Alambik, Nea Vasile și taraful de la Mârșa. Constantin Dinu, Țiu Zaharia, Lilian Grigore, Nea Vasile au venit la Alambik, București, în cartierul lui Mircea Eliade, Mântuleasa, pe strada Paleologu 26. Alambik, Nea Vasile și taraful de la Mârșa. Joi, începând cu ora 20. Citește un reportaj plin de viață.

Alambik, Cântarea Tarafului de la MârșaFoto: Hotnews

Alambik, Lucică, Adi Darabană, tanti Paula. Se întrevăd Zei după perdea

Ce era? Nu era nimic acolo, în grădina Alambik. Adică Lucică numea vinuri și destupa sticle, tanti Paula împărțea chiftelele aurii și Adi Darabană călătorea ca un rapid prin toată grădina, casa, terasa și cerceta: e bine? Nu e bine? N-avea cum veni balamuc. N-aveai cum să vezi ce se va întâmpla, dacă nu cercetai adânc temelia asta a lucrurilor. Și într-un colț mai aproape de aromele bucătăriei lui tanti Paula decât de ordonatele sticle ale lui Lucică, uite-i! Nea Vasile și taraful de la Mârșa. Cumințenile Pământului. După perdea, după drapeliile de plastic ce face terasa acoperită. Deloc vorbăreți, străini parcă de locuri, stingheriți de ce va fi. “După perdelele” terasei. Erau un tot, erau deux ex machina ai zilei ăleia de joi. Nimeni nu s-a uitat pe cer de mai era soare afară. Lumea privea în farfurii, adulmeca vinurile. Nimeni n-a văzut când taraful de la Mărșa a intrat în sala Alambikului.

Constantin Dinu, Țiu Zaharia, Lilian Grigore, Nea Vasile pogorâseră la Alambik

Au început să cânte fără să cheme lumea. Deodată fripturile, vinurile, chiftelele, saramurile și oamenii auzeau muzica și nu le venea să creadă. Băi, ce se-ntâmplă? Contrabasul, țambalul și acordeonul cântau înfrățiți. Era o horă. Era o chemare. Muzica curgea prin ferestrele Alambikului. Asta a fost pogorârea din ceruri a zeilor. Și uite-l și pe Nea Vasile, un zeu trăgând un picior, un zeu cu puțin păr coborând din ceruri. Și iarăși nu era decât o mutare, un truc al zeilor de a fi cu noi muritorii. Constantin Dinu, Țiu Zaharia, Lilian Grigore, Nea Vasile pogorâseră la Alambik.

Nea Vasile ne explică viața

Și a-nceput nea Vasile să ne explice muzica. Băi, dar ce voce la 80 și ceva de ani. Nu le-a zis instrumentelor să cânte în tonuri mai joase, nu, s-a întârâtat de lua octavele înalte ca noi, muritorii, chiftelele lui tanti Paula. Ba, pot spune că și mai bine era nea Vasile, că la noi era simplu să caști gura și să halești chiftele. Și uite așa. Dar nu știu dacă știți voi cum cântă nea Vasile? Cum? Explicând viața, degetele lui vorbeau de destin. Cuvintele-destin potrivite cu mâna.

Nea Vasile. Puștiul cu lăuta

Dar zeii nu-și încheiaseră misia. Se întărâtaseră jimblele și vinul în oameni. Umbla muzica prin omenet ca sîngele și poporul nu stătea locului. Zeii nu obosiseră. Constantin Dinu, Țiu Zaharia, Lilian Grigore, Nea Vasile. Dar, precum la sarmale era nevoie de un timp de răgaz. Și nu se știe de unde din omenetul adunat în camerele Alambikului se ridicară inși cu instrumentele lor. Uite-l pe unul cu scripca, uite-l pe altul cu fluierul. Dar a strălucit un puști cu lăuta.

Adi Darabană n-a zis nimic. Asta e arta gazdei, să lași să curgă lucrurile. Să regizezi discret stări, feluri de a fi. Și s-a trezit Nea Vasile cu concurență. Și zeii au acompaniat fără crâcnire toanele orășenilor cu instrumente. Vroiau orășenii să cânte cu zeii și zeii de la Mârșa le-au făcut pe plac. N-au precedat, curgeau deștele pe clape - valuri pe contrabas, acordeon și țambal. Dansa casa cât nuca, casa a lui Darabană. Dar ce privire avea nea Vasile! Curioasă. Nimic veninos. Inocent și curios.

Doamne, cum le sfârâiau deștele la Zei la țambal, la contrabas, la acordeon, ce priviri avea zeul Vasile!

Era hulpav, înfipt bine în ochii și armoniile ăstora. Băi, ce fac ăștia? Fură meserie? Îl mâncam din priviri ca pe un curcan, pe nea Vasile. Îmi doream să nu se mai oprească Constantin Dinu, Țiu Zaharia, Lilian Grigore. Au încântat zeii, zei ridicați din țărâna de la Mârșa, județul Giurgiu.

Noaptea asta de joi s-a făcut ca Tiramisu-ul lui Adi.

Eram la Alambik, cu Nea Vasile și taraful de la Mârșa, la Adi Darabană și Lucică.