Mircea Jianu, personajul principal al filmului Tata mută munții, scris și regizat de Daniel Sandu și difuzat joia trecută de TVR Cultural, este astăzi la pensie. A fost cândva ofițer de informații, a deținut în SRI și, ținând cont de vârstă, probabil că și în vechea Securitate, o poziție cheie. Are acum gradul de general în rezervă. Și-a părăsit cu ceva vreme în urmă vechea familie, pe soția Paula și pe fiul Cosmin, acum student, s-a recăsătorit cu o femeie mult mai tânără pe care o cheamă Alina. Tocmai își pregătește mutarea într-o casă nouă. El și Alina așteaptă un copil. Pare-se chiar că generalul își vopsește părul. Trebuie să țină pasul. E condamnat să nu îmbătrânească. Să fie infailibil și în lupta cu anii. Sau, cel puțin, el crede asta.
Mircea Jianu primește pe neașteptate un telefon (e o veritabilă inflație de telefoane mobile în filmul lui Daniel Sandu) și o veste proastă. Fiul său din prima căsătorie și prietena acestuia s-au rătăcit în munții Bucegi. Pleacă acolo în mare grabă, caută echipa Salvamont și, precum odinioară, dă ordine. Salvatorilor care trebuie să facă totul și cărora nu le îngăduie nici măcar să spună că rătăciții ar avea vreo vină și mai apoi foștilor colegi. Care vin într-o misiune neautorizată, cu echipamentul din dotare, să ajute la localizarea rătăciților.
Pentru Mircea Jianu nu există nu se poate. Fostul ofițer nutrește credința că lui și alor săi li se cuvine absolut totul. Că deține prioritate zero. Că are și dreptul, și forța de a muta munții. Numai că, la un moment dat, corpul lui cedează. Muntele e invincibil, e falnic, iar ultima secvență a filmului subliniază asta.
Aflu că Tata mută munții ar avea punctul de plecare într-o întâmplare adevărată. Că personajele ar avea corespondenți în realitate. Posibil. Întâmplarea povestită e, dincolo de toate tragediile personale pe care le conține, una comună. Cosmin și iubita lui nu sunt singurii care au sfidat regulile, s-au rătăcit în munți și au sfârșit tragic. Generalul Jianu nu e nici primul, nici ultimul care-și supraevaluează forțele. Si care trebuie să suporte o tragică oră a decontului. În linii esențiale, nici filmul nu depășește cadrele anodinului. Al unui oarecare ce nu avea cum să contribuie la schimbarea percepției spectatorilor români asupra producției cinematografice autohtone. Așa cum și-a exprimat speranța într-un interviu acordat în 2021, anul premierei. Un anodin de care ține și insistența cu care regizorul revine asupra prezentării frumuseților turistice din zonă (excelent valorate de imaginea semnată de Tudor Vladimir Panduru) de parcă Tata mută munții ar fi o producție de comandă, făcută la solicitarea azi uitatului ONT Carpați.
Numai că- slavă Domnului!- nu numai Diavolul stă în detalii. Uneori și lucrurile bune. Care ar fi ele în cazul filmului lui Daniel Sandu? În primul rând, actorii. Fac, după părerea mea, roluri foarte bune și Adrian Titieni (Mircea Jianu), și Elena Purea (Paula), și Judith State (Alina), și Radu Botar (Doru), și Petronela Grigorescu (Valentina), și Virgil Aioanei (Laurențiu), și Tudor Smoleanu (Filip). Există apoi în film câteva secvențe cheie. Precum aceea în care Jianu se dovedește insensibil la rugămințile disperate ale personajului numit Mama turistei, în care are o apariție remarcabilă Natalia Călin. Bune sunt și momentul în care aparent recalcitrantul Lupu (Bogdan Nechifor) se alătură voluntar celor plătiți de fostul ofițer șă îi caute copilul, și cele în care Mircea Jianu pare că acceptă să renunțe la atitudinea egocentrică și face, în fine, un gest de umanitate, și acela al adunatului diplomelor, și firește, secvența neputinței fizice a omului Jianu. Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
