VIDEO Ordonanta adoptata in prima sedinta a Cabinetului Ponta II: Premierul trece in subordinea sa Agentia pentru resurse minerale, Oficiul pentru prevenirea spalarii banilor si va numi sefii DGIPI si prefectii. Plus: ce prerogative primesc Dan Sova, Liviu Dragnea si ceilalti ministri cu portofolii importante

de Alina Neagu     HotNews.ro
Sâmbătă, 22 decembrie 2012, 17:48 Actualitate | Politic


Ordonanta de urgenta adoptata in sedinta de sambata a Executivului - prima a Cabinetului Ponta II - privind reorganizarea in cadrul administratiei publice centrale, prevede trecerea in subordinea primului ministru a unor structuri importante aflate anterior in subordinea unor ministere: Agentia pentru resurse minerale, Oficiul spalarii banilor, Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor, DGIPI (sefii Directiei vor fi numiti direct de catre premier) si de asemenea institutia prefectului, care va functiona, conform Ordonantei, in coordonarea primului ministru. In schimb, Inspectoratul de stat in constructii, aflat pana acum in subordinea directa a primului ministru, trece la ministerul condus de Liviu Dragnea, iar Departamentul pentru Afaceri Europene, aflat anterior in subordinea Ministerului Afacerilor Europene, trece la Ministerul de Externe, in coordonarea directa a primului ministru.
  • Citeste in documentul atasat textul Ordonantei de Urgenta.
Premierul Victor Ponta vorbise, in conferinta de presa de la finalul sedintei de Guvern, despre reducerea aparatului birocratic: "Am constatat ca avem in 4-5 ministere departamente care se ocupa de investitii straine. Fiecare face altceva, rezultatele le stiti si dumneavostra. In mod sigur, fiecare ministru va reduce schema de personal", a anuntat primul ministru.

Ordonanta de urgenta privind reorganizarea in cadrul administratiei publice centrale a fost publicata sambata in Monitorul oficial.




  • Cele mai importante "mutari" aduse de Ordonanta de Urgenta:

Articolul 1: Activitatea institutiei prefectului
este finantata de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, si din alte surse legal constituite, dar Institutia prefectului functioneaza in subordinea Guvernului si in coordonarea primului-ministru.

Articolul 4:  Se infiinteaza Autoritatea Nationala pentru Turism in subordinea Ministerului Economiei
si in coordonarea ministrului delegat pentru intreprinderi mici si mijlocii, mediul de afaceri si turism. Autoritatea Nationala pentru Turism este finantata integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei, prin preluarea structurilor si activitatilor in domeniul turismului de la de la Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului.

Se desfiinteaza Agentia pentru Implementarea Proiectelor si Programelor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Agentia Romana pentru Dezvoltarea Durabila a Zonelor Industriale si Centrul Roman pentru Promovarea Comertului si Investitiilor Straine.

Articolul 5: Trec in coordonarea Ministerului Educatiei Nationale, in calitate de autoritate de stat pentru cercetare-dezvoltare, prin ministrul delegat pentru invatamantul superior, cercetare stiintifica si dezvoltare tehnologica urmatoarele:

a) institutele nationale de cercetare-dezvoltare, aflate in coordonarea sau subordinea Guvernului, a Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, Ministerului Comunicatiilor si Societatii Informationale, Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, Ministerului Mediului si Padurilor, Ministerului Sanatatii si Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale;
b) alte institute, centre, statiuni sau unitati de cercetare organizate ca institutii publice ori de drept public.

Institutele, centrele sau statiunile aflate in coordonarea sau in subordinea Academiei Romane si a academiilor de ramura pot trece in coordonarea Ministerului Educatiei Nationale numai cu acordul Academiei Romane si al academiilor de ramura.

Articolul 12: Ministerul Afacerilor Externe preia activitatea si structurile in domeniul afacerilor europene de la Ministerul Afacerilor Europene.  Structura din cadrul Ministerului Afacerilor Externe care gestioneaza domeniul afacerilor europene se afla in coordonarea directa a primului-ministru.

