Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

“Factorul Habsburg”

de Tom Gallagher     Contributors.ro
Luni, 11 iulie 2011, 18:14 Actualitate | Opinii


Tom Gallagher
Foto: Agerpress

Decesul lui Otto von Habsburg, ultimul prinţ moştenitor al Austro-Ungariei, în data de 4 iulie a.c. a trecut aproape neobservat de opinia publică din România. Destui cetăţeni ai ţării au rămas rezervaţi cu privire la dualismul austro-ungar şi al vremurilor de dinaintea anului de răscruce 1918 – vremuri în care românii din Transilvania avuseseră destule de suferit de pe urma stăpânirii de la Budapesta. Totuşi, sistemul socio-politic al monarhiei dunărene nu a atins nicicând nivelul de dominaţie colonială particulară Rusiei vreme de secole.

Este unul dintre motivele pentru care nenumăraţi oameni continuă să fie fascinaţi şi astăzi de epoca imperială şi strălucirea ei. În perioada dublei monarhii, Transilvania a avut parte atât de creativitate intelectuală şi artistică, cât şi de libertate religioasă. Regiunea s-a demonstrat una dintre cele mai individualiste ale unui imperiu care, în perioada sa de glorie, vibra de culoare graţie multitudinii de comunităţi, culturi, limbi şi tradiţii.

Când Ceauşescu a decis, în perioada anilor ’80, anihilarea unei bune părţi a patrimoniului arhitectural transilvănean, Otto von Habsburg s-a numărat printre personalităţile care au protestat cel mai vehement împotriva politicii de sistematizare a regimului comunist. Sub o altă domnie decât cea a împăratului Franz Josef (1848-1916), Imperiul Habsburgic ar fi putut evolua, poate, în direcţia unor State Unite ale Europei – mai exact într-o entitate cu suficiente soluţii pentru energiile şi aspiraţiile locuitorilor ei pentru a le asigura, într-un final, un viitor viabil.

„Kaisertreue”, loialitatea faţă de împărat, a constituit un liant puternic între cetăţenii monarhiei dunărene – în pofida naţionalismului teritorial caracteristic epocii, care începea să cuprindă din ce în ce mai multe regiuni la mai mică sau mare distanţă de Viena. Totuşi, autoritatea persoanei împăratului era atât de mare, încât armata imperială austro-ungară, compusă preponderent din militari minoritari, i-a rămas fidelă lui Carol I al Austriei, succesorul longevivului Franz Josef,  până aproape de sfârşitul primului război mondial.

În ziua în care familia Von Habsburg anunţa decesul prinţului moştenitor Otto, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, cataloga Uniunea Europeană drept entitate „sexy”.  În opinia sa, atractivitatea acestui club nu poate fi pusă la îndoială „atât timp cât atrage membri noi”, prin urmare UE s-ar menţine, în pofida actualelor ei probleme, „într-o formă bună”. Cancelarul federal Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy nu au, în schimb, astfel de certitudini, ambii avertizând că, fără sa-crificii enorme pentru sal-varea betegei monede unice europene, nici proiectul euro-pean nu are şanse de viitor.

Trivialităţile şi/sau tentativele de intimidare a potentaţilor UE aflaţi în permanentă căutare de soluţii pentru salvgardarea unei elite financiare care a provocat, în cupiditatea şi inepţia ei, un veritabil dezastru economico-financiar nu fac decât să probeze derizoriul legitimităţii de care mai dispune Uniunea din cauza propriei obtuzităţi. Conceptul de integrare europeană nu a captivat locuitorii UE nicicând în măsura în care a făcut-o, odinioară, monarhia dunăreană prin farmecul  ei. În Bistriţa-Năsăud am întâlnit bătrâni care în perioada anilor ’90 încă mai depănau amintiri ale strămoşilor lor despre sosirea austriecilor în zonă cu două secole în urmă, dar mai ales despre propăşirea locurilor ca o consecinţă a acestui eveniment. N-am auzit în schimb pe nimeni care să se fi entuziasmat, în ultimii ani, cu privire la „cucerirea” pieţei bancare autohtone de către instituţiile financiare austriece, iar profiturile lor uriaşe obţinute în România până la izbucnirea crizei economice au slabe şanse să trezească simpatii similare celor de altădată.

Otto von Habsburg a fost mem-bru al Parlamentului Euro-pean timp de 20 de ani, reprezentând creştin-socialii germani – fracţiunea bavareză a conservatorilor germani -, cărora li s-a ală-tu–rat în conformitate cu pro-priile convingeri creştin-conservatoare. A argumentat elocvent în favoarea integrării europene şi a extinderii spre Est a UE, susţinând că un Occident divizat şi o Europă fragmentată nu vor putea opri extinderea sferei de influenţă a Moscovei spre inima bătrâ-nului continent. A fost considerat atât un vizionar al Europei, cât şi un mare european. În volumul de dialoguri purtate cu publicista Eva Demmerle şi intitulat „Factorul Habsburg. Viziuni pentru noul mileniu” (2007), Otto von Habsburg îşi reafirma credinţa în viitorul casei comune alcă-tuite din 27 de state membre, pledând persuasiv pentru aderarea Croaţiei. Din nefe-ricire, nu vom mai afla opi-nia sa necosmetizată despre eurocraţii zilelor noast-re – care mie unul îmi amintesc deseori de elitele maghiare şi de superioritatea pe care acestea o afişau în Transilvania până în 1914. Dispreţul pentru identitatea locală i-a determinat să creeze una artificială, dirijată de la Budapesta, ignorând complet doleanţele locuitorilor. Această obstinaţie şi această lipsă de viziune a celor aflaţi în frun-tea dublei monarhii au condus până la urmă la 30 de ani de conflicte regionale şi o ascensiune a extremismului care au afectat soarta a nu mai puţin de 200 de milioane de locuitori din bazinul dunărean.

Citeste tota trticolul si comenteaza pe Contributors.ro




















608 vizualizari


Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version