Anul trecut, ZF a publicat opinia subsemnatului cu privire la licitația proiectului rubricat și mi-am exprimat unele păreri care, din păcate s-au adeverit. Această a 7-a variantă de studiu de fezabilitate (record mondial pentru pregătirea unui proiect) pe care România și l-a propus din anii 80, este un ”case study” tipic despre cum să faci ca să nu faci nimic.

Catalin Dragostin Foto: Arhiva personala

Voi încerca să explic de ce această reluată ”licitație” din această săptămînă, previzibil, va fi un nou eșec, avînd drept urmare (sau obiectiv !?) ”ingroparea” definitivă a proiectului, pe motive plauzibile, ușor de ”înghițit” de publicul larg precum că, ori nu s-a prezentat din nou nimeni, ori că ofertele nu au raspuns integral cerințelor din Caietele de Sarcini, ori că nu s-a gasit finanțare sau investitori, orice alte motive care se vor mai putea inventa ”pe baze legale”.

Și uite așa, cum un proiect de mare importanță pentru România va fi ”îngropat” legal, deși mai toată lumea vorbește despre necesitatea (nu fezabilitatea !) acestui proiect, dar Ministerul Energiei se chinuie să-l îngroape ”competitiv”, în ciuda declarațiilor pompoase ale Dlui Ministru Burduja că, ”acesta este un proiect prioritar pentru dînsul”...o fi, dar, mai sunt și alții prin preajmă.

Motivele sunt 2 mari si late:

1. Sistemul care s-a creat în România: concubinajul imoral politică-economie (sau invers)
2. Competența managerială și profesională care a involuat în România (de asemenea, economic și politic)

Să ne uităm puțin mai adînc, numai la aceste 2 motive:

1. Sistemul

Mînați de curiozitatea de a citi ”noua versiune a Caietelor de Sarcini” anunțată spectaculos de Dl.Ministru Burduja, cum că ”au fost incluse observatiile ofertanților de la precedenta editie”- season 1- a licitatiei la care nu s-a prezentat nimeni, observăm că nu s-a schimbat mai nimic in conceptia SAPE și in C/S (ori DL. Ministru nu stie și a fost mințit, ori stie și îi minte posibilii ofertanți, ceea ce e foarte grav, sau, e o mică, foarte mică modificare pe undeva, neobservabilă, ca să ”pice bine cuiva”, și să avem totuși măcar 1 singur ofertant, căruia, nu-i așa, trebuie sa-i acordăm contractul).

În România, achizițiile publice sunt reglementate de Legea corespunzătoare a achizițiilor publice (care a devenit un ”fetiș” în zona sectorului de stat, un instrument ideal, numai bun de a ”manevra” în procesul achizițiilor publice, în funcție de diferite interese, problemă asupra căreia voi reveni mai jos). Cine are curiozitatea și răbdarea să citească Fișa de Date pusă pe SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice – adică achiziții publice pentru publicul larg !), va constata ca în acest document, in proporție de cca 60% se vorbeste de legi și proceduri legale pe care trebuie să le respecte ofertanții, vreo 30% despre cum trebuie sa fie ofertanții de buni si experți, si mai nimic despre ce vrem, cum vrem să fie Tarnița asta.

Intr-un cuvint, niste hirtii pregătite de niște juristi si alți birocrați care n-au nici o legătură cu un proiect energetic unic în România, specific tehnologic și despre care nu mulți au idee ”cu ce se mănincă”. Pentru relevanța celor afirmate, invit cititorii, chiar dacă nu au vreo expertiză in problema, să arunce o privire doar pe aceasta:

Pumped Storage Hydropower Valuation Guidebook

A Cost-Benefit and Decision Analysis Valuation Framework

March 2021

ANL-21/10

https://www.energy.gov/hydrowires

(US Department of Energy)

More information about HydroWIRES is available at https://energy.gov/hydrowires.

pentru a avea cit de cit o idee despre ce inseamna o centrală CHEAP.

