Laszlo Tokes: Retragerea Ordinului "Steaua Romaniei" echivaleaza cu desconsiderarea trecutului revolutionar al Timisoarei
"Inalta distinctie care mi-a fost acordata dupa douazeci de ani a reprezentat recunoasterea meritelor tuturor eroilor si disidentilor de la Timisoara. De vreme ce Timisoarei 'i-a fost furata revolutia', Ordinul national 'Steaua Romaniei', ce mi-a fost conferit in anul 2009, i-a facut dreptate intr-o anumita masura si 'orasului-martir'. In cazul in care mi se va retrage aceasta distinctie, gestul ar echivala cu desconsiderarea repetata a trecutului revolutionar al Timisoarei. Mai mult, ar constitui o noua dovada a restaurarii relatiilor si organizarii de tip comunist ce are loc in prezent", a declarat europarlamentarul, la Arad, cu ocazia celei de-a 25-a aniversari a protestului bisericesc impotriva demolarii satelor, potrivit unui comunicat pe care l-a transmis presei, citat de Agerpres.
Tokes catalogheaza demersul de a ii fi luata distinctia "Steaua Romaniei" drept "o tentativa de a oferi un exemplu negativ", motivata partial de interese politice si partial de dorinta "de a descuraja si a invata minte" comunitatea maghiara.
"Cauza si explicatia evidenta (pentru retragerea distinctiei 'Steaua Romaniei' - n.r.) o constituie propunerea pe care am facut-o in ziua de 27 iulie 2013, in cadrul Taberei de Vara de la Baile Tusnad, prin care pe baza exemplului austriaco-italian am lansat ideea ca Ungaria sa-si asume rolul de stat-garant in privinta comunitatii nationale maghiare din Romania - sau Transilvania - cu scopul de a asigura drepturile acesteia. Amintirea acestui model european consacrat, ce garanteaza autonomia comunitatii de austrieci care traieste in provincia italiana numita Tirolul de Sud, i-a iritat in mod neasteptat si intr-o masura inexplicabil de mare pe liderii politici romani", mai sustine Tokes.
Pe 19 septembrie, are loc Adunarea Generala a Ordinului National "Steaua Romaniei" in cadrul careia se va alege componenta Consiliului de Onoare, cel care va decide eventuala retragere a distinctiei acordate lui Laszlo Tokes.
Intrunirea Adunarii Generale are loc dupa ce mai multi membri ai Ordinului au solicitat retragerea decoratiei lui Tokes. Presedintele Traian Basescu a declarat ca asteapta decizia Consiliului de Onoare, pentru a putea emite apoi decretul de retragere, daca acest lucru va fi cerut.

România și trenurile internaționale - O istorie de 130 de ani, de la trenurile ce parcurgeau peste 3.000 de km până la rutele mult mai scurte din prezent
Walker, Texas Ranger, se întoarce! / Vești bune pentru fanii Indiana Jones / Noi dovezi despre formarea găurilor negre supermasive
VIDEO Rusia, o viață în exil: Copiii Gulagului se luptă de 30 de ani pentru a reveni acasă
Sorin Cîmpeanu, invitat în studioul HotNews.ro de la ora 18,00. Realizator - Mona Hera
VIDEOINTERVIU/ Beneficiile pe care le pot acorda firmele angajaților anul acesta, dacă au posibilitatea, explicate de Cristian Rapcencu. De la cei 400 lei din telemuncă, la decontarea concediilor și cei 1.500 lei pentru creșă sau gradiniță/ Cum se poate deduce întregul cost cu casele de marcat
Matale ai primit acel ordin pt anumite merite din vremea revolutiei. Tot respectul.
Dar ordinul iti poate fi retras pt comportamentul ulterior.
Nu inseamna ca odata ce ai primit acel ordin, iti poti permite, de-a lungul vietii, sa iti bati joc de el.
Degeaba te lamentezi.
Romania ar trebui sa-ti retraga acel ordin fara sa clipeasca, avand in vedere comportamentul matale din ultimii 3-4 ani.
Daca ordinul ar fi "pe viata" n-ar mai exista clauzele si conditiile care reglementeaza retragerea lui, in anumite conditii.
Mai bine te-ai intreba de ce lui Nastase nu i se retrage Ordinul respectiv, mai ales ca in cazul sau situatia este cat se poate de clara.
Condamnare la puscarie pt coruptie, retragerea automata si obligatorie a Ordinului.
dar voi acum va aliati si faceti pe victimele.
Sa va fie rusine!
Ti-ai luat malaiul pentru ce ai facut atunci, dar pentru ce faci acum, ia'ti laba de pe Steaua Romaniei. Sau poate au si ungurii vre'o stea pe care ti'o dorestie piept?
Sunteti peste 1300 de purtatori ai acestui ordin si voi intre voi v-ati stabilit regulile.
Nimeni nu i-a intrabat pe romani sau pe unguri daca meritati sau nu acel ordin, atunci cand v-a fost oferit.
Acum, de ce incercati sa-i bagati pe romani (pe cetatenii Romaniei) in oala voastra?
Voi decideti cui oferiti acel ordin, voi decideti cui i se retrage.
Presedintele doar semneaza un fapt implinit, o decizie luata, EXCLUSIV , de Consiliul de Onoare al Ordinului.
Deci, unde e problema?
De ce va lamentati public?
Plangerile dvs trebuie sa se adreseze NUMAI si NUMAI Consiliului care decide.
Va vaicariti public, ca si cum de Ion sau Gheorghe, de Arpad sau Moriko ar depinde acest lucru.
Descurcati-va intre voi si lasati poporul in pace!
Ca are destule pe cap!
Nu mai are nevoie si de orgoliile voastre, ale puratorilor de Ordine, Stelute si Medalii!
Si eroi ca si ingerii pot fi "cazuti" din starea lor daca nu respecta LEGEA!