Ministerul Afacerilor Externe preia activitatea si structurile specializate ale Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni, structura cu personalitate juridica din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, urmand sa fie condus de ministrul delegat pentru Romanii de Pretutindeni.

Articolul 14: Atributiile viceprim-ministrilor, altele decat cele specifice ministerelor pe care le conduc, se stabilesc prin decizie a primului-ministru.

Articolul 16:
Se infiinteaza Departamentul pentru Proiecte de Infrastructura si Investitii Straine, unitate de achizitii centralizate privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii, in cadrul aparatului de lucru al Guvernului, finantat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului si condus de ministrul delegat pentru proiecte de infrastructura de interes national si investitii straine (Dan Sova).

Departamentul preia activitatile in domeniile investitiilor straine, respectiv al serviciilor generale, precum si structurile specializate in aceste domenii, in limita unui numar de 52 de posturi, din cadrul Centrului Roman pentru Promovarea Comertului si Investitiilor Straine (CRPCIS). Potrivit Mediafax, la acest moment, CRPCIS are aprobat în statul de funcţii un număr de 72 de posturi, cu personal format din funcţionari publici şi personal contractual.

Departamentul condus de Dan Sova va avea atributii in coordonarea la nivel national a pregatirii, executiei si implementarii proiectelor de infrastructura, stabilite prin hotarare a Guvernului, precum si de coordonare a aplicarii coerente a politicii Guvernului in domeniul stimularii, promovarii si implementarii investitiilor straine si in domeniul parteneriatului public-privat. Unitatea centrala pentru coordonarea parteneriatului public-privat trece din subordinea Secretariatului General al Guvernului in cadrul Departamentului pentru Proiecte de Infrastructura si Investitii Straine.

Articolul 17: In termen de 15 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania S.A. trece de sub autoritatea Ministerului Transporturilor sub autoritatea Departamentul pentru Proiecte de Infrastructura si Investitii Straine. (2) Se autorizeaza Departamentul pentru Proiecte de Infrastructura si Investitii Straine sa mandateze reprezentantii sai in Adunarea Generala a Actionarilor a Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania S.A. sa aprobe toate operatiunile si demersurile necesare pentru divizarea acestei societati si constituirea a doua noi companii nationale, respectiv Compania Nationala de Autostrazi S.A. si Compania Nationala de Drumuri Nationale S.A.  (3) Compania Nationala de Autostrazi S.A. se constituie in conformitate cu prevederile Legii nr.31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sub autoritatea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructura si Investitii Straine. (4) Compania Nationala de Drumuri Nationale S.A. se constituie in conformitate cu prevederile Legii nr.31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sub autoritatea Ministerului Transporturilor.

Articolul 18: Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului trece din subordinea Guvernului in coordonarea ministrului Economiei,
procedura urmand sa fie reglementata in maximum 30 zile. Presedintele Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului este ordonator principal de credite atat pentru cheltuielile care se asigura de la bugetul de stat, cat si pentru bugetul de venituri si cheltuieli aferent activitatii de privatizare si de valorificare a activelor statului.

Articolul 22: Directia generala de informatii si protectie interna
din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor (celebra "Doi si-un sfert") se reorganizeaza ca departament in cadrul Ministerului Afacerilor Interne, coordonat de un secretar de stat, ajutat de doi subsecretari de stat, numiti si eliberati din functie prin decizie a primului-ministru.

Articolul 23: Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor,
organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica, trece din subordinea Ministerului Finantelor Publice in subordinea Guvernului si in coordonarea primului - ministru.

Articolul 24: Secretariatul de Stat pentru Culte
, institutie publica cu personalitate juridica, finantata integral de la bugetul de stat, in subordinea Ministerului Culturii si Patrimoniului National, se reorganizeaza ca organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica, in subordinea Guvernului si in coordonarea primului-ministru.

