Rezumat: În literatura de specialitate despre emigrare se discută, mai ales, despre provocările integrării la destinație. Cum se schimbă sau nu cei care ajung imigranți și care este impactul încadrării lor în comuntățile de sosire. Ce se întîmplă în comunitățile din care pleacă emigranții, în țara de origine, se discută mai puțin. Pentru comunitățile din care au plecat emigranți în străinătate au fost făcute cercetări mai ales asupra cauzelor de emigrare. Consecințele emigrării au fost văzute mai ales la nivelul familiilor de plecare, asupra copiilor și vârstnicilor rămași în urmă. Consecințele comunitare, la origine, în urma emigrării, sunt fie neglijate, fie tratate prin studii de caz, fie abordate fragmentar , cu accent pe îmbătrânire etc. Dar dacă ne interesează majoritatea comunităților de orgine, compararea celor cu mulți, puțini sau fără plecați? Această ultimă întrebare și abordarea aferentă ei sunt de interes în articolul de față. Cele patru ipoteze ale cercetării pun în relație intensitatea emigrării din localitate și opțiunea destinații de emigrare (Italia, Spania, Franța, Germania, Marea Britanie) cu diferite fațele ale proceselor de săcie-dezvoltare în comunitățile de origine după aproximativ șapte ani de la emigrare. Fațetele sunt date de intensitatea fenomenelor de sărăcie-dezvoltare și de componentele lor (stare de sănătate, capital material în comunitate și capital socio-uman). O întreagă serie de fenomene sunt estimate și introduse în analiză pentru a contextualiza relațiile dintre emigrare și sărăcie-dezvoltare (dezvoltarea anterioară, accesibilitate urbană, mediul de rezidență, implicarea comunității în procesele de emigrare temporară internă etc.).
Locurile despre care întreb în titlu sunt localități, comune și orașe, dar și regiuni în care acestea se încadrează. Am în vedere în special regiunile de dezvoltare din România. Dincolo de cei care sunt plecați, cum sunt sau cum ajung să fie locurile de plecare? Mai sărace sau mai bogate? Rămase în urmă sau cu rol pozitiv, de lideri în dezvoltare?
Întrebările par simple, dar nu sunt. Răspunsurile corecte pot fi date numai prin experimente mentale. Ce impact are emigrarea de ieri asupra locurilor de emigrare dacă „ținem sub control”, ca într-un uriaș experiment, mulți alți factori de condiționare care contează? Tabele simple cu cele peste trei mii de localități cu statut administrativ din România, ordonate pe urban-rural, regiuni de dezvoltare, accesibilitate la orașele mari, mărimea demografică a localităților, caracteristici ale emigrării etc., nu pot fi date aici. Pentru amatorii de detalii tehnice astfel de aspecte sunt prezentate în trei tabele din anexă. Pentru cei care nu sunt amatori de astfel de analize pot fi urmărite și discutate numai constatările și interpretările.
De obicei se lucrează cu simplificări de genul „în țara x, emigrarea are efectele y, la nivel local”. Se poate și așa, dar situațiile pot fi, și frecvent sunt, și mai complicate. Cât contează regiunile în context, pentru relațiile dintre emigrare și sărăcie-dezvoltare locală? Dar dacă în afară de efectele regionale mai sunt estimate și efectele altor factori?
Indiferent cum i se spune, cea de-a doua sintagmă de analiză, după emigrare, este sărăcie-dezvoltare locală. Pentru a estima acest aspect am folosit un indice al dezvoltării umane locale (LHDI). Funcție de datele disponibile, am adaptat modelul UNDP pentru indicele dezvoltării umane (Sandu et al. 2020). Am considerat că o localitate, comună sau oraș, este cu atât mai dezvoltată cu cât are o rețea mai extinsă de abonamente la internet, o situație de locuire mai bună și o rată standardizată a mortalității mai redusă.
La astfel de întrebări încercăm să răspundem simplificat, în primă formă , în textul care urmează. În primul rând vom considera relațiile de interes ca și cum nu ar exista diferențieri regionale. Ulterior, vom considera aceleași relații pe fiecare dintre cele opt regiuni de dezvoltare sau prin includerea regiunilor respective în modelul explicativ.
