Liderii PDL par sa fi initiat programul „Nici o saptamana fara o aluzie sau iluzie privind colaborarea cu PNL”. Liderii PNL raspund prin programul: „Nici o declaratie de presa fara o imbecilitate patenta”. Program care contine desigur si aspecte legate de potentiala colaborare sau lipsa de colaborare cu PDL. Aflam, de pilda, din presa, ca Vasile Blaga „umbla prin tara fluturand alianta cu PNL” sau ca Valeriu Stoica o tine una si buna, in ciuda evidentelor, cu „unificarea fortelor de dreapta”. Raspunsul PNL: In culise, agitatie nerabdatoare. Public, declaratii de presa de o stupiditate memorabila: „Nu negociem cu teroristii!” Poftim?! Ca si cum mai era nevoie de o dovada suplimentara ca in competitia inadecvarii si ineptiei deschisa intre PDL si PNL, cu PNL mergi intotdeauna la sigur. Nu vei fi dezamagit.
Dar sa nu divagam. Tema noastra este „refacerea Aliantei DA”. Tema dealtfel recurenta. Vorbim de ea de la ultimele alegeri parlamentare cand d-lui Tariceanu i se oferea posibilitatea de a aduce PNL in noua coalitie de guvernare. De ce a refuzat atunci? Si de ce acum se pozitioneaza ca lider al factiunii „dizidente” ce vrea „refacerea Aliantei” ? Parafrazand un mare ganditor, sa spunem doar ca mintea, vocabularul si gramatica d-lui Tariceanu au logica lor, pe care nici d-l Tariceanu nu o cunoaste.
D-l Tariceanu a ratat tot ce se putea rata in politica romaneasca. Pentru cunoscatori el reprezinta un studiu de caz de dimensiuni epice: A ratat sansa ca PNL sa unifice in jurul sau dreapta romaneasca. A ratat sansa ca PNL sa fie membru al marii familii europeane a dreptei. Si-a ratat prim-ministeriatul prin performanta unica de a aduce tara in deficit si in pragul colapsului economic pe fondul celei mai favorabile conjuncturi economice din istoria postbelica a Romaniei. In final, a ratat si sansa de a se spala de pacate –pe el si partidul sau – asumandu-si responsabilitatea si participand la eforturile de a stavili si administra criza economica pe care a predat-o la cheie. Sa nu mai vorbim de ratarea realegerii ca lider de partid. Ce vrea sa mai rateze acum, e neclar. Dupa cum e neclar de ce partidul ar avea curiozitatea sa afle pe cale empirica raspunsul la acest mister. Dar divagam din nou.
Sa discutam trei chestiuni importante implicite in tema „refacerii Aliantei DA”, ca formula de „unificare a dreptei”: (1) In ce masura PNL este o forta de dreapta; (2) Care ar fi consecintele acestei reapropieri intre PNL si PDL, in plan electoral, al guvernarii si al sistemului de partide?; (3) Serveste sau nu o astfel de formula de colaborare cauzei reformei si relansarii in Romania? In ce masura PNL este o organizatie politica de dreapta?
Pe ce ne bazam cand spunem ca un partid are sau nu are o anumita culoare doctrinara? Pe urmatoarele criterii:
Documentele doctrinare de partid (continutul si regularitatea cu care sustin anumite teme doctrinare specifice);
Natura afilierii in familia internationala a partidelor politice;
Aliantele politice interne;
Masurile si politicile specifice avansate in exercitiul guvernarii;
Masurile si politicile specifice blocate sau propuse ca partid de opozitie;
Activitatea entitatii de partid dedicata dimensiunii ideologice, doctrinare si identitare a partidului (fundatia sau think-tanku-ul partidului);
Afilierea la infrastructura intelectuala internationala a fortelor politice afine (think-tankuri si fundatii europene si americane);
Existenta sau absenta in leadershipul partidului a unor figuri emblematice si recunoscute ca purtatoare de valori si idei asociabile curentului doctrinar clamat de partid.
Sa lasam fiecare cititor sa-si creeze propria scala de raspuns la chestionarul incipient de mai sus. Ii lasam placerea nu numai de a da raspunsul sau la fiecare intrebare dar si de a-si structura scala raspunsurilor, dupa bunul plac. De ce? Pentru ca jucandu-se cu diferite variante va constata rapid ca indiferent cum ai numara, raspunul e unul singur: PNL nu satisface criteriile.