Articolul 25: Inspectoratul de Stat in Constructii
, institutie publica cu personalitate juridica, in subordinea Guvernului si in coordonarea primului-ministru, printr-un consilier de stat, finantata integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului trece in subordinea Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice.

Articolul 33
prevede ca Primul-ministru, prin Cancelaria Primului - Ministru, coordoneaza activitatea urmatoarelor entitati:

a) Agentia Nationala pentru Resurse Minerale
(cea care acorda licentele de explorare si exploatare a resurselor minerale - petrol, gaze, aur, carbuni - n.red.)

b) Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania "Elie Wiesel".


c) Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice

d) Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor

e) Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare

f) Agentia Nationala Anti - Doping

g) Comisia Nationala de Acreditare a Spitalelor

h) Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor

i) Secretariatul de Stat pentru Culte

j) Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc

Potrivit aceluiasi articol, Secretarul general al Guvernului  (SGG) coordoneaza urmatoarele entitati:

a) Institutul National de Statistica, organ de specialitate al administratiei publice centrale

b) Oficiul Registrului National al Informatiilor Secrete de Stat

c) Agentia de Cadastru si Publicitate Imobiliara

d) Departamentul pentru Relatii Interetnice

e) Agentia Nationala pentru Romi

In ceea ce priveste acordarea de locuinte de serviciu, prin OUG de sambata, Guvernul a extins lista beneficiarilor astfel incat sa includa sefii de departamente, adjunctii secretarilor generali si directorii generali din administratia centrala.

Astfel, OUG din 2001 care stabileste masurile pentru asigurarea locuintelor de serviciu se modifica astfel incat pot beneficia de locuinta de serviciu, "persoanele care ocupa functii de demnitate publica, numite sau functii asimilate functiilor de demnitate publica, conducatorii institutiilor publice din cadrul administratiei publice centrale, sefi de departamente, precum si secretarii generali si secretarii generali adjuncti, directorii generali si persoanele care sunt incadrate pe functii din cabinetul demnitarului in cadrul autoritatilor publice, ministerelor celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale si institutiilor publice."

















10696 vizualizari

  • +34 (36 voturi)    
    "Naruiesti si castigi" (Sâmbătă, 22 decembrie 2012, 18:56)

    7imist [utilizator]

    Incepe o noua editie a concursului inter-clanuri, mult indragit de toti politicienii, de toate "culorile", care s-au perindat la putere.
    • +17 (19 voturi)    
      Sete de putere! (Duminică, 23 decembrie 2012, 0:06)

      Adrian. [anonim] i-a raspuns lui 7imist

      Observati setea de putere a domnului prim-ministru... Asa incepe orice dictatura,-din fericire - astfel ca putem sa stam si noi linistiti si neajutorati :)

      Mark my words!.
      • +6 (8 voturi)    
        Cel mai competent PM ! (Duminică, 23 decembrie 2012, 13:09)

        Ritzi Pitzi [utilizator] i-a raspuns lui Adrian.

        Vrea sa-l bata chiar si pe Ceausescu la competente, ca si-a tras aproape vreo 20 de domenii de activitate pe care sa le coordoneze direct.

        Cel mai tare imi place aia cu DGIPI (doi s'un sfert), pentru care s-au mai batut Oprea cu Nica in 2008, iar pana la urma s-a dovedit ca erau interesele lui Vanghelie si ale lui Catalin Voicu.

        Pe locul doi ar fi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc. I-o fi pus gand rau lui Iliescu ?

        Iar pe locul trei Agentia Nationala pentru Resurse Minerale, adica felia cea mai mare de cascaval care se va taia in perioada imediat urmatoare. Parca Nastase a privatizat Petrom, iar Ponta viseaza sa-l si intreaca privatizand ce a mai ramas sau ce s-a mai decoperit, desi in urma cu 1 an facea spume ca Basescu vrea sa vanda aurul tarii...
      • +7 (9 voturi)    
        si mai ziceau de Basescu ca ar fi dictator... (Duminică, 23 decembrie 2012, 13:21)

        T34 [utilizator] i-a raspuns lui Adrian.