Prima ipoteză de la care pornim susține că emigrarea de nivel ridicat, în străinătate, în trecut, aduce sărăcie, odată cu îmbătrânirea și reducerea surselor de venit în bugetele locale (Sandu 2019). În schimb, prin cea de-a doua ipoteză, formulăm așteptarea ca emigrarea intensă, în trecut, să aducă o calitate mai bună a locuirii, prin remitențele economice, banii trimiși acasă de către emigranți. Cea de-a treia ipoteză susține că emigrarea are consecințe diferențiate la origine, funcție de țara de destinație: emigrarea spre țările puternic dezvoltate precum Germania sau Marea Britanie este de așteptat să implice dezvoltare umană (HD) sporită, mai ales la nivelul condițiilor de locuire, spre deosebire de emigrarea orientată prioritar spre destinații mai sărace, precum Italia. În al patrulea rând, pe temeiuri teoretice (Wimmer&Schiller 2002), este de așteptat ca regiunile de dezvoltare să funcționeze ca matrice și să inducă diferențieri în relațiile dintre migrație și dezvoltare.
Datele cu care verificăm ipotezele se raportează la dezvoltarea localităților înainte de pandemia COVID, respectiv 2018, iar emigrarea este estimată cu datele de recensământ 2011 și 2002. Analizele vor putea fi reluate atunci când vor exista date publice, la nivel local, pentru perioade mai apropiate de prezent, provenite fie de la recensământul 2021, fie din statistica stării civile.
Emigrarea care contează
Prima dintre ipotezele de cercetare menționate este infirmată de date, într-o primă variantă de analiză. Emigrarea locală din trecut (2011) nu apare ca fiind semnificativă pentru nivelul de dezvoltare umană al aceleiași localități, în 2018 (Tabelul 1), toate celelalte condiții fiind egale, adică ținând sub control alți factori, precum apropierea față de orașele mari, apartenența rurală sau urbană a localității, gradul ei de dezvoltare locală în 2002 etc. De ce este așa? Analize mai vechi indicau o situație diferită, în sensul că relația în discuție era semnificativ pozitivă, plecările intense, de tip emigrare, se făceau în special din localități mai dezvoltate (Ionescu-Heroiu et al. 2013). Schimbarea pare să fi avut loc prin cumulare de efecte negative, emigrările cumulate au dus, în timp, la erodarea relației de tip pozitiv și semnificativ, la una nesemnificativă statistic.
Tot în timp, relația dintre emigrare și dezvoltarea locală pare să fi câștigat alte valențe. În 2018, anul la nivelul căruia am măsurat dezvoltarea locală, comparativ cu 2011 când, folosind date de recensământ, am estimat stocul de plecați temporar din localitate, a început să conteze și țara de destinație. Plecările multe în țări puternic dezvoltate, precum Germania și Franța, induc dezvoltare la locul de plecare iar plecările intense în țări sudice, de tip Italia, induc sărăcie. Modelele de analiză mai bine specificate cu care lucrăm acum mai indică un aspect nou. Deși emigrarea nu induce semnificativ sărăcie sau dezvoltare, o componentă particulară a dezvoltării locale pare să fie puternic afectată de plecările în străinătate. Mai exact, condițiile de locuire din localitățile de emigrare par să fie influențate pozitiv de emigrare dacă aceasta este, preponderent spre țări de destinație precum Germania sau Franța. În schimb, localitățile de emigrare spre Italia par să fi suportat în timp un proces de sărăcire, de rămânere în urmă (Tabel 1).
În aceeași logică a selectivității efectelor de emigrare funcție de țara de destinație se înscrie și relația dintre conectivitatea prin internet la nivel de localitate și emigrarea spre o anume destinație. Localitățile din care emigrările s-au realizat în special spre Franța tind să aibă rețele locale mai bune de comunicare prin internet (pondere sporită de abonamente la internet în gospodăriile populației). În schimb, efectul asupra rețelei de comunicare pare să fie de sens invers, negativ, dacă emigrarea este preponderent spre Italia.
Contextul regional al efectelor emigrării
În continuare ne vom referi la relațiile dintre emigrare și dezvoltare pe fiecare dintre regiunile de dezvoltare din România (NUT 2, în limbaj administrativ UE). Acestea sunt mai apropiate de regiunile analitice decât de cele normative (Eurostat 2005).
Majoritar, pentru șapte din cele opt regiuni de dezvoltare din România, relațiile dintre emigrare și dezvoltarea umană locală sunt slab structurate (Tabelul 2), ca și în analiza la nivel național. Singura excepție se înregistrează în Regiunea Nord-Vest (formată din județele Bihor, Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bistrița-Năsăud și Cluj) unde localitățile cu emigrare intensă tind să fie mai puțin dezvoltate. Este neclar de ce apare această excepție. Tot în această regiune din nord-vestul țării se înregistrează tendința ca localitățile cu emigrare puternică în Spania să fie mai puțin dezvoltate. Analize suplimentare sunt necesare pentru a face relația inteligibilă.
