Multe dintre riscurile care își au rădăcinile în 2022 sunt derivate ale războiului din Ucraina și rămân valabile pentru 2023. Alocările financiare și militare promise la început de an de către SUA, Franța și Germania vor spori capacitățile armatei ucrainene de a se apără (pe cale terestră și aeriană), dar și de a organiza contraofensive eficace împotriva agresiunii rusești.
Continuarea inevitabilă a războiului este acompaniată de intensificarea efectelor sancțiunilor occidentale și, respectiv, cea a contra-măsurilor rusești în domeniul energetic și cel agro-alimentar. Deși atât Nordul cât și Sudul Global va fi afectat, costurile confruntărilor geopolitice vor fi net superioare pentru cei din Sud și pot include riscuri inflaționiste, deficit alimentar și așa mai departe. (EconomistIntelligence, Ianuarie 2023). Având în vedere că profilul riscurilor prognozabile pentru 2023 este explicit, Occidentul trebuie să se asigure că evită erorile din 2022, când a interpretat greșit intențiile Rusiei, lăsând-o să năruie definitiv securitatea regională, fără a opune vreo rezistență eficientă.
Deși a demonstrat eficiență sporită la etapa de gestionare a crizei (agresiunea rusească împotriva Ucrainei), cu decizii radicale și urgente ce au transformat Rusia în cea mai sancționată țară de pe glob (13,072 de sancțiuni până în decembrie 2022), Occidentul a eșuat să anticipeze criza propriu-zisă. Atât decidenții americani, cât și cei europeni au mizat pe o strategie greșită pentru a reduce riscurile legate de materializarea unui nou război rusesc în Europa. În acest sens, au fost comise erori elementare de evaluare strategică a amenințărilor, fiind neglijate scenariile negative.
Cel mai grav lapsus a constituit ignorarea repetată a experienței nefaste în raport cu manifestarea militarismului rusesc în estul Europei. Lecțiile vechi neînvațate de către Occident includ primul război contra Ucrainei din 2014-2022, precedat de războiul împotriva Georgiei din 2008. Occidentul a operat cu instrumente diplomatice complet nepotrivite pentru direcția în care amenințarea rusească escalada, sub ochii tuturor, la finele lui 2021, într-o criză de proporții. Cazul rusesc poate servi drept „duș rece” pentru repararea mecanismelor de interceptare, reducere și prevenire a riscurilor, cu care operează Occidentul, în general și UE, în particular.
Originea riscurilor la adresa UE și anticiparea lor
Pe lângă gestionarea crizelor actuale (de securitate, energetică, umanitară), care implică diminuarea efectelor negative și restaurarea ordinii pre-criză, UE trebuie să-și revizuiască și să fortifice mecanismele de prevenire a riscurilor, provocate de (f)actorii geopolitici. Din această categorie fac parte trei seturi de (f)actori. Pe dimensiunea est-europeană, este vorba despre erodarea securității convenționale și a celei energetice în Europa de Est din cauza revizionismului militarist rusesc. În direcția africană, persistă instabilitatea cronică în regiunea Sahel (Mali, Burundi, inclusiv Republica Central Africană), facilitată de imixtiunile ruse prin intermediul armatei private „Grupul Wagner“. În final, pe dimensiunea asiatică, în atenție nimeresc vulnerabilitățile de natură tehnologică, care pot fi acutizate de un potențial „război al cipurilor” dintre SUA și China. Alternativ, UE poate întâmpina probleme dacă au loc întreruperi ale livrărilor tehnologice din Taiwan (circa 60% din producția globală a cipurilor contractuale în 2022) în urma agresiunii militare chineze, care este iminentă pe termen lung.
Diversitatea ridicată a riscurilor geopolitice, precum și lipsa unei coeziuni în materie de politică externă, face ca UE să rămână cel mai vulnerabil actor în Occident. Din aceste considerente, UE împreună cu statele membre (UE - 27) trebuie să conlucreze strâns în procesul de monitorizare și evaluare a tendințelor în evoluția amenințărilor pe cele trei dimensiuni: est-europeană, africană și asiatică. America de Sud nu trebuie trecută cu vederea, deși nu este o prioritate urgentă în ceea ce privește amenințările de origine rusă.
