[...]Citind cărțile ”Hai să vorbim despre Putin” a lui Mark Galeotti (editura Humanitas), dar și ”Putin's Machine Propaganda” a lui Marcel H.van Herpen (editura Rowman/Littleefield) am realizat că structura Rusiei post sovietice seamănă, aproape ca două picături de apă, cu cea a României post decembriste, parcă ar fi fost create de același demiurg. Norocul nostru că ne-au luat NATO și UE sub aripile lor protectoare și ne-am mai scuturat puțin.
Conducerea colectivă a României însă a păstrat aceeași ideologie, redenumind peste noapte doar termenii, păstrând metodele, inclusiv reprimarea sau îndepărtarea liderilor. Probabil că legile acestea extrem de îngrijorătoare, legi care circulă de câteva zile prin mass media, vor fi retrase sau modificate, dar vor renaște sub alte forme curând, atunci când ne vom aștepta cel mai puțin. Cam asta e metoda, o cunoaștem. În orice caz, judecând după textul acestor legi, presupun că persoana sau persoanele care le-au elaborat sau în numele cărora s-au elaborat, nu sunt departe de vârsta lui Putin. Este poate generația ”educată” în vidul educațional, moral și ideologic din lumea românească, care a avut șansa să rescrie istoria României, dar care, flămândă fiind, de putere, de bani, de tot ceea ce înseamnă ” a avea” și nu ” a fi” a sabotat dezvoltarea și educația întregului poporului român și a împins la emigrație cel puțin un sfert din populația țării, o cifră colosală dacă ne gândim că acești oameni reprezentau motorul viu al societății românești.
Iată consecința lipsei adevăraților liderilor. Căci dacă în România, în clipa asta, ar fi cineva lider cu adevărat, primul pas ar fi să pună după gratii, atât pe cei care au făcut aceste proiecte de lege cât și cei pentru care s-au făcut. Dar nouă ni se vorbește despre draft-uri, când ele arată a tentativă de subminare a statului de drept, chiar și în formă de proiect. Și, în afară de vreo sută de oameni, nu se revoltă nimeni. Noi ceilalți stăm și ne mirăm.
Din istorie cunoaștem faptul că butoiul cu pulbere a sărit în aer de câte ori cineva l-a agitat, iar situația nu a creat decât mizerie, moarte și haos. Nimic bun nu poate ieși din asta.
Dar marile puteri, în loc să propună consultări deschise pentru pace, în loc să vorbească despre principiile dreptului internațional, în loc să se unească, să-și apropie diplomatic țările mici, să semneze tratate de susținere reciprocă, de la susțineri regionale la cele deasupra regiunilor, în loc să numească concis și hotărât acțiunile în cazul încălcării principiilor de bună vecinătate și să aibă neîntârziat discuții diplomatice cu toți răzvrătiții planetei, ei nu încetează să se mire, să se acuze reciproc, să impună sancțiuni, pe care nu le susțin în totalitate unitar. Domnește lașitatea și frica pretutindeni, în locul hotărârii și al fermității. Să nu ne mirăm, dacă la summit-ul din iunie de la nivel UE vor fi țări care hotărât nu vor susține Ucraina până la capăt. Surpriza probabil va veni nu doar de la Ungaria.
