Urmaresc, in masura in care am acces si timp, discutiile despre Muzeul National al Dictaturii Comuniste. Este, din multe puncte de vedere, o dezbatere serioasa si merita sa continue, fara inhibitii, cu buna credinta si respect pentru participanti. Am citit astfel o densa si incitanta interventie a d-lui Andrei Plesu aparuta in “Dilema Veche”. Este un text intr-adevar thought-provoking, un indemn de a ne sustrage partizanatelor si subiectivismelor din capul locului perdante. Il asigur ca sunt cat se poate de deschis dialogului, ca apreciez activitatea expertilor, ca pun mare pret, alaturi de colegii mei, pe sugestiile venite din partea muzeologilor, istoricilor, sociologilor, antropologilor etc Dealtfel, dl Plesu a prezidat juriul concursului organizat de IICCMER privind reconstruirea inchisorii de la Ramnicu-Sarat (inchisoarea tacerii) si transformarea sa in loc de memorie. Colaboram, in acest sens, cu Ordinul Arhitectilor din Romania, cu Fundatia “Corneliu Coposu” si cu Fundatia “Ioan Barbus”.
http://www.crimelecomunismului.ro/
Am citit cu mare interes, de asemenea, un text de dl Horatiu Pepine transmis in luna iulie la Deutsche Welle.
http://www.dw-world.de/dw/article/0,,15247865,00.html
Precizez ca este vorba de Hala Filaret, ca posibila locatie a Muzeului, deci nu de Gara Filaret. Oricum, detaliile logistice abia urmeaza sa fie explorate, cat priveste fondurile, este prea devreme sa ne aventuram in pronosticuri si judecati peremptorii. Ii asigur pe cei preocupati de “costurile anticomunismului” ca “nu conduc activitatile anticomuniste din vila lui Ceausescu”, ca locuiesc la Washington (unii mi-au fost candva oaspeti), ca nu intentionez sa ma mut la Bucuresti in “locuinta de serviciu” ori altfel, ca sunt in continuare profesor la Universitatea Maryland, ca nu am salariu in Romania, ca nu doresc sa monopolizez nimic nici prin mega, nici prin mini-comisii. Am spus-o si o repet, am o imensa pretuire pentru Memorialul de la Sighet, pentru Memorialul Revolutiei de la Timisoara, dar nu vad de ce n-ar exista cel putin un muzeu al dictaturii comuniste in Bucuresti. Nu este vorba aici de un zero sum game, ci de punerea in practica a unei propuneri din Raportul Final asumata de toti membrii Comisiei Prezidentiale si sustinuta de seful statului. Cat priveste ideea unui muzeu al vietii cotidiene in comunism, din nou, este oricand loc si pentru o asemenea perspectiva.
Muzeul Dictaturii este insa despre dictatura, despre scopurile, metodele si consecintele sale, despre ideologie, propaganda, distrugerea statului de drept, teroare, univers concentrationar, despre persecutarea gandirii libere, despre experientele represive suferite de minoritatile nationale, despre mecanismele de supraveghere, inregimentare si subjugare a individului, despre prigoana anti-religioasa si impunerea ateismului ca ideologie oficiala, despre rezistenta impotriva tiraniei, desapre eliticid, despre disidenta, despre revoltele muncitoresti anticomuniste din Valea Jiului si de la Brasov, despre controlul asupra mintilor si trupurilor umane, despre foamete, cozi si penurie, despre coruptie si mecanismele de cooptare,despre utilizarea psihiatiriei in scopuri politice, despre tortura si tortionari, despre rolul si lupta exilului democratic pentru o Romanie libera si suverana.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
