Cum nenumărate forme sau genuri de „anti-” înseamnă a fi pornit împotriva a ceva de care nu te poți dezminți sau debarasa, nici antipatriotism (pur/adevărat) nu există. Altminteri, ar fi ceva similar definiției pe care psihologii o dau lui Anti-Oedip, formulă care definește un oedipian care luptă împotriva caracterului său de Oedip, reușind mai mult sau mai puțin, de nu chiar deloc, să evite a fi (=a se manifesta) autentic, adică drept un Oedip ce este. Sau cum zicea Varga Llosa despre „peștele în apă” și cum ar putea spune oricine despre, de pildă, cârtiță (și multe altele), că a fi și-a trăi în apă (respectiv pământ) nu e o virtute, căci nu bietul animal și-a ales locul nașterii și mediul de trai, ci că n-are-ncotro, neavând cum să trăiască altcum/în altă parte. Cam la fel, așadar, orice om e un patriot, toată lumea e patriotică. Omul poate să-și părăsească mama, copilăria, țara de baștină, dar nici el și nici alții nu-i vor putea exila muica, patria și copilul din sine. Căci toate cele trei se stabilesc drept rădăcini în aceeași perioadă inconștientă (sau mai puțin tangibilă conștient) a copilăriei, toate cele trei se suprapun și confundă, similar unității proclamate pentru Sfânta Treime.
Atașamentul față de locul nașterii și legătura indestructibilă față de primul spațiu și primii oameni (familia) și cultura imediată vor continua toată viața ta biologică. Primele interacțiuni sociale și limba maternă se engramează ireversibil asupra universului tău sensibil și mental, reactiv și emoțional, dând formă propriei identității adânci, subconștiente, de nealungat în ciuda oricăror evoluții, acculturații, emigrări, integrări sau transformări ulterioare. În prima copilărie se fixează toate fundamentele personalității, țara ca peisaj, atmosferă, climă, microbiologie și culinaristică în care te-ai născut și ai petrecut anii primei copilării funcționând ca ocol și manej al sinelui tău personal, ca limită și reper al permisivităților sau deschiderilor tale ulterioare.
Ești patriot fiindcă, și de-ai vrea, n-ai cum să nu fii.
Patriotism e și-n nostalgiile sau visările cărora le dai nutrienții cu totul altor meridiane, ai altor narațiuni, cromatisme ori forme. Iar de revii la sau recuperezi ce-ți mai amintești din copilărie precis umpli fantomele respective cu energii noi, ba chiar le afli ocazii de reactualizare de maniere de împărtășit, fie și doar ca exotism, străinezilor care-ți marchează/definesc secunda patrie.
Nepatriotismul sau antipatriotismul e doar o formulă de blam, bârfă și calomnie pe care patrioții rudimentari, inculți, grosolani și înfumurați o aruncă înspre ori peste cei care gândesc și se exprimă/manifestă diferit, măsurat, neostentativ, cu paranteze și cu varii pretenții. Insul critic sau reclamant, ba chiar și cinicul, nu e nicidecum nepatriot; e doar un îndrăgostit sau un dependent disperat, dezamăgit, clamant și negociator, posedând ori cel puțin știind de ștachete, de standard.Citeste intregul artiol si comenteaza pe Contributors.ro
