1.Epopeea eroi-comico-satirică a comunismului și a omului nou
Spectacolul cu piesa Rebarbor, în fapt un scenariu dramatic întocmit de Alexandru Dabija după texte de Alexandru Monciu-Sudinski, începe cu o secvență dintr-o repetiție. Suntem cândva prin anii 70, iar pe scena unui teatru oarecare se repetă un viitor spectacol cu Apus de soare. Pe scena intenționat lăsată goală, fără nici urmă de decor (Andrada Chiriac e responsabilă de goliciunea respectivă), vedem un Ștefan cel Mare mai degrabă blond decât cu plete albe (Mihai Smarandache), oșteni, boieri, curteni. Dar și o regizoare cu (mimată) înaltă conștiință și profesională, și revoluționară, jucată impecabil de Antoaneta Zaharia. Să fie oare vorba despre o caricatură a bietei Marieta Sadova care a preluat, după neașteptata moarte a lui Sică Alexandrescu, regia spectacolului cu care s-a inaugurat în 1973 noua clădire a Naționalului bucureștean, ocazie cu care s-a oficializat și cultul personalității lui Nicolae Ceaușescu?
Spre disperarea regizoarei ca și aceea a regizorului tehnic (o surprinzătoare prezență artistică în toată legea are chiar regizorul tehnic al spectacolului, Dan Iosif, un profesionist impecabil cunoscut ca atare în lumea teatrului) totul seamănă cu faptele descrise de Costache Caragiali în O repetiție moldovenească.
Actorii se adresează unuia altuia cu apelativul tovarășe (prin 1977-1978 același Nicolae Ceaușescu a dat un decret în care instituia norme de adresare între cetățenii RSR), însă nici unuia nu îi stă capul la treabă. Unii actori vociferează, un altul, interpretat de Cezar Antal se tot lamentează că în urma cu patru zile i-a murit nevasta și că a fost salvat de la suicid de imensa lui pasiune pentru teatru, vedem și învățăcei, și maeștri (Marius Damian).
Pe neașteptate, totul se întrerupe, actorul Cezar Antal face vreo câțiva pași în față și ne anunță că vom vedea spectacolul cu titlul enigmatic Rebarbor, inspirat de texte din cele trei volume (Rebarbor, Caractere, Biografii comune) ce poartă semnătura lui Monciu-Sudinski.
Spectacolul a fost gândit de Alexandru Dabija, în dubla lui calitate de autor al scenariului dramatic și de regizor, ca un omagiu adus lui Alexandru Monciu-Sudinski. Ale cărui texte au mai fost reprezentate pe scena Teatrului Giulești, Odeon-ul de astăzi, în 1976. Într-un spectacol intitulat Caractere, scris și regizat de George Bănică. Spectacol în care au evoluat atunci actorii Dorina Lazăr, Rodica Mandache, Constantin Cojocaru, Jorj Voicu, Florin Zamfirescu, Ion Anghel, Geo Costiniu și George Bănică însuși. Ne sunt furnizate și câteva date despre Monciu-Sudinski. Al cărui volum de debut ce se chema chiar Rebarbor (un cuvânt ce nu înseamnă nimic, inventat ca atare de Monciu-Sudinski) a apărut în fatidicul an 1971, anul Tezelor din iulie. A fost retras din librării și dat la topit. A fost reeditat la o editură oarecare mult după 1990.
Prietenia cu un filosof oral, anticomunist, un anume Cezar Mititelu, i-a fost fatală scriitorului. Care a devenit un obiectiv al Securității. Săturate de actele de nesupunere, de disidență ale scriitorului, organele de partid și de stat și Securitatea i-au oferit lui Monciu-Sudinski un pașaport doar cu viză de ieșire, având ca destinație Suedia. Aici povestea se întrerupe pentru simplul fapt că nimeni nu știe cu exactitate ce s-a întâmplat mai departe cu scriitorul.
Spectacolul e conceput de Alexandru Dabija în 12 secvențe. Exact câte cânturi are o epopee. Așa încât cred că am suficiente motive să cred că scenaristul și regizorul au construit pe scenă o epopee eroi-comico-satirică a comunimului și a ambiției lui constante de a construi omul nou. Concept împrumutat din arsenalul propagandei naziste.
Unde se regăsea omul cu pricina? Mai peste tot. În reportajele de televiziune (Antoaneta Zaharia, Elvira Deatcu, Alina Berzunțeanu interpretează trei reporterițe), în rândul intervievaților (un țăran cu conștiința înaintată jucat de Cezar Antal, un muncitor acum ajuns la pensie, Marius Damian fiind de-a dreptul fabulos jucându-l pe Vasile Cireș, o muncitoare cu origini țărănești-iarăși Antoaneta Zaharia- care știe că unele nume nu pot fi rostite cu voce tare) în unități de învățământ, și în școli de corecție (elevii ori pedagogii de acolo sunt interpretați de Matei Arvunescu, respectiv de Mihai Smarandache), în cenacluri literare (în cel cu schepsis numit Ștefan Petică își citește și își apără isteric poeziile Elvira Deatcu pe care o vedem în câteva contre-emplois- uri excelente), în momentele muzicale. Se cântă live, așa ca la Steaua fără nume,celebrissimele Oameni, Salcia și N-am noroc. Dar și Bălălăul cvasi-interzis în epocă al lui Dolănescu, cântat acum cu patos de Mihai Smarandache.Citeste intregul artiol si comenteaza pe Contribuotrs.ro
