Au existat momente in istorie, cand oamenii politici si-au asumat toate riscurile si si-au calauzit natiunile spre valorificarea la maximum a acelor momente. Asa s-a intamplat cu generatia de lideri americani din timpul si de dupa cel de-al doilea razboi mondial, care au transformat SUA in cea dintai superputere mondiala, asa s-a intamplat si cu generatia de lideri romani din timpul si de dupa primul razboi mondial, care au realizat Romania Mare.
In general, de-a lungul timpului, s-a intamplat ca vremuri pline de provocari sa gaseasca la conducerea actorilor implicati oameni politici de valoare, care nu numai ca au inteles sensul in care se indreptau lucrurile, dar au avut si curajul de a deschide ochii opiniei publice si a o orienta in directia care permitea valorificarea ocaziilor astfel aparute.
Cu alte cuvinte, ei nu s-au multumit doar sa afle spre ce inclina opinia publica, ci si-au asumat riscul de a o orienta in directia corecta. Tocmai de aceea ei au si fost numiti “lideri”, pentru ca s-au situat in fruntea cetatenilor si i-au calauzit in directia buna!
Si astazi traim vremuri pline de provocari. Actuala criza – care, iata, vine peste noi in valuri – a interferat puternic cu procesul de reasezare mondiala intervenit dupa prabusirea sistemului bipolar, accentuand dezordinea in sistem.
Daca mai adaugam la aceasta si faptul ca Statele Unite, singura putere capabila sa mentina o anumita coerenta a sistemului, atat economic, cat si politico-militar, se vede incapabila sa o faca, date fiind atat situatia economica interna grea, cat si supraextinderea militara provocata de operatiunile din Iraq si Afganistan, intelegem pentru ce sistemul international seamana astazi cu o nava fara ancora, aflata in bataia nemiloasa a valurilor …
Daca, de pilda, o tara cu o structura statala ca cea a Marii Britanii, este zguduita deodata din temelii de miscari de strada la care participa nu numai “lumpen proletariatul” – iertat fie-mi termenul – cat si oameni de bine, cu job-uri bune in domeniul cultural-artistic sau de afaceri, cum incep sa releve anchtele politiei, ce pretentii sa mai avem de la tari in care asemenea scene au devenit demult obisnuite?
“Vestul”, care, din aroganta, a facut eroarea de a se crede “imun” la fenomenele negative din restul sistemului, pe care, uneori, le-a mai si “incurajat”, poate tocmai din speranta de a le tine astfel la periferia acestuia, se vede astazi confruntat direct cu ele!
Iar rezultatul nu poate fi altul decat accelerarea hemoragiei de putere de care sufera, care il face sa isi cedeze rolul central ocupat pana acum, in favoarea altor centre de putere, cum este Asia de Est. (Iar daca avem nevoie de o dovada, sa comparam ceremoniile de deschidere si inchidere ale Jocurilor Olimpice din 2009 si 2012, pentru a vedea care este distanta dintre noi si ei …).
Mai grav este ca “Vestul” insusi este divizat, ceea ce nu poate decat sa amplifice provocarea la care este supus astazi; de pilda, daca la inceputul anilor ’90, in “vest” se vorbea cu nonsalanta despre dezintegrarea din “est” – vezi prabusirea fostei Yugoslavii, a fostei Uniuni Sovietice, sau separarea pasnica a fostei Cehoslovacii – astazi am ajuns sa discutam despre posibila dezmembrare a Belgiei sau chiar a Marii Britanii (unde Scotia va decide curand prin referendum daca mai ramane in Uniune sau nu)!?
In acelasi sens, sa ne aducem aminte si de eroarea fundamentala de a inlocui divizarea “Est-Vest” din timpul “Razboiului Rece”, care era, in fond, o divizare artificiala in cadrul lumii occidentale, cu divizarea transatlantica de la inceputul anilor ‘2000, cand unii europeni au crezut – gresit, dupa cum se poate vedea astazi in Libia, de pilda – ca Europa se poate descurca si fara Statele Unite!?
Cel mai grav este ca asemenea greseli nu numai ca nu au fost analizate si insusite, pentru a fi evitate pe viitor, ci au inceput sa se multiplice in interiorul sistemului occidental, fie ca este vorba de zona politica si militara, fie de cea economica si financiara.
Iar cauza principala o constituie, in opinia mea,slaba calitate morala a liderilor care conduc astazi destinele principalilor actori, si nu numai, ai sistemului international, teama lor de a-si asuma riscul de a “conduce” cu adevarat!
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