Să vedem întîi cum se întîmplă la marile Corporații care operează în piața internațională, în mod competitiv:

• Și acestea au un Departament de Procurement (achiziții), care este împuternicit sa contracteze/achiziționeze ceea ce este necesar și mai ales, este răspunzator legal de întreg procesul
• Și acestea operează pe baza unor ”legi” (mai precis Regulamente interne de achizitii), foarte clar stabilite, inclusiv proceduri de evaluare stabilite, transparente oricaror furnizori potențiali, criterii de calificare pentru admiterea ca furnizor calificat, bugete disponibile pentru anumite poziții, etc. Toate acestea, de multe ori sunt publicate pe site-urile Corporațiilor respective !
• La toate aceste mari Corporații, în situația în care se produce vreun ”eșec” de a nu se putea achiziționa vreun echipament critic, vreun serviciu critic pentru buna funcționare a Corporației, pe motiv ca ”nu s-a prezentat nimeni” acest fapt nu este acceptabil și in marea majoritate a cazurilor, cel puțin managementul Departamentului Procurement este schimbat cvasi-instantaneu.

Ce vedem acum că se întîmplă la marea ”Corporație” SAPE, a Ministerului Energiei, ”responsabilă” cu achiziția serviciilor de studiu de fezabilitate pentru Tarnița-Lăpuștesti ?:

1. Ce citim in Caietele de Sarcini ale licitației trecute (si care se va repeta curînd), sub semnăturile unui ”grup de lucru” compus din 13 ”experți” consilieri, juriști, eficientizatori de investiții și un Șef, peste toți, care, absolut toți nu au vreo legătură cu meseria denumită ”international procurement” nerezultînd clar cine s-ar pricepe cît de cît la ”fezabilitatea unui CHEAP”. Peste toți aceștia, semnăturile a 3 (trei) Directori interimari !?, (care de această dată, au semnat caietele de sarcini, asumîndu-și aparent conținutul acestora. Aceasta este, intr-adevăr, un mare progres față de precedenta ”ediție” a licitației.) Marea problemă este: cine și cîți dintre semnatarii C/S, au cunoștințele și calificarea necesară de a discuta cu ofertanții cărora li se cere sa aibe experiență similară – cu Tarnița- in cel puțin alte 4 proiecte similare).
2. Pe lîngă neclaritatea responsabilității procesului, mai este una: neclaritatea surselor de finanțare (sau măcar intențiilor de finanțare a proiectului si/sau participarea beneficiarului pentru mai buna înțelegere si evaluare a riscurilor din partea beneficiarului). Practica internaționala prevede în mod expres aceasta condiție: nici o licitatie internațională credibilă nu se poate desfășura fără a indica sursele de finanțare. (ale proiectului, nu ale S/F !)
3. Neștiindu-se ”al cui e de fapt proiectul” și cine e Counter-part-ul legal comercial, ne mai mirăm ca ”n-a oferit nimeni nimic pe sistemul electronic SEAP”, inducîndu-se, vezi Doamne, ideea că sistemul electronic a decis in mod obiectiv și imparțial...iar organizatprii n-au avut ce face, asta e, ”se supun legii” !?
4. Să vedem cine sunt cei care organizează licitația, scriu Caietele de Sarcini și se presupune ca le vor și evalua (dacă pînă la urmă vor avea ce). Din ce s-a văzut mai sus, sunt cei ”invizibili” și primii la care ne duce gindul sunt cei de la Hidroelectrica, ”experții” de necontestat in hidro și care dețin ”o juma de lac” la Tarnița. De ce asta ar putea fi o problemă, s-ar putea gîndi cineva fără multă imaginație ?:

Nimeni nu a tras învățăminte din eșecurile din trecut ale acestui proiect. Conform unei interpelari a Dlui Deputat Țîmpău Radu Bogdan in Parlamentul României, înregistrata la Camera Deputaților cu nr. 4380A/2014, privind Oportunitatea realizării proiectului Tarnița-Lăpuștești, Ministerul Energiei a raspuns, prin Ministrul delegat – Secretar de Stat Albulescu Mihai Adrian, (prin Nr. 101906/RN/30.06.2014) că proiectul este foarte necesar și urma să fie finanțat si manageriat de Hidroelectrica impreună cu o echipă de consultanți de la Deloitte, dar, (citez mai jos din răspunsul Ministerului Energiei): -

Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro