Presiunea geopolitică până în februarie 2022 s-a manifestat de la est la vest în aprovizionarea cu produse energetice, Federația Rusă construind capacități de transport prin conducte de peste 350 miliarde de metri cubi / an (inclusiv North Stream II). După disputele cu Ucraina dinainte de război, Federația Rusă a realizat o serie de conducte prin nord (North Stream I și II - 110 mmc / an) și prin sud (Turk Stream – 31,5 mmc / an și Blue Stream – 16 mmc), ocolind Ucraina. În anul 2021 UE a importat din Federația Rusă 155 mmc. Trebuie menționat că această dependență a crescut în ultimii 20 de ani cu acordul Uniunii Europene.
Dar există și o altă dependență, cea a Federației Ruse de exporturile de produse energetice, acestea realizându-se în cea mai mare măsura către Uniunea Europeană. Existența Federației Ruse este întreținută de exporturile de produse energetice, deci până înainte de februarie 2022 problema la care trebuia să răspundă UE în relaționarea cu Federația Rusă era: ce se preferă, un stat destabilizat de venituri mici din exporturi de produse energetice sau un stat care să se poată menține.
Atacarea Ucrainei de către Federația Rusa a însemnat o schimbare majoră în echilibrul geopolitic și în relaționarea internațională cu Moscova.
Până înainte de 2022 importurile de produse energetice (cărbune, petrol și derivate și gaze) nu a ținut cont de comportamentul agresiv al Federației Ruse, cu toate că anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea și ocuparea unei părți semnificative din Dombas ar fi trebuit să alerteze establishmentul de la Bruxelles.
Necesarul de cărbune și petrol din import al UE era ecoperit în proporție de peste 35% din Federația Rusă. Gazul depășea 40%.
Rezervele mondiale de gaze se concentrează în două zone: Orientul Mijlociu și Federația Rusă. Conductele din Federația Rusă către Europa au fost inițiate din anii '60 și s-au dezvoltat în special după căderea Cortinei de Fier. Din Asia Mică s-a dorit aducerea de gaz prin conducte (în special după anul 2000) dar Kremlinul a amorsat conflicte deschise direct sau prin proxi, ulterior înghețate, pentru a stopa astfel de trasee alternative. Exemplele sunt: Nagorno Karabah, Transnistria, Osetia și Abhazia, Dombas, Crimeea și Siria. White Stream, Nabucco, AGRI sunt proiecte inițiate de UE care au fost abandonate din cauza acestor conflicte înghețate. De asemenea și alte trei trasee energetice (gaz și petrol) care plecau din zona Egipt, Arabia Saudită, Iraq și Iran, treceau prin Iordania, Israel, Siria și Turcia către Europa. Și acestea datorită instabilității din zonă au fost abandonate.
Singurul care a reușit să se pună în funcțiune este TANAP (31 mmc / an), ce se aprovizionează din Azerbaijan, trece prin Georgia și Turcia, aprovizionează Turcia și Grecia, despărțindu-se în TAP (10 mmc / an) și BRUA (4,4 mmc / an).
În 2021 importurile de gaze în UE au fost după cum urmează:
Importurile din Federația Rusă s-au făcut prin sistemul de conducte construite începand cu 1980 și care în acest moment fac parte dintr-o rețea mare care arată conform figurii de mai jos:
Dacă schematizăm harta de mai sus, observăm că până în 2021 a există o presiune energetică a Federației Ruse către Europa.
Observăm (din harta de mai jos) că peste 100 mmc de gaz se importau anual în Europa sub formă de gaz natural lichefiat (LNG). Acest fapt presupune existența unor terminale portuare specifice care să dispună de instabații de delichefiere a gazului și să fie legate la o rețea de conducte de transport.Citeste continuarea artiolului si comenteaza pe Contributors.ro
