Democratia s-a reinventat prin cuvinte simple incarcate cu o uriasa forta: da, putem! Sustinatorii celui de-al 44-lea presedinte american nu striga da, am invins ci, atentie, da, putem! Toata filozofia democratiei americane se concentreaza azi in trei vorbe scurte, compuse din sunete banale, dar care spun toata povestea alegerilor care l-au facut pe Barack Obama primul presedinte de culoare din istoria USA. Da, putem! Ieri, toate miturile care stau la temelia Americii se clatinau sub loviturile crizei financiare. Astazi, America gaseste in randurile cetatenilor sai resurse sa-si scoata miturile din criza. Ei, cetatenii americani, au stat la coada nu pentru un simplu vot, ci pentru a-si recupera sperantele pierdute.

Discursul de invingator al lui Obama este, fireste, despre speranta si o intoarcere la marile mituri: "If there is anyone out there who doubts that America is a place where anything is possible, who still wonders if the dream of our founders is alive in our time, who still questions the power of our democracy, tonight is your answer." Iar raspunsul vi l-ati dat deja: totul devine posibil.

Este posibil, deci, ca socialismul lui Obama sa revigoreze capitalismul, sa calmeze o societate disperata si sa trezeasca speranta in fiecare. Devine perfect posibil ca rasismul latent din societatea americana sa se stinga pentru totdeauana. Un comentator de la Washington Post spune despre noul presedinte: "He is not post-racial. He is multi-racial". Si mai este posibil ca marile simboluri din care se hraneste imaginarul colectiv american sa se intoarca la viata. America intra cu Obama si CNN in epoca iluziilor care chiar devin realitate. Obama este holograma vie a visului american, la fel ca Jessica Yellin, prima reporterita recompusa in studioul CNN din New York desi se afla la Chicago.

Poate sa nu-ti placa Obama, nici liberalismul lui americanesc care in termeni europeni se traduce in stangism populist. Lumea are azi nevoie de pragmatism si munca pe branci, nu de redistribuiri socialiste. Dar n-are cum sa nu-ti placa istoria lui cum a devenit ceva posibil.

Miturile fondatoare ale marii natiuni americane au inviat, alte mituri politice au murit. Washington Post mai noteaza ca “tara a pus capat definitiv unei ere conservatoare inradacinata in 3 mituri: mitul ca un partid poate guverna cu succes in timp ce submineaza constant rolul guvernuluil; mitul ca America este divizata intr-un iremediabil conflict moral intre “America reala” si palida ei imitatie; si mitul potrivit caruia capitalismul poate functiona cu succes in lipsa unei implicari active din partea guvernului si in lipsa unor minime redistribuiri”.

136 de milioane de cetatenti americani, cati au votat la alegerile din 4 noiembrie 2008, si-au recuperat in mod simbolic pierderile materiale din ultimul an: case, masini, slujbe, afaceri. Si-au pierdut, pe langa asta, increderea in banci si in sistem. Doar speranta ca acest cosmar se va incheia repede i-a putut mobiliza atat de puternic sa iasa la vot.

Este considerata cea mai mare mobilizare electorala din istoria Americii, mai mare chiar decat recordul de participare din 1960 - 63.8% - cand s-au infruntat John F. Kennedy si Richard Nixon. Recordul absolut s-a inregistrat in 1908, care a consemnat o participare la vot de 65,7%.

Dupa 100 de ani, La 4 noiembrie 2008, se estimeaza ca 64,1 dintre americani au stat la coada visand din nou. Vor afla putin mai incolo daca visul lor e doar un vis iar Obama doar o holograma fara corp. Vor afla tot pe pielea lor daca salvarea vine din mituri resapate, din euforie si visare.

Dar noi? Avem si noi alegeri aici, in Romania. Avem o imitatie de campanie electorala, un simulacru de competitie si candidati care ucid speranta. Suntem si noi o democratie, dar o democratie aparenta cladita pe mituri strambe. La noi nimeni nu mai viseaza, nimic nu se reinventeaza iar cetatenii nu mai spera nimic.

Pe noi, fiecare zi din aceasta campanie ne obliga sa ne resemnam si sa strigam in sinea noastra: nu, noi nu putem. Sau putem? Sau ar trebui sa invatam ceva din marea lectie americana? Pana la urma, am vazut cu ochii nostri ca speranta nu moare oricat de mare ar fi catastrofa.