        Basescu si PDL, cum sunt ei, cu bune si rele, au avut grija sa pastreze o relativa independenta a institutiilor necesare statului pentru a functiona normal. Daca era dictatura pe vremea PDL, astia nu ar fi putut scoate capul de la cutie. Abia acum incepe dictatura! Bafta, fratilor!
    • +6 (8 voturi)    
      centralism socialist! (Duminică, 23 decembrie 2012, 13:15)

      foarte-curios [utilizator] i-a raspuns lui 7imist

      spagile se iau de acum inainte CENTRALIZAT si socializat (adica prin Sova la Ponta). Ce Ponta sa aiba avere mai mica decat Nastase??? La restituirea proprietatilor se dadea spaga 30%, acum se va da 40% direct la Ponta.
  • +31 (33 voturi)    
    Intrbare (Sâmbătă, 22 decembrie 2012, 19:03)

    Rasmus [utilizator]

    Stie cineva cate ordonante de urgenta a dat Ponta din mai si pana acum?
    • +9 (11 voturi)    
      stiu ... da' ... (Sâmbătă, 22 decembrie 2012, 19:52)

      the [utilizator] i-a raspuns lui Rasmus

      ce premiu oferiti ? :)))
    • +3 (5 voturi)    
      NUMAI!! (Duminică, 23 decembrie 2012, 13:16)

      foarte-curios [utilizator] i-a raspuns lui Rasmus

      nu a dat decat OUG din aprilie si pana acum. Mai multe chiar decat Decretele Prezidentiale ale lui Pingelica.
    • +4 (6 voturi)    
      si va mai da! (Duminică, 23 decembrie 2012, 13:29)

      T34 [utilizator] i-a raspuns lui Rasmus

      Ordonantele de Urgenta, sau imixtiunea executivului in legislativ, au distrus tara asta. In Romania nu exista separatia puterilor in stat: treaba puterii legislative e sa protejeze parlamentari de puterea judecatoreasca, nepermitandu-i sa-i ancheteze, iar treaba puterii executive e sa dea acte normative (OUG), in conditiile unui parlament mamut, plin de retardati incapabili sa o faca. In Babuinistanul USL-ist fiecare da legi asa cum a visat noaptea si cum ii dicteaza buzunarul. Vai de popor!
  • +33 (35 voturi)    
    ne indreptam... (Sâmbătă, 22 decembrie 2012, 19:10)

    dasgiga30 [utilizator]

    dupa cum se vede ne indreptam incet dar sigur spre un regim TOTALITAR in care o mana de oameni gen Ponta,Dragnea,Voiculescu,Antonescu o sa conduca cu mana de fier saraca Romanie....si mi se pare mie sau Ponta o sa fie mai ceva ca Superman la cate ministere si agentii o sa fie in subordinea sa,parca si vad ca o sa munceasca 28 de ore intr-o zi cum face prietenul si colegul sau Sova.
    • 0 (6 voturi)    
      Mai oameni buni... (Duminică, 23 decembrie 2012, 10:49)

      finutza [utilizator] i-a raspuns lui dasgiga30

      ... de ce va vaitati? Ati avut la dispozitie , acum doua saptamani, ocazia sa ii alegeti in Parlament pe cei doriti, apoi sa se formeze un Guvern pe gustul vostru. Dar nu ati fost destui sa faceti asta... 16-17% este jignitor de putin. Iar daca ii adaugati in contul dv. pe cei 55% care n-au votat, iar gresiti, fiindca aia ar fi votat ca la loto (daca, sa zicem, ar fi fost obligati), asa de mare sictir fata de politica au acumulat, asa ca nu va fi bazat pe ei. Asta e democratia! Nu pentru asta l-am impuscat pe Ceausescu?
  • +29 (31 voturi)    
    Articolul 25!!!! (Sâmbătă, 22 decembrie 2012, 19:19)

