În repetate rânduri, misiunile Fondului Monetar Internaţional (FMI) din România au atins şi subiecte legate de sistemul sanitar. Această ultimă vizită a avut printre subiectele centrale modul în care se finanţează sănătatea din România datorită arieratelor din domeniul farmaceutic. Este lesne de înţeles că cei cărora le sunt afectate afacerile prin nerespectarea obligaţiilor contractuale de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei (MSF) şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) s-au plâns pe unde au putut iar glasul lor a fost auzit. Pe de altă parte bancherii FMI, în calitate de “jandarmi financiari” meniţi să supravegheze România – pentru ca tara să îşi poată plăti datoria gigantică către instituţia internaţională creditoare – şi-au manifestat nemulţumirea, că au fost traşi în piept: anul trecut arieratele din sănătate au fost pur şi simplu ascunse prin neacceptarea facturilor la plată. Cât timp nu au intrat în contabilitate datoriile nu au existat şi aparent România s-a încadrat în parametrii de deficit bugetar prognozaţi, ascunzând astfel derapaje financiare şi din alte domenii.
Primul care a reacţionat la poziţia fermă a FMI privind plata imediată a arieratelor către furnizorii de medicamente a fost preşedintele Băsescu. Adoptând o poziţie aparent de putere, atât faţă de FMI cât şi faţă de Guvernul Emil Boc, a clamat: “arieratele se vor plăti de îndată ce guvernul va introduce mecanismele de oprire a pierderilor” iar “ministrul sănătăţii şi preşedintele CNAS trebuie să se înţeleagă sau vor pleca”. Desigur, preşedintele putea să spună tranşant – vom plăti imediat arieratele sau nu, nu le vom plăti. A preferat să încerce să lase o uşă deschisă, plata doar după ce guvernul va adopta măsuri pe care, oricum avea obligaţia să le ia ca gestionar al banului public. Să pedepseşti partenerul de afaceri pentru greşeli care îţi aparţin numai ţie este cu adevărat un comportament imoral. În această privinţă, aparenta poziţie de forţă nu a ţinut, iar după numai 7 zile premierul a anunţat că rectificarea de buget va include aproape 100 de milioane de euro având ca destinaţie strict plata datoriilor către furnizori de medicamente – înainte de a se lua orice măsură de prevenire a “risipei” în viitor.
Cea de-a doua poziţie de forţă, este şi ea doar un gest teatral. Teoretic, primul ministru are posibilitatea de a-i schimba pe cei doi subordonaţi. Practic, nu o poate face, datorită sprijinului politic pe care cei doi îl au în sânul formaţiunilor politice – UDMR şi respective PDL. Poate că sprijinul respectiv ar putea fi învins, dacă vina lor ar fi una reală, însă amândoi sunt prizonierii limitelor bugetare stabilite de alţii, sub nivelul de funcţionare normală a sistemului sanitar, şi a intervenţiilor politice puternice care împiedică luarea oricăror măsuri de contenţie a costurilor. Totuşi, poziţia preşedintelui CNAS Lucian Duta este mult mai slabă, UDMR având acum posibilitatea de a rezolva o problemă mai veche, întregirea puterii politice a ministrului Cseke Attila care are un portofoliu care nu îi permite să dispună şi de banii din sănătate ci doar de pârghiile legislative – fapt complet nesatisfăcător şi probabil ignorat atunci când s-a negociat coaliţia de guvernare.
Declaraţiile lui Jeffrey Franks de la conferinţa de presă de la încheierea misiunii merită comentate pe scurt.
“Guvernul va face o reformă, atât pe partea de venituri, cât şi pe cheltuieli”. Nu ni se dau detalii decât referitor la modul în care guvernul ar putea să-şi echilibreze balanţa de venituri şi cheltuieli în momentul actual fără a face o analiză profundă a cauzelor acestui dezechilibru. Cele două mijloace prin care veniturile ar urma să fie suplimentate prin introducerea coplăţilor pe scară largă şi prin taxarea suplimentară a vânzărilor de medicamente.
ÎN OPINIA MEA ABORDAREA ESTE CONCEPTUAL ERONATĂ – ATÂT PACIENŢII CÂT ŞI COMERCIANŢII DE MEDICAMENTE FIIND PRIVIŢI CA SURSE DE VENITURI!
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