Anticiparea noilor riscuri, de care are nevoie UE, implică integrarea „culturii de securitate“ în procesul de planificare și cel decizional. Iar instrumentele de alarmă preventivă trebuie utilizate înainte ca o vulnerabilitate națională să erupă și să capete efecte transfrontaliere și, respectiv, europene sau continentale. Diversificarea vocilor care influențează procesul decizional în UE constituie o altă necesitate urgentă. Astfel, membrii mediului de afaceri din sectoarele critice și mediul academic trebuie să fie atrași în elaborarea și actualizarea documentelor de gestionare a riscurilor, în cadrul unor platforme permanente („grupuri de înțelepți”). Astfel, se va contracara gândirea îngustă și/sau părtinitoare, inclusiv interferența agendelor politice naționale. Adițional, UE are nevoie de o conlucrare eficientă a serviciilor de securitate ale statelor membre pentru a asigura accesul la informație precisă, verificată și comparabilă. Contextualizarea corectă a amenințării ajută la adoptarea unor măsuri eficiente de reducere sau chiar prevenire a riscurilor cu care se confruntă statele membre.
Într-un context internațional instabil și incert, UE trebuie să reiasă din trei realități – urgența riscului, gravitatea impactului și activatorul care exploatează vulnerabilitatea. Acestea trebuie incluse într-un registru cuprinzător de riscuri pentru a scade incidența surprizelor geopolitice. Datorită unui tablou exhaustiv, acțiunile de intervenție vor putea fi definitivate și lansate la etapa de incubare a riscului, nu post-factum.
Reducerea riscurilor de origine rusă – trei domenii prioritare
În prezent, Rusia reprezintă activatorul riscurilor cu care se confruntă UE. Evenimentul declanșator este agresiunea militară împotriva Ucrainei. Înghețarea conflictului menține sursa de risc, precum și incertitudinile legate de eventualitatea unor escaladări ale riscurilor negestionate (dar aflate în stare congelată). În vederea reducerii probabilității ca riscurile să se multiplice, derivând din criza actuală, UE are la dispoziție cel puțin trei soluții: 1) desfășurarea unei diplomații proactive în regiunile unde Rusia caută refugiu împotriva sancțiunilor occidentale; 2) încheierea procesului de decuplare energetică în raport cu Rusia; și 3) echiparea Ucrainei cu instrumente politico-diplomatice (intensificarea vocii globale a Ucrainei), economico-financiare (confiscarea bunurilor rusești și transferarea lor către Ucraina) și militare (facilitarea achizițiilor de armament).
1. Diplomația publică robustă în „Sudul Global”. Chiar dacă Rusia pare ocupată în Ucraina și izolată din cauza sancțiunilor, aceasta încearcă să exercită influență, în paralel, în alte colțuri ale lumii. Pe lângă aprofundarea relațiilor politice și comerciale cu China, India și Turcia, care îi permit Rusiei să înmoaie lovitura sancțiunilor, aceasta este activă în Africa, America de Sud și Asia de Sud-Est, care constituie „Sudul Global”. Efectul prezenței rusești poate fi dedusă calculând țările care au o poziție neutră sau se înclină spre Rusia în privința războiului din Ucraina. Deși votează în Adunarea Generală a ONU împotriva Rusiei, multe țări din Sudul Global se opun regimului de sancțiuni. Potrivit unor estimări pentru 2022, Sudul Global care tolerează Rusia alcătuiește circa 63% din populația lumii. Celelalte 37% sprijină Ucraina, fiind reprezentate preponderent de Occident, care domină 70% din PIB-ul global (EconomistIntelligence, Ianuarie 2023).
Destabilizarea sau de-democratizarea Sudului Global constituie scenariul preferabil pentru Rusia, deoarece relațiile interstatale pot fi mai ușor personalizate în vederea favorizării ulterioare a intereselor comerciale și geopolitice rusești. Din această categorie de acțiuni face parte deplasarea Valentinei Matvienko, Președinta Consiliului Federației Ruse, în America Latină pentru întrevederi cu liderii Braziliei și ai Boliviei. Pe lângă tentativa de a aprofunda prezența în țările nealăturate la sancțiuni, interesul rusesc constă în promovarea unei viziuni multipolare a ordinii internaționale (zone de influență în jurul unor poluri). Simultan, Rusia folosește sursele sale dezinformare (Sputnik, RT, etc.), blocate în Occident, ca să răspândească versiunea distorsionată a evenimentelor din Ucraina în limbile spaniolă, franceză, engleză etc.
