PSD Dambovita intentioneaza sa organizeze, sambata, un miting de sustinere a Guvernului Grindeanu, decizia urmand sa fie luata de Comitetul Executiv al organizatiei, a declarat, luni, intr-o declaratie de presa, secretarul executiv al PSD Dambovita, Alexandru Oprea, informeaza Agerpres.

''Vreau sa fac referire la o serie de solicitari pe care le-am avut din partea colegilor nostri primari de organizare a unei actiuni publice de sustinere a Guvernului Grindeanu. Vreau sa va spun ca maine (marti - n.r.) am convocat la ora 18,30 un Comitet Executiv Judetean largit, largit in sensul ca vom invita si consilierii municipali, orasenesti, judeteni, sefii de institutii deconcentrate care au avut un anumit sprijin politic sau sunt numiti cu determinare politica si, de asemenea, presedintii de organizatii, primarii, viceprimarii, undeva la 300 de persoane. Speram sa avem un for mai amplu si vom supune aprobarii in cadrul acestui for propunerea de a organiza sambata, la ora 10,00, in municipiul Targoviste, un miting de sustinere a Guvernului condus de catre premierul Sorin Grindeanu'', a precizat Alexandru Oprea.

Acesta spune ca la manifestare preconizeaza o participare de circa 10.000 de persoane.

''Noi estimam ca la aceasta actiune sa aducem undeva la 10.000 de persoane si sunt absolut convins de faptul ca la aceasta actiune cu determinare politica a PSD vor dori sa participe si numerosi cetateni care nu sunt neaparat membri ai PSD, ci simpatizanti ai partidului sau care au beneficiat de masurile de guvernare intreprinse de Guvernul Sorin Grindeanu. Speram sa ne ajute si vremea pentru ca mitingul il vom tine afara, iar dupa aceea, cu aprobarile de rigoare, vom incerca sa ne deplasam si pe cateva strazi din municipiul Targoviste'', a mai spus secretarul executiv al PSD Dambovita, Alexandru Oprea.