    EllySt [utilizator]

    Parca prima decizie a guvernului Ponta I a fost sa treaca Inspectoratul de Stat in Constructii in subordinea sa. Acum vad ca il muta din nou. S-a plictisit PM de inspectia constructiilor sau prima mutare a avut loc numai pentru d-l Nastase si nu pentru a eficientiza activitatea ISC.
    Cu d-l Grajdan cum ramane?
    Cine plateste toate mutarile astea? Parca cuvantul de ordine al PM este economisirea banului public.
    • +14 (16 voturi)    
      cred ca e mizerie mare acolo la ISC (Sâmbătă, 22 decembrie 2012, 21:22)

      Dr.Mythnick [utilizator] i-a raspuns lui EllySt

      nastase a fost doar un rahatel din mizeria care se afla in ISC. Cred ca Dragnea era urmatorul Nastase vis-a-vis de ISC. Dar acum pus sef are grija sa nu fie.
    • +17 (19 voturi)    
      corect, (Sâmbătă, 22 decembrie 2012, 22:07)

      ws [utilizator] i-a raspuns lui EllySt

      primul lucru pe care xerox l-a facut a fost sa incerce sa-l scape basma curata pe nastase, prin mana lui grajdan.

      cand n-a reusit, a urmat lovitura de stat.

      ws
  • +17 (19 voturi)    
    micul dictator (Sâmbătă, 22 decembrie 2012, 19:24)

    I [utilizator]

    jos comunistii!
  • +14 (16 voturi)    
    Centralizarea comisioanelor. (Sâmbătă, 22 decembrie 2012, 19:53)

    Cetatean-roman [utilizator]

    Aceasta ordonanta ne arata ca Ponta are scoala incarceratului Nastase. Cine stie, poate-i urmeaza soarta...
  • +8 (10 voturi)    
    something rotten in Romania (Sâmbătă, 22 decembrie 2012, 20:00)

    Ianovici [utilizator]

    Lucruri evidente, fapte premergatoare spre stiti voi ce...
    Singurul lucru bun, cred ...ca Raed Arafat ramane subsecretar de stat.
    • +1 (3 voturi)    
      depinde! (Duminică, 23 decembrie 2012, 13:18)

      foarte-curios [utilizator] i-a raspuns lui Ianovici

      depinde de bugetul pe care-l are. Si cum Nicolaescu iar nu vrea o lege a sanatatii, dl.dr.Arafat ramane cu buzele umflate.
  • +7 (9 voturi)    
    Harababura de tip USL (Sâmbătă, 22 decembrie 2012, 20:13)

    Cetatean-roman [utilizator]

    Pe site-ul www.anrp.gov.ro ANRP apare in coordonarea/subordinea Guvernului Romaniei de mai multi ani...!!!!!!!!!
  • +20 (22 voturi)    
    votantii (Sâmbătă, 22 decembrie 2012, 20:15)

    zigot [utilizator]

    usl sunt reprezentati in guvern si parlament conform nivelului lor de intelegere, pregatire, moral si etic. cum altfel se poate concepe ca becali, stan ,secretara lui dragnea sau alti care sunt condamnati sa faca parte din parlament, in timp ce din guvern fac parte fenechiu,dragne, sova sau nicolaescu, oameni compromisi total
    • 0 (4 voturi)    
      Multe din ce se intampla... (Duminică, 23 decembrie 2012, 10:54)

      finutza [utilizator] i-a raspuns lui zigot

      ... erau de fapt masuri pregatite pentru ei insisi. Ma refer la vechii guvernanti, cei din PDL, care, de exemplu, pentru a facilita accesul in politica pentru unele beizadele (cazul lui Prigoana junior) au scazut varsta ce permite sa devii parlamentar. Iata, acum se indreapta impotriva lor. Prosti au fost absolventii de liceu, proaspat someri, ca nu s-au inscris si ei pe liste...
  • +15 (17 voturi)    
    Ceva nu se leaga (Sâmbătă, 22 decembrie 2012, 20:59)

    vertical1 [utilizator]

