Uniunea Social Liberala este o constructie politica artificiala, conjuncturala, creata cu un singur scop - castigarea alegerilor, nu are absolut nicio legatura cu ce inseamna cetateanul si nevoile sale, scrie, luni seara, pe blogul personal, vicepresedintele PDL Elena Udrea.

'Ceea ce s-a intamplat astazi in Capitala cu eliminarea lui Andrei Chiliman de la conducerea PNL Bucuresti este dovada cea mai clara a faptului ca, in acest moment, in interiorul USL se duce o batalie pe viata si pe moarte privind candidaturile pe care Opozitia le va depune. Se joaca la rupere, iar victime cad cei care nu intra in jocul celor trei decidenti: Crin Antonescu, Victor Ponta si Dan Voiculescu. De astazi, asa cum se prezinta lucrurile, PNL nu mai exista la Capitala', sustine Udrea citata de Agerpres.

Ea arata ca, pana ieri, 'USL-ul poza intr-un monolit care se lupta cu 'tirania' presedintelui', insa 'lucrurile stau cu totul invers: USL se dezintegreaza si dispare la umbra marilor si ilustrilor sai conducatori, stand pe un adevarat butoi de pulbere, care in curand va si exploda'.

'Nu numai ca PSD, PNL si PC nu au un candidat pentru functia de primar general, trebuind sa apeleze la Sorin Oprescu, dar arata ca nu pot sa se inteleaga nici in ceea ce priveste candidaturile la sectoare. (...) Acum devine, deci, clar ca toata presiunea pusa asupra PDL Bucuresti privind desemnarea candidatilor si crearea unui sentiment de incertitudine au fost rezultatul unei strategii de acoperire a problemelor proprii cu care se confrunta partidele din Opozitie. Aceste scandaluri care se tin lant la nivelul USL arata de ce bucurestenii nu trebuie sa-si puna sperantele si increderea intr-o constructie politica de tip Frankenstein. Acesti oameni nu pot sa se inteleaga, sunt uniti doar de motivatii personale, nicidecum de solutii pentru problemele cu care se confrunta cetatenii', scrie Udrea in postarea de pe blog.

In opinia sa, 'lupta dusa astazi in interiorul USL, care-l face pe Crin Antonescu sa-l destituie pe unul dintre liderii 'grei' ai PNL, arata faptul ca sondajele de opinie care ii prezinta pe cei din Opozitie ca invingatori reprezinta simple fumigene de presa menite sa ascunda adevarul: Opozitia se prabuseste, pierzandu-si, din cauza problemelor interne, mare parte a capitalului de incredere'.

'PDL ramane solutia cea mai buna pentru bucuresteni. (...) Nu este o constructie politica realizata doar pentru a castiga alegerile si a se dizolva apoi in scandaluri zgomotoase asa cum este USL. Sunt convinsa ca acest lucru va fi constientizat si de cetatenii Capitalei', mai scrie Udrea.