Liderii PNL de la centru si cei din teritoriu au discutat, duminica seara, aproape 5 ore la sediul PNL despre criza din USL si o eventuala iesire de la guvernare, insa nu au formulat, la final, o pozitie clara privind mentinerea sau ruperea Uniunii. Crin Antonescu va merge luni, insotit de Klaus Johannis, la o intalnire cu Victor Ponta cu un "mandat de fermitate" in ceea ce priveste respectarea protocolului USL, potrivit declaratiilor purtatorului de cuvant al PNL, Cristina Pocora, care a sustinut, duminica seara, ca "nu s-a discutat in termeni de iesire de la guvernare".

Liderul PNL Crin Antonescu si prim-vicepresedintele liberal Klaus Johannis vor merge la intalnirea de luni cu Victor Ponta - dupa o saptamana de criza fara precedent in cadrul Uniunii - cu un "mandat de fermitate pentru respectarea protocolului USL", ceea ce inseamna ca liberalii sustin in continuare Klaus Johannis vicepremier - marul discordiei in criza declansata in USL in ultimele zile.

De asemenea, liderul PNL Bacau, Romeo Stavarache, a declarat, duminica seara, la B1 Tv, dupa sedinta liberalilor, ca infiintarea Uniunii Social-Democrate (PSD+PC+UNPR), alianta electorala pentru alegerile europarlamentare, reprezinta o incalcare a protocolului USL: "Nu pot sa existe doua aliante la guvernare in acelasi moment, in cadrul aceleiasi guvernari".

"Am avut o discutie informala. Ceea ce s-a desprins e ca maine (luni - n.red.), la intalnirea cu Victor Ponta, co-presedinte al USL, Crin Antonescu, insotit de domnul prim-vicepresedinte Johannis, au primit mandat de fermitate, ceea ce inseamna respectarea cu strictete a protocolului USL. PNL doreste sa faca parte din USL, asa cum a fost votata de cetateni in anul 2012. Ne intereseaza sa respectam angajamentul luat in fata cetatenilor. Un mandat de fermitate inseamna sa nu ne abatem de la protocolul semnat. Am convingerea ca Victor Ponta sustine continuarea proiectului USL. (Despre iesirea de la guvernare): Nu s-a pus in discutie in aceasta maniera, in acesti termeni."

Liderii PNL s-au reunit, duminica seara, intr-o sedinta informala, pentru a discuta pe tema mandatului de negociere intr-o noua reuniune a USL, care va avea loc luni, dar si legat de strategia parlamentara a liberalilor pentru saptamana care incepe, au declarat in cursul zilei, pentru Mediafax, surse din PNL.

Printre cei prezenti la sediul PNL s-au numarat Crin Antonescu, Klaus Iohannis, Radu Stroe, Mariana Campeanu, Rares Manescu, George Scutaru, Aristotel Cancescu si Ovidiu Silaghi.