Deputatul ALDE Ștefan Alexandru Băișanu a depus un proiect de lege de înființare al unui Institut de Politici Parlamentare, Parlamentarism şi Proceduri Legislative, sub coordonarea Parlamentului, unde senatorii, deputaţii şi aleşii locali, dar și cei care doresc să ajungă în aceste funcţii să urmeze cursuri de perfecţionare.

Baisanu StefanFoto: cdep.ro

"Conform unor barometre, circa 15% dintre români cunosc modul cum funcționează Parlamentul României și doar 20% dintre cei care doresc să devină demnitari ai Legislativului au anumite informații despre procedurile parlamentare și modul de organizare al Senatului sau Camerei Deputaților", spune Băișanu în expunerea de motive, pe care o încheie astfel: "Orice alt argument pentru susținerea acestui proiect parlamentar nu își are rostul. Maturitatea decizională a colegilor senatori și deputați este suficientă".

"Se înființează Institutul de Politici Parlamentare, Parlamentarism și Proceduri Legislativ, for național științitiic, cu personalitate juridică, de drept public, sub coordonarea Parlamentului României prin cele două Birouri Permanente ale Senatului și Camerei Deputaților. Institutul reunește personalități reprezentantive din domeniul dreptului constituțional și public, ale științelor politico-administrative, sociologie politică, management public, de înaltă competență profesională, cu experiență în activitatea de cercetare științifică ori în structurile de specialitate ale celor două Camere ale Parlamentului sau care ocupă funcții în administrația publică centrală sau în autoritatea judecătorească, precum și funcționari publici parlamentari," prevede proiectul.

"Institutul organizează cursuri de perfecționare pentru aleșii locali și naționali dar si pentru cei care doresc, în viitorul apropiat, să ocupe o poziție parlamentară (senator sau deputat) sau o funcție public parlamentară (de execuție sau de conducere)" se arată în inițiativă.

Mai mult, "pentru desfășurarea de cursuri postuniversitare, Institutul se asociază cu insituții similare aflate în subordinea Parlamentului European, precum și cu cele aflate în coordonarea parlamentelor naționale din țările membre ale UE, dar se poate asocia și cu instituții de învățământ superior su cu instituții de profil din țară, acreditate în acest scop, organizând cursuri de specializare și de perfecționare. Pentru realizarea acestor cursuri se vor încheia partenerite cu beneficiarii interesați dar și cu forurile de conducere ale Parlamentului României."

Rapoartele ştiinţifice trimestriale ale Institutului vor cuprinde şi propunerile de perfecţionare a legislaţiei, proiecte de acte normative cu impact asupra reformei instituţionale a statului şi de armonizare a procedurilor şi activităţii parlamentare cu legislaţia Uniunii Europene, mai prevede proiectul.

De asemenea, proiectul prevede ca Institutul să editeze "Revista de parlamentarism", mediatizată la nivelul aparatului de specialitate al celor două camere ale Parlamentului, precum și la nivelul senatorilor și deputaților.

Cheltuielile curente și de capital ale Institutului se finanțează din venituri proprii și din subvenții de la bugetul de stat. Subvențiile de la bugetul de stat vor fi acordate începând cu data de 1 ianuarie 2019.

Potrivit proiectului, sediul ar urma să fie Palatul Parlamentului, având în vedere că adresa acestuia este Calea 13 septembrie nr. 1-3, aceasta fiind adresa Senatului. "În vederea realizării scopului și atribuțiilor stabilite prin prezenta lege, imobilul proprietate publică a statutului, Corp B3 din zona Senatului României, se transmite din administrarea Camerei Deputaților și Senatului României în administrarea Institutului.

Conducerea Institutului se asigură de adunarea generală, consiliul științific + secretarul general, vicepreședinți și presedinte.

Salarizarea personalului aparatului de lucru al Institutului, care are calitatea de funcționar public, se face potrivit dispozițiilor Legii nr. 7/2006 privind Statutul Funcționarului Public Parlamentar. Personalul contractual din cadrul Institutului este salarizat potrivit Legii Salarizării Unitare.

Citește aici proiectul în întregime

Proiectul a fost depus miercuri la Senat, prima cameră sesizată, și se află în dezbatere publică. Băișanu este singurul inițiator.