Pe 18 martie 2022, International Energy Agency (IEA) a propus un plan cu 10 măsuri de reducere a consumului de petrol:

Constantin CrânganuFoto: Hotnews

Având în vedere criza energetică globală emergentă declanșată de invazia Rusiei în Ucraina, Planul în 10 puncte al IEA pentru reducerea consumului de petrol propune 10 acțiuni care pot fi întreprinse pentru a reduce cererea de petrol cu impact imediat - și oferă recomandări privind modul în care aceste acțiuni pot contribui la deschiderea drumului către o evoluție mai sustenabilă a cererii de petrol pe termen lung.

Înființată în 1974 ca urmare a crizei petroliere din 1973, IEA este o organizație interguvernamentală având misiunea de a face recomandări referitoare la o piață energetică mondială stabilă. Teoretic, recomandările IEA sunt adresate celor 31 state-membri. România nu face parte din IEA, prin urmare și cele 10 metode recent publicate despre reducerea consumului de petrol sunt strict informative pentru guvernul român.

Liderul IEA, Dr. Fatih Birol, a declarat că este probabil ca criza energetică declanșată anul trecut să se intensifice anul acesta, pentru că există o diferență importantă față de situația din 1973: actuala criză nu implică doar petrolul, ci și gazele naturale, care afectează producția de electricitate și transporturile (automobile, autobuze, camioane, vapoare). Pentru că țările sunt acum mai interconectate, o perturbare a unei singure surse de aprovizionare (de ex., Rusia) poate produce un impact semnificativ asupra piețelor energetice globale.

Pe scurt, ce măsuri punctuale propune IEA în vederea reducerii consumului de petrol? Răspunsul este ilustrat în Fig. 1: vezi contributors.ro

Câteva comentarii despre planul IEA în 10 puncte:

1. Reducerea limitelor de viteză pe autostrăzi cu cel puțin 10 km/h. Dacă aveți o problemă urgentă de rezolvat, timpul dvs. nu are nicio valoare conform planului IEA.

2. Lucrați de acasă până la trei zile pe săptămână, dacă este posibil. Dacă este un ordin guvernamental, ca și purtarea obligatorie a măștilor anti-COVID, nu aveți de ales/comentat.

3. Duminici fără mașini în marile orașe. Dacă plănuiați să vă duceți copiii duminică la grădina zoologică sau la o competiție sportivă, schimbați-vă planul.

4. Faceți mai ieftină utilizarea transportului public și stimulați micro-mobilitatea, mersul pe jos și cu bicicleta. Este interesant să circuli cu bicicleta în decembrie sau ianuarie, mai ales în zonele montane, nu-i așa? Dar, hei, nu uitați că veți pedala pentru a salva planeta!

5. Utilizarea alternativă a mașinilor private pe drumurile din marile orașe. Noi, cei de o anumită vârstă, ne amintim de legea/decretul lui Ceaușescu din anii ’80 ai secolului trecut, când autoturismele personale putea fi conduse în duminicile „cu soț sau fără soț”. Dar metoda #5, preconizată de IEA în 2022, propune utilizarea alternativă indiferent de ziua săptămânii. Adică, mașinile particulare vor avea „acces alternativ” pe drumurile publice: cele cu numere pare în unele zile ale săptămânii și cele cu numere impare în celelalte zile ale săptămânii. Dacă aveți o programare la spital pentru ziua de 12, și mașina dumneavoastră are un număr impar, n-o veți putea folosi.

...

10. Grăbiți adoptarea de vehicule electrice și mai eficiente. Aici aș avea multe de comentat, pentru că de-a lungul anilor am scris pe Contributors despre numeroasele și importantele probleme cu care se confruntă utilizarea electricității drept combustibil pentru diversele mijloace de transport.

Presupunerea că electricitatea generată de energia eoliană și cea solară vor înlocui combustibilii fosili pentru transport înseamnă, bineînțeles, că mașinile electrice vor elimina nevoia de benzină și motorină. Astfel, aceleași surse de electricitate, nesigure și intermitente, vor trebui să satisfacă nu doar cererea actuală, ci și pe cea suplimentară care va fi impusă de vehiculele electrice.[1]

Tranziția de la combustibilii fosili la electricitate implică și un aspect adesea trecut cu vederea: accizele sau taxele pe carburanții (benzină, motorină, benzină de avion), acea sumă pe care șoferii o plătesc la pompă cu fiecare galon (litru) cumpărat. De exemplu, statul în care locuiesc, Pennsylvania, mă taxează cu $0.586 pe galon de benzină (este cea mai mare taxă din SUA, mai mare decât cea din California). Nu este o taxă pe carbon, ci o sumă de bani pe care statul o folosește pentru menținerea infrastructurii rutiere. Cu alte cuvinte, eu și zeci de milioane de americani, care conducem mașini pe benzină/motorină subvenționăm substanțial pe posesorii de autovehicule electrice.

În mod tradițional, reparațiile și îmbunătățirile aduse autostrăzilor naționale au fost finanțate în principal prin intermediul taxelor federale și de stat colectate la pompă. Deoarece vehiculele electrice nu au nevoie de benzină pentru a funcționa, acestea nu contribuie la întreținerea autostrăzilor prin intermediul unei taxe pe benzină.

În condițiile în care se cere reducerea grabnică a consumului de petrol, statele vor pierde sume semnificative din taxarea carburanților. Și aceste sume ar trebui recuperate cumva de la utilizatorii de vehicule electrice, care nu contribuie la menținerea infrastructurilor rutiere, deși mașinile lor au un impact mai mare asupra drumurilor fiind cu sute de kilograme mai grele decât echivalentele lor cu ardere internă.

Nu ar trebui ca și electricitatea folosită la încărcarea bateriilor electrice să fie taxată precum benzina și motorina? De exemplu, per kWh la stația de încărcare. Minnesota a propus deja o taxă de $0,051/kWh. Iar pentru încărcarea la domiciliu, se poate imagina o taxă de folosire a drumului (Road User