“Begun, the currency wars have” titreaza un articol al lui Jon Butler, cu referire la faimoasa secventa din Star Wars – Clone Wars, care marcheaza inceputul declinului democratiei. Desi se doreste a fi mai putin dramatic decat expresia originala, acest titlu surprinde bine escaladarea unei tendinte, care poate fi interpretata ca un simptom al progresiei bolii sistemului catre un stadiu agravat.
Startul in aceasta etapa, care fusese de mult prevestita de presiunile politice americane asupra Chinei intru aprecierea yuanului, a fost dat de interventia Bancii Centrale a Japoniei din 16 Septembrie, prin care aceasta a vandut aproape 2 trilioane de yeni pentru a devaloriza yenul de la 83 JPY/USD la 86 JPY/USD intr-o singura zi.
Aceasta masura, repetata o saptamana mai tarziu, a avut un succes limitat (dolarul s-a intors in apropierea nivelului de 82.6 JPY/USD ieri) si pare a fi avut in spate un alt motiv decat simpla dorinta de a devaloriza yenul, pentru a proteja competitivitatea exporturilor japoneze. Intr-adevar, dupa cum se spune si in acest articol, manevra neinspirata a BoJ pare a fi un semnal clar al unui nou val de quantitative easing , prin care se incearca iesirea dintr-un cerc deflationist. Cu alte cuvinte, banca centrala inunda cu lichiditati piata, la dobanzi zero in cazul Japoniei, in speranta relansarii economiei, prin incurajarea consumului si cresterea preturilor activelor.
Masura BoJ nu este decat o imitatie palida a strategiei FED, care a folosit tiparnita din dotare intr-o prima runda de quantitative easing in valoare de 2 trilioane dolari din 2008 incoace si care da semnale ca este gata sa dea drumul la o a doua baie generalizata de hartie verde. FEDul nutreste aceeasi speranta ca BOJ si anume de a sparge cercul deflationist, de a ridica pretul activelor (in special al caselor) si de a reporni motorul gripat al consumerismului cu manivela fiat currency-ului. Cu toate acestea, se pare, ca odata ce s-a fript in aceasta alba neagra prabusirii valorii activelor imobiliare si a supraindatorarii care isi face simtite efectele de vreo 3 ani incoace, fazanul american se lasa mai greu amagit a doua oara, si nu mai crede in cresteri artificiale ale preturilor activelor. Si nici in patima supraindatorarii, dupa cum speram mai demult.
Din nefericire insa, se pare ca toata forta si marirea dolarului american si potenta FEDului, nu sunt suficiente pentru a fisura zidul chinezesc, greenback-ul si redback-ul dansand fiecare pe ritmul propriu si, mai nou, calcandu-se pe varfuri.
Citeste si comenteaza tot articolul pe Contributors.ro
