S-ar putea enumera suficiente cărți, studii, eseuri ce își propun elucidarea unor momente sau aspecte din agitata istorie a secolului al XX lea care citează fragmente din cele două celebre ucronii ale lui George Orwell- Ferma animalelor și 1984.
Cartea istoricului englez Niall Fergusson Războiul Lumii. Epoca Urii, apărută în Marea Britanie în 2006 și într-o primă ediție românească în 2013, la editura Corint, reeditată în anul 2022, în aceeași traducere datorată Alinei Predescu în colecția Historia a editurii ieșene Polirom, recurge și ea fie la citate ample, fie doar la simpla menționare a unor opere literare inspirate din respectiva istorie. De la Focul lui Henri Barbusse, astăzi pe meleagurile românești ca și pe cele franceze poate pe nedrept uitată (doar?) din cauza simpatiilor comuniste ale autorului. (dar iată că în cursul demonstrației din Războiul Lumii, Niall Fergusson ne reamintește că, imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, PCF avea chiar mai mult de un milion de membri și că nu doar Franța, ci și Italia erau serioase candidate la comunizare ca efect al voinței populare) la Călătorie la capătul nopții a lui Louis-Ferdinand Céline. Care cam în aceeași vreme, aceea a epurării, era pe punctul de a fi condamnat la moarte pentru colaboraționism și incredibilele sale texte antisemite. Între paranteze fie spus, dacă astăzi scrierile lui Barbusse stau azi uitate într-un raft prăfuit al bibliotecii, întreaga Franță și nu numai așteaptă cu sufletul la gură continuarea apariției paginilor salvate (vă mai amintiți, pagini uitate, pagini cenzurate, pagini exilate?) din creația lui Céline.
Preferatul lui Naill Ferguson nu este Orwell, ci H. G. Wells. Acesta publica în 1898 o carte ce se cheamă Războiul lumilor pe care Ferguson o socotește “mai mult decât o influentă lucrare de ficțiune”. Și aceasta fiindcă “în veacul ce a urmat apariției cărții, scene similare cu cele imaginate de Wells au devenit o realitate în orașele din întreaga lume, nu doar la Londra, unde se petrece acțiunea romanului, ci și la Brest-Litovs, Belgrad și Berlin; la Smirna, Shanghai și Seul”.
Mai sus-citata afirmație tipărită în prima pagina a cărții, este întărită de Ferguson în ultimele două pasaje. Istoricul ne reamintește că, în secolul ce a urmat apariției Războiului Lumilor, nu marțieni, ci pământeni “au dovedit că era posibil să producă un prăpăd similar, fără să fie nevoie de intervenția extratereștrilor. Și tot ceea ce au trebuit să facă a fost să identifice un grup de egali de-ai lor ca fiind străini și apoi să-i ucidă. Au făcut-o cu diverse grade de ferocitate, în diferite locuri, în diferite momente”.
Așa se face că (și revin la pagina de început a amplei scrieri a istoricului britanic) “ cei o sută de ani scurși după 1900 au constituit, fără îndoială, cel mai sângeros secol din istoria modernă, mult mai violent, atât în termeni relativi cât și absoluți, decât oricare altă perioadă precedentă”. Au murit oameni nu doar în cele două Războaie Mondiale, nu numai în conflictele dintre marile puteri, ci și în conflicte regionale, cu caracter teritorial, economic sau etnic. Au fost sacrificate milioane de vieți nu numai în Europa, ci și în Asia și pe continentul american. Decizii de condamnare masivă la moarte au pronunțat nu doar Hitler (Ferguson detaliază cu minuție felurite aspecte ale Holocaustului) sau Stalin în multiplicatele, nesfârșitele lui gulaguri (cele împotriva culacilor, a ucrainienilor, a opozanților anti-comunișți, chiar împotriva nomenclaturii comuniste). La un moment dat autorul cărții analizează asemănările izbitoare dintre cei doi mari dictatori/criminali. Au urmat Castro și Mao, a intervenit criza rachetelor din Cuba, războiul din Vietnam, conflictele interetnice din anii 90 din Iugoslavia. Morți a provocat și gripa spaniolă. Semnalez aici o lovitură de teatru. În 2006, anul apariției cărții, Niall Ferguson făcea o profeție. El spuneă că, poate, la un moment dat, războiul lumii se va “încheia prin intervenția unor organisme microscopice, precum virusul gripei aviare care ar putea produce o mutație și o pandemie mai grave decât cele din 1918”. Iată. Am avut și încă avem o pandemie, numai că războiul lumii e departe de a se fi încheiat. Indiciu clar că din istorie nu învățăm nimic.
Cartea detaliază cu lux de amănunte toată această serie de lecții neînvățate. În 1901, lumea era relativ calmă. Era și relativ prosperă economic. Nu era chiar Raiul pe Pământ, însă nici nu se putea spune că ura făcea legea. Etniile dădeau semne că acceptă să conviețuiască, antisemitismul părea că ar fi luat o pauză. În 1905 ceva totuși s-a întâmplat în Rusia, au urmat războaiele balcanice.
Când la 28 iunie 1914, un anume Gavrilo Princip a comis atentatul de la Sarajevo relativ puțini și-au imaginat amploarea consecințelor. Nu le-a plănuit și nici nu și le-a imaginat nici el însuși. A urmat Marele Război care a avut costuri atât de mari încât foarte mulți au crezut, astăzi putem spune că s-au iluzionat cu gândul că lumea se va înțelepți pe mai departe. Că pacea de după va fi una definitivă. Sigur, războiul civil din Rusia a avut prețul lui, unul incredibil de uriaș, însă au fost destui naivi care au crezut că experimentul comunist va rămâne între fruntariile Statului bolșevic. S-a exportat însă nu doar gripa spaniolă, ci și comunismul care, după 1945, a stăpânit vreo 50 de ani jumătate din Europa.Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
