Liderii filialelor PNL care au obtinut rezultate peste media nationala a partidului se vor reuni intr-o sedinta la ora 18.00 la sediul partidului, pentru a cauta o solutie de interimat in cazul in care conducerea va demisiona, au precizat surse politice pentru HotNews.ro. La sediul PNL urmeaza declaratii de presa la ora 14.15.

Surse liberale au declarat pentru Agerpres ca liderul PNL Alina Gorghiu este decisa sa demisioneze si nu mai doreste sa ramana in functie pana la Congresul partidului din 2017.

Secretarul general Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea, este una dintre variantele vehiculate pentru a prelua conducerea interimara a partidului. Pe de alta parte, si acesta ar urma sa demisioneze.