    Ce sa mai inteleaga romanii din reactiile acestui asazis prim ministru.In curand v-a ajunge sa se conduca singur , pt. ca romanii se vor satura de atatea ordine pe stomacul gol.
    Ieri declara sus si tare ca a crescut numarul de ministere pt . a nu coplesii de responsabilitate pe unii ministri .
    Azi se copleseste el de responsabilitate si i-a tot ce se poate de peste tot.
    Stat politienesc am mai avut , hat pana in vremea lui Nastase.Care tot centraliza si aduna date de peste tot fara sa faca nimic.
    Centralizarea aceasta de date in cele din urma sufoca factorii decidenti si in cele din urma lipsa de masuri sau masuri gresite va fi la ea acasa.
  • +12 (16 voturi)    
    ! (Sâmbătă, 22 decembrie 2012, 21:33)

    vertical1 [utilizator]

    Sunt tocmai genul de masuri care i-au hotarat destinul domnului Nastase.
    Un anumit tip de dictatura poate fi benefic Romaniei la ora actuala.Insa doar daca aceasta slujeste strict interesului de stat si respectiv binelui cetatenilor acestei tari.In sensul organizarii benefice a tarii.
    Treaba cu departamentul resurselor este interesant de urmarit.
    • +11 (11 voturi)    
      ... (Duminică, 23 decembrie 2012, 1:59)

      Ianovici [utilizator] i-a raspuns lui vertical1

      asta cred si eu , in legatura cu departamentul resurselor
  • +12 (12 voturi)    
    mai spalati, baieti! (Duminică, 23 decembrie 2012, 1:18)

    woe [utilizator]

    se intituleaza Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor, nu e reducere la masina de spalat din supermarket!
  • +4 (6 voturi)    
    Articolul 5!!! (Duminică, 23 decembrie 2012, 10:14)

    EllySt [utilizator]

    Prin acest articol, nu prea lung - 236 de cuvinte, d-l doctorand Costoiu (40 de ani), rector al Univestitatii Politehnica Bucuresti, a devenit sef peste toate institutele de cercetare din tara, inclusiv peste institutele Academiei Romane. Oare au avut timp sa numere institutele astea?

    Interesanta formularea "numai cu acordul Academiei Romane si al academiilor de ramura."
    Banuiesc ca lista institutelor care trebuie cedate de catre Academie este deja facuta. Poate este si semnata.
    Este graba mare pentru centralizare. Trebuie facuta inainte de Craciun, prin iuteala de mana si nebagare de seama. Unii academicieni (directori ale institutelor) au plecat in vacanta avand ca sef pe acad. Ionel Haiduc si se vor intoarce avand ca sef pe doctorand Costoiu.
  • +3 (3 voturi)    
    ...soarele rasare...!? (Duminică, 23 decembrie 2012, 10:46)

    paganini [utilizator]

    frumos,ser schon,etc.....Caragiale...sa fi trait ...ACUM ar fi avut subiecte...!
  • +3 (5 voturi)    
    Nu populatia ar trebui sa se teama de Guvern (Duminică, 23 decembrie 2012, 10:52)

    abel [utilizator]

    ...ci Guvernul de populatie... Situatia din Romania seamana din ce in ce mai mult cu cea din filmul " V de la Vendetta"( V for Vendetta). Va recomand filmul. Este extraordinar... Am avea si noi nevoie de un erou care sa ne salveze de Parlament si de primul ministru care seamana din ce in ce mai mult cu un Cancelar autoritar...
  • +3 (3 voturi)    
    "Micul Titulescu" ... (Duminică, 23 decembrie 2012, 16:59)

    conul [anonim]

    devine in mare viteza " Micul (oare?) Dictator".


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version