Este greu de înțeles pentru industria bancară de ce este vehiculată constant în spațiul public ca fiind un sector „foarte profitabil", când rentabilitatea industriei bancare s-a menținut inferioară ratei profitabilității companiilor nefinanciare în ultimul deceniu.

Florin DănescuFoto: Adi Iacob / HotNews

Industria bancară se poziționează pe locul 20 din 24 în topul sectoarelor economice din perspectiva rentabilității capitalurilor. Rentabilitatea capitalurilor companiilor nefinanciare (ROE mediu al sectoarelor economice) a fost de 24% în anul 2022, în timp ce băncile au avut o rentabilitate a capitalurilor de 16,4%. Rentabilitatea activelor (ROA) sistemului bancar s-a situat la 1,5%, de aproape 5 ori mai mică decât media indicatorului aferent sectoarelor economice, de 7,1%, în anul 2022. În ceea ce privește poziționarea în topul sectoarelor economice în funcție de rentabilitatea activelor, sectorul bancar se situează pe ultima poziție, adică locul 24 din 24 de sectoare economice.

Anul trecut sistemul bancar a obținut rezultate mai bune în ceea ce privește profitabilitatea dar se datorează creșterii volumului creditării, eficienței sporite mai ales datorită digitalizării, reversării unor provizioane constituite în anii pandemiei și mai puțin din dobânzi. Acest ciclu al inflației ridicate, care a determinat și creșterea dobânzilor, este pe cale să se încheie.

Aproximativ 60% din profiturile obținute de bănci au fost capitalizate. În ultimii ani, mă aștept ca acest procent să fi crescut, ceea ce înseamnă că profiturile băncilor, evident după plata tuturor taxelor și impozitelor, merg în mare parte în capitalizarea suplimentară și astfel crește capacitatea băncilor de a finanța companiile, populația și statul român.

Implementarea unei taxe de 2% din cifra de afaceri va avea un impact negativ în capitalul băncilor și desigur nu vor putea fi la fel de competitive în raport cu alte instituții de credit din Uniunea Europeană. Va fi afectată această capacitate de capitalizare suplimentară cu impact direct în capacitatea de creditare.

Băncile contribuie la dezvoltarea economică și la creșterea bunăstării economice prin finanțarea cu miliarde de euro a proiectelor de infrastructură, educație, sănătate și altele care au un impact pozitiv asupra societății. Băncile contribuie la finanțarea afacerilor inclusiv prin programele guvernamentale IMM Invest, a proiectelor de investiții și a locuințelor pentru 2,3 milioane de clienți debitori, iar toate acestea conduc la creșterea economiei României. Ne-am propus fructificarea superioară a rolului sistemului bancar în PNRR. Mai mult, sistemul bancar a sprijinit aproape o treime dintre clienții debitori în anii pandemiei. Instituțiile de credit investesc miliarde de lei în tehnologie și inovație, oferta de produse și servicii online cunoscând o creștere semnificativă de la debutul pandemiei.

N.Red: Florin Dănescu este președintele executiv al Asociației Române a Băncilor