La aceasta, Cristian Preda imi raspunde: „Ai dreptate. PNL nu satisface nici un criteriu. Dar are un electorat totusi de dreapta. Deci sa-l privim ca partid de dreapta”.
La care raspund: Sa vedem. E posibil sa avem un caz de schizofrenie electorala de proportii gigantice. Dar pana nu analizam si masuram, nu stim ce si cat. Momentan stim ca acest electorat i-a insotit fidel pe liderii PNL in toate aventurile lor, de la initiativa geniala a retragerii din Irak si jocurile pe sub masa cu Moscova, la dinamitarea echilibrelor bugetare ale tarii si vicierea institutionalizata a sistemului electoral in 2008. Ca la ultimul test electoral, o buna parte a mers atat de departe incat a votat cu nimeni altul decat cu ... Mircea Geoana. Ca azi, daca nu aplauda, cel putin aproba tacit sabotarea unor masuri esentiale pentru viitorul Romaniei, cum ar fi legea educatiei. Ca daca in blogosfera PDL-ista exista un front critic la adresa conducerii PDL, asa ceva nu exista in blogosfera PNL-ista. Etc. etc. etc.
Sunt fapte (sau simptome) incontestabile. Sa analizam deci acest electorat. Sa vedem mai clar sine sunt si ce vor componentii sai. Numai un studiu serios ne va lamuri misterul sau paradoxul votantului penelist: votantul ce se declara adept al dreptei si al reformismului dar care sustine in panzele albe o forta (sau poate un brand) ce reprezinta de ani buni un pilon al anti-reformismului romanesc.
O analiza de acest fel este, pana la urma, un demers apolitic. O tema de stiinta sociala. Putem sa dezlegam acest mister? Sunt doua ipoteze de lucru: (a) E un paradox aparent – de fapt profilul votantului penelist e de centru-stanga sau mai rau, e eterogen si otova, raspandit in toate zarile; (b) E un paradox real – si atunci intrebarea este cum putem dezlega enigma? Ce se intampla?!
In ceea ce-l priveste, autorul de fata va fi implicat in perioada urmatoare in coordonarea catorva studii ce vor incera, intre altele, sa dezlege acest (poate pseudo-) paradox al schizofreniei politice a votantului penelist. Sa notam acum doar ca, pana la rezultatele primului sondaj, ne aflam doar in domeniul ipotezelor si speculatiilor. Singurul lucru cert este ca PNL nu raspunde satisfacator celor opt criterii prezentate mai sus. Acestea sunt faptele. Restul sunt speculatii. Oricat de frumos ar vorbi d-l Valeriu Stoica despre „unificarea dreptei”.
Care ar fi implicatiile in plan electoral si al sistemului de partide ale reapropierii dintre PNL si PDL?
Cel mai bun raspuns il dau cateva intrebari:
Crede cineva ca in „noua alianta DA” nu vor fi reluate rapid vechile si cunoscutele jocuri si comportamente disfunctionale? Daca da, prin ce minune crede cineva ca relativ cam aceiasi lideri, avand in spate cam aceleasi structuri organizationale si in jur cam aceleasi cadre si stimulente date de sistemul constitutional, electoral si de partide romanesc, vor reusi sa ne dea de aceasta data o alianta de guvernare corenta si constructiva?
Pe ce sa ne bazam speranta ca de data asta, intre partidele Aliantei nu se va reaprinde competitia si cursa repozitionarii in vederea alegerilor viitoare, cu toate tensiunile si frictiunile inerente? Pe ce ne bazam cand consideram ca aceasta formula nu va intarzia si mai mult reasezarea pe baze functionale a spectrului politic romanesc? Prin ce miracol patologiile guvernarii in coalitii in Romania vor fi evitate de aceasta data?
Nu cred ca cei sceptici au ceva de demonstrat. Cei ce vin insa si ne vand ideea acestui miracol al guvernarii „Noii Aliante DA”, au obligatia sa ne explice in mod concret pe ce se bazeaza . Nu spunem ca nu pot avea argumente serioase. Nu le-am auzit insa pana acum. Discutia e deschisa. Asteptam.