Fără a lua în calcul ambasadele statelor membre, UE dispune de 140 de misiuni diplomatice în toată lumea. Cu toate acestea, dezinformarea rusească pare să domine în Sudul Global, ceea ce în final se va materializa în oportunități de evadare a sancțiunilor. Potențialul diplomatic al UE, combinat cu cel al statelor membre, este de zeci de ori mai mare decât cel al Rusiei. Dar ca acesta să producă rezultate, UE trebuie să dispună de o campanie integrată de comunicare în limbile vorbite în Sudul Global, folosind capacitățile informaționale ale Spaniei, Franței și Portugaliei. Interacțiunea șefului diplomației europene Josep Borrell cu mediul academic din Maroc reprezintă o mostră de diplomație publică reușită, care trebuia să fie aplicată de către toate delegațiile UE îndată după declanșarea agresiunii în 2022. Diplomația europeană poate servi drept platformă pentru a intensifica eforturile ucrainene în materie de diplomație publică.
2. „Suveranitatea energetică”. Reducerea dependenței energetice față de Rusia constituie prioritatea majoră pentru a anticipa alte episoade de șantaj energetic în viitor. Totodată, în calitate de efect colateral, eliminarea vulnerabilităților energetice în raport cu Rusia și introducerea altor restricții asupra sectorului energetic (embargou petrolier etc.) ridică costurile bugetare ruse, care au crescut cu 27% în 2022, constituind 389 miliarde de euro (Bloomberg, Ianuarie 2023). Acest lucru pune în pericol legitimitatea regimului lui Vladimir Putin și moralul armatei ruse. Astfel, în mod indirect, decuplarea energetică de Rusia favorizează eforturile ucrainene de recucerire a teritoriilor aflate sub ocupație rusească.
Totodată, deși substituirea resurselor energetice rusești are un cost ridicat pe termen scurt, eliminarea lor totală sau parțială reprezintă o investiție considerabilă în securitatea europeană. În cazul Germaniei, prioritizarea securității în schimbul contractelor gaziere privilegiate cu Gazprom s-a datorat constrângerilor impuse de sancțiuni și sabotajului energetic rusesc, ambele exercitate de factorii exogeni. În consecință, importurile nemțești de gaze naturale, cărbune și petrol rusesc au căzut dramatic de la 55%, 50% și respectiv 30% până la zero, în decursul ultimelor 10 luni din 2022. Trendul german se observă și în alte state europene anterior dependente excesiv de resursele energetice rusești – Italia, Franța, Polonia, Bulgaria etc. Italia sugerează crearea unei „axe nord-sud în domeniul energetic” cu Africa, iar Bulgaria intenționează să importe gaz lichefiat (1.5 miliarde m3 anual) din Turcia cel puțin până în 2036 (FT, Ianuarie 2023). Deși, pe termen scurt, aceste soluții par suficiente, generarea unor dependențe noi față de Africa sau Turcia și Asia Centrală implică riscuri strategice, atât timp cât aceste regiuni și țări nu sunt democratizate și/sau stabilizate, pentru a asigura un cerc de parteneri credibili.
Contrar intenției de a pune bazele unor noi zone de vulnerabilități de ordin energetic, UE și statele membre trebuie să sporească suveranitatea energetică în relațiile cu toate puterile energetice regionale sau globale, indiferent de tipul regimului politic. Acest lucru necesită prioritizarea „tranziției verzi” bazată pe regenerabile și hidrogen produs din acestea. Dacă Germania nu este capabilă să construiască 1,500 de turbine de vânt anual pentru a atinge obiectivele de energie regenerabilă până în 2030 (de la 47% până la 80%), atunci alte țări europene, cu resurse mai modeste, nu vor fi motivate să o facă, iar obiectivul la nivel european poate fi compromis. Adițional, este obligatorie o agendă serioasă pentru extinderea, reînnoirea și securitizarea infrastructurii critice -Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