Nici selectivitatea efectelor de emigrare asupra dezvoltării umane a localităților nu se mai regăsește în abordarea regională. Pentru ilustrarea afirmației avem în vedere regiunea Nord-Est care se suprapune, majoritar, cu cea a județelor care au emigrația orientată prioritar spre Italia. În analiza la nivel național se constată că emigrația spre Italia duce, tendențial, la sărăcie locală (Tabelul 1). În momentul în care analiza se face regiune cu regiune (Tabelul 2), relația anterioară nu mai apare ca fiind semnificativă. De ce? Foarte probabil pentru că emigrarea spre Italia este regula dominantă pentru localitățile din Nord-Est. În aceste condiții atunci când analiza este centrată pe regiunea Nord-Est, relația dintre emigrare și orientarea locală a emigrării spre Italia nu mai apare ca fiind semnificativă. Foarte probabil la fel poate fi interpretată și absența asocierii dintre emigrarea spre Germania și nivelul ridicat al dezvoltării. Plecările în Germania sunt specifice regiunilor Centru și Vest, cele spre Franța caracterizează mai ales localitățile din Nord-Vest (regularități rezultate din analize neprezentate aici, dar bazate pe datele disponibile).
Una dintre regularitățile care se menține fără excepție atât la nivel regional cât și național este cea care se referă la influența pozitivă a ocupării temporare în afara localității de rezidență, dar în România, asupra dezvoltării umane locale: cu cât ponderea de populație locală ocupată în altă localitate din țară este mai mare, cu atât nivelul de dezvoltare a localității respective tinde să fie mai ridicat. Așa este când analiza o întreprindem pe toate localitățile dar și atunci când o realizăm regiune pe regiune (compara tabele 1 și 2). Constatarea susține ideea că regularitățile identificate la nivel național nu mai sunt semnificative statistic atunci când specificul regional include și intensitatea de manifestare a fenomenului de referință.
Aceeași neconcordanță între configurațiile regionale ale accesibilității urbane, gradului de urbanizare și mărimii demografice a localităților face ca regularitățile înregistrate în abordarea pe total localități (Tabelul 1) să coincidă, în mare, cu cele constatate prin analiza regională.
Dacă vom specifica, însă, contextul regional prin adăugarea regiunilor de dezvoltare ca predictori (Tabelul 3) ajungem la o imagine diferită. În această abordare, optimă sub aspectul gradului de specificare, vom constata că ipoteza 1 este corectă și nivelul ridicat al emigrării cumulate din localitate în 2011 prezice o valoare mai mică a dezvoltării umane locale în 2018. Se confirmă, de asemenea, ipoteza selectivității efectelor emigrării asupra dezvoltării umane locale funcție de țara de destinație. Emigrarea spre Germania și Marea Britanie aduce dezvoltare locală, în special sub aspectul capitalului material al localității din care au plecat emigranți.
Concluzii și discuție
Abordarea relației dintre emigrare și sărăcie-dezvoltare la nivel de localitate se dovedește a fi una fertilă, chiar dacă datele folosite sunt mai vechi, premergătoare perioadei de pandemie COVID-19.
Toate cele patru ipoteze ale analizei sunt susținute ca atare, sau sunt nuanțate. Relațiile apar mai clar când modelul de analiză este mai bine specificat, precum în tabelul 3. Este confirmată așteptarea ca emigrarea temporară să contribuie semnificativ la reducerea dezvoltării locale (Tabelul 3). Localitățile cu mai mulți emigranți în alte țări primesc mai mulți bani prin remitențele economice, investiți, în bună măsură, în modernizarea locuințelor sau în afaceri care pot duce la sporirea bugetelor locale (Tabelul 1). Dacă regiunile de dezvoltare se introduc ca predictori, atunci rata de emigrare nu mai apare ca fiind cu influență semnificativă asupra capitalului material local. Rămâne, însă pozitivă și semnificativă influența emigrării în Germania asupra capitalului material al localității (Tabelul 3).
Indiferent de modelul de analiză așa cum decurge din structurarea datelor în cele trei tabele din anexă, plecările temporare din localitate, în țară, contribuie la dezvoltarea localităților. Migrația internă de tip navetism sau plecare temporară este un proces mult mai stabil și eficient în a induce dezvoltare în localitățile de origine, comparativ cu plecările temporare în alte țări. -Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