Serveste sau nu o formula de tipul „Noii Aliante DA” cauzei reformei in Romania?
Raspunsul este unul singur: Categoric nu. Dupa ce mai sus ne-am concentrat asupra PNL, acum, in acest argument, sa ne concentram doar asupra PDL.
PDL are in fata o optiune dificila: Poate sa isi asume pana la capat mantia dreptei si a reformei. Asta inseamna insa ca ar trebui sa treaca printr-un proces masiv de schimbare: structura, mod de functionare, cultura organizationala, reasezare de lidership etc. Un proces care cere efort, inteligenta si asumarea unor riscuri.
Pe de alta parte, poate sa traga de timp in actuala configuratie, sa mai intinda pelteaua si sa mai puna de o guvernare. De pilda, cu penelistii. Sub flamura generoasa a „unificarii dreptei”. Ar fi evident o frauda ideologica si o dezertare de la o misiune politica deja asumata. Dar ea e plina de satisfactii si certitudini imediate. Clientela ar fi fericita, efortul de gandire si reorganizare ar fi evitat. Toata lumea rade, canta si danseaza. Frictiunile cu penelistii si proasta guvernare ar fi considerate doar externalitati minore in comparatie cu provocarile, riscurile si greutatile constructiei unui adevarat partid modern si reformist.
Si apoi, cui ii pasa pana la urma de utopia unui partid modern si a unei guvernari pe baze profesioniste cand „realitatile politice ale tarii si nevoile imediate ale guvernarii responsabile, cu fata la electorat, cer solutii pragmatice in care compromisul si colaborarea intre partidele fratesti, de dreapta, primeaza”?
Ce e mai usor si sigur? Sa construiesti un partid care sa incetateneasca o politica de resurse umane previzibila si obiectiva si care sa aiba departamente de politici publice in care expertiza si competenta sunt institutionalizate? Sa dezvolti o politica doctrinara si identitara coerenta? Sa ai o strategie de recrutare clara si una de angajare si promovare a tinerilor din partid la fel de clara? Sa creezi un sistem modern si lipsit de arbitrar de promovare a liniei doi si trei ? Sa construiesti o echipa de comunicare si PR functionala? Sa dezvolti un program de racordare la elitele tehnice, profesionale, intelectuale si culturale ale tarii? Sa te angajezi in epuizantul si dramaticul efort de a tine la zi site-ul de internet al partidului?
Ce e deci mai usor: Cele de mai sus? Adica sa contruiesti un partid care sa fie o organizatie moderna si nu un (oximoronic) perpetuu divan ad-hoc, cu boieri si razesi de partid in rolurile principale? Sau sa scoti din joben solutia unei aliante salvatoare, ce vine agale pe cai batatorite si bine stiute? O alianta care, mai mult, te duce si te tine la guvernare fara alt efort decat acela de a „negocia” cu „aliatii” si a reaseza un pic reteaua de clienti pentru a face loc nou venitului la masa?
In jargonul politic romanesc varianta ultima se numeste a face politica in stil mare. Prima varianta nu stim cum se numeste caci nu pare sa existe in universul mental al politicianului roman, indiferent de culoare sau partid.
In loc de concluzie
Cititorul intuieste deja implicatiile. Pierzator in acest scenariu este evident, reformismul romanesc. Perdeaua de fum a „Noii Aliante” pica perfect pentru antireformistii de toate culorile. Azi nu exista cale mai sigura de a marginaliza si sufoca reformismul si dreapta romaneasca decat deturnarea atentiei de la problema reala (crearea in Romania a unei organizatii politice de dreapta, moderne si reformiste) catre o falsa problema: „Refacerea Aliantei DA”, ca formula de „unitate a dreptei” si de guvernare salvatoare pentru tara.
Pana la proba contrarie, vorbim despre formula unei pseudo-drepte: de o masiva frauda doctrinara si politica. Si despre o garantie in alb data prelungirii pe durata neterminata a actualului sistem de guvernare si administrare a Romaniei, cu toate patologiile sale binecunoscute. Cine crede altceva, nu are decat sa ne explice unde ne inselam.
