România este frecvent subiect de vorbă. Între cunoscuți, în presă, la o întâlnire de afaceri, la nivel politic, la nivel înalt, în cărți, în contactul de zi cu zi cu administrația sau cu realitatea românească – despre România se vorbește. Adesea însă aceste discuții au un specific al lor: un inconfundabil gust amar.
Poate există „amarul românesc” sau „amarul de România”, așa cum există un spirit mioritic. Poate „amarul românesc” este o expresie a spiritului mioritic. Acceptăm destinul și condiția, supraviețuim valurilor istoriei, dar undeva în interiorul nostru este o tensiune, o stare de nemulțumire, o cârcoteală permanentă față de viață, de situație, de ceilalți și de România. ”Trăim în România și asta ne ocupă tot timpul” – o frază lansată de un om de televiziune, a devenit pentru mulți chintesența frustrării de a trăi în România zi de zi, oră de oră, neputința de a funcționa în limitele imaginate sau dorite ale normalității.
Amarul de România este o mare capcană. Efectul său imediat este orbirea agresivă. Nu mai vedem ce este bun în jurul nostru, în viața noastră, în trecutul nostru, în viitorul nostru. Crâcnim, cârcotim, pufnim și devenim agresivi față de tot și de toți. Ne comparăm mereu de pe o poziție de inferioritate cu ceilalți – cei ”din afară”. Anulăm prin nepăsare, prin lipsă de apreciere și prin vorbe grele lucrurile de valoare care există și fac parte din ființa noastră. Tocmai aceste lucruri ne definesc identitatea, la fel cum și negarea lor, respingerea lor, ignorarea lor fac parte din ceea ce suntem și cum suntem în această lume.
Propaganda comunistă, cu clișeele sale construite pentru a umple spațiul lăsat gol după exterminarea valorilor și a reperelor din societatea românească, a țintit amarul românesc. A construit reprezentări false, dar glorioase, de care mulți s-au agățat pentru a-și îneca amarul. A construit o critică ideologică la adresa sistemelor de valori concurente – cum ar fi societatea capitalistă – de pe o poziție de superioritate. A furnizat astfel o hrană artificială și toxică pentru conturarea unei pseudo-identități naționale și a unor false repere, ancorate în imagini și nu în valori. Dar aceste repere erau false, iar goliciunea lor a început să se vadă odată cu crearea unui spațiu de libertate în România. Totuși unii se mai raportează încă la ele, în ciuda trecerii a peste două decenii de la căderea regimului. Alții nu au găsit cu ce să le înlocuiască și orbecăie încă într-un spațiu social ce aduce uneori a junglă.
Energia noastră vitală se irosește prea des în conflicte și în agresivitate inutilă; în săpat groapa altuia; în omorât capra vecinului sau toate caprele din vecinătăți; în blocaje; în refuzul de a accepta provocări, de a ieși din niște tipare, de a ne accepta așa cum suntem și de a face să ne fie mai bine schimbând mai întâi ce nu facem noi înșine bine. Alteori ne irosim energia vitală și creativitatea pentru a inventa tehnici de supraviețuire umană și morală într-o societate în care semenii se comportă în acest fel. Este un cerc vicios care funcționează simplu, dar eficient: ne umplem de amar și nu ne mai place nimic din ce e in România, iar apoi nu mai suntem în stare să facem ceva de valoare, ci doar să înotăm în amar, să pufnim și să lovim. Amarul românesc ne transformă în niște inși mai degrabă frustrați și imobili, incapabili să acționăm, să ne bucurăm de ce avem, să asumăm inițiative, să ne dezvoltăm uriașul potențial pe care străinii – necontaminați – îl văd și îl apreciază. Și de aici probabil ies multe altele: vorbe grele despre România, despre ce avem noi, despre cum suntem noi ca oameni.
A trăi în România înseamnă, dincolo de toate, și această alegere între a trăi viața în amar, sau a te lupta cu el. Iar această luptă înseamnă în prima etapă o conversație. Depinde de fiecare dintre noi în ce conversație ne situăm înainte de a lua atitudine și de a porni pe un drum, de a acționa. Dacă această conversație se duce în termenii amarului, atunci ea nu este decât amortizarea unei noi etape din cercul vicios de care am vorbit. În schimb, o conversație care trece dincolo de amar, sau îl ignoră pur și simplu și se uită la valoare poate deveni un punct de cotitură atât în viața celor care participă la ea, cât și în viața altora. De fapt, trăim într-o societate și asta ne poate umple viața cu sens. Depinde atât de mult de fiecare dintre noi modul în care arată această societate și, implicit, modul în care ea ne modelează existența… Este o diferență între a trăi într-o societate ca o junglă și a trăi într-o comunitate de valori.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
