Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marti, ca nu s-a luat in calcul "absolut deloc" remanierea ministrului de Finante, Viorel Stefan, adaugand ca acesta a fost "putin mai moale" la discutiile cu ministrii privind bugetul, dar este un bun profesionist, transmite Agerpres.

"Viorel Stefan a inteles foarte bine, numai ca fiind la prima confruntare a lui cu ministerele, a fost, poate, mai moale decat trebuie sa fie un ministru de finante. Nu s-a luat in calcul absolut deloc (remanierea sa - n.r.). E de buna-credinta, e bun profesionist, a fost putin mai moale decat trebuia, dar s-a depasit asta", a spus liderul PSD, dupa intalnirea referitoare la proiectul de buget organizata marti la sediul partidului din Baneasa.

El a adaugat ca nu stie daca miercuri va trece proiectul de buget in sedinta de guvern, afirmand ca acest lucru va fi decis de premier.

Surse social-democrate citate de News.ro relatau marti ca ministrul Finantelor, Viorel Stefan, a fost criticat dur de presedintele PSD, Liviu Dragnea, si de premierul Sorin Grindeanu, in cursul discutiilor de marti pe tema proiectului de buget pe anul 2017, fiindu-i imputat faptul ca nu a respectat prevederile din programul de guvernare al PSD.

  • Liviu Dragnea: O parte din ministri nu au fost atenti, au incercat sa puna la finantare prioritati care nu erau in program

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a mai declarat marti ca "o parte din ministri nu au fost foarte atenti" si au incercat sa puna alte prioritati, care nu erau in programul de guvernare, la finantare, riscand ca unele prevederi din program sa nu fie finantate, relateaza Agerpres.

"O parte din ministri nu au fost foarte atenti si nu au inteles foarte bine ca programul de guvernare care a fost aprobat prin vot trebuie sa fie pus in practica 100% si din eroare, din greseala, din neatentie probabil, au incercat sa puna alte prioritati care nu erau gasite in programul de guvernare la finantare riscand ca unele prevederi din programul nostru sa nu fie finantate", a afirmat Dragnea.

El a mai spus ca o parte din institutii aveau bugete mai mari decat le este strict necesar in acest an.

"Camera Deputatilor - am fost prima institutie care am pus pe site proiectul de buget cu o reducere de 16% fata de anul trecut pentru a intelege toata lumea ca anul asta vrem sa cheltuim pe programele de dezvoltare in special si sa asiguram functionarea fara probleme a institutiilor. Au fost institutii care au venit cu niste limite de buget mai mari. Principiul a fost ca toate aceste institutii sa aiba bugete mai mici pentru ca pot functiona, pentru ca in fiecare an s-au marit bugetele acestora, cu trei exceptii - Inalta Curte, Ministerul Public si CSM. Acolo cresterile sunt generate intr-o proportie covarsitoare de drepturi salariale deja aprobate si care trebuie sa fie finantate si o mica parte de investitii in derulare", a sustinut liderul PSD.

Dragnea a adaugat ca nici bugetul Autoritatii Electorale Permanente nu va scadea si va ramane acelasi ca anul trecut.

  • Liviu Dragnea: La solicitarea mea si a primului-ministru, bugetul Apararii va fi de 2% din PIB

Liviu Dragnea a mai anuntat marti seara ca bugetul Ministerului Apararii va fi modificat fata de varianta initiala, astfel incat sa fie stipulat clar ca 2% din PIB va fi directionat catre acest sector, transmite News.ro. Dragnea a sustinut ca si in varianta initiala era prevazut acelasi procent de 2%.

"La Aparare prevazusera 2% - compus din 1,5% credite bugetar si 0,5% credite de angajament - care statea in picioare in sensul ca au spus ca o parte din investitii nu pot fi efectiv platite in acest an, dar solicitarea mea si a primului-ministru a fost foarte clara: sa fie 2% pentru Aparare din credite bugetare pentru ca este un angajament. Daca Ministerul Apararii nu va fi in stare sa cheltuie acesti bani, o sa vedem la vremea respectiva", a spus Dragnea.

Si ministrul Apararii Nationale, Gabriel Beniamin Les, a declarat marti, la Iasi, ca in 2017 Romania va ajunge "categoric" la bugetul pentru aparare discutat cu partenerii NATO, iar potrivit estimarilor actuale procentul alocat ar putea fi peste 2% din PIB.

In proiectul de buget prezentat de catre Ministerul de Finante, Ministerul Apararii Nationale ar fi avut un buget de 11,02 miliarde lei, care reprezinta 1,35% din PIB, arata datele din anexele bugetare pe ministere. Cu toate acestea, Guvernul sustine ca va aloca, pentru Aparare, 2% din PIB in 2017. "In 2017, Ministerul Apararii Nationale va avea un buget care reprezinta 2% din PIB", arata un comunicat al Ministerului Finantelor, fara a da detalii si fara a explica diferenta dintre acest procent si bugetul efectiv alocat ministerului. Totusi, cheltuielile pentru Aparare includ, pe langa bugetul alocat efectiv ministerului, si credite de angajament, prin care Armata poate finanta cheltuieli de inzestrare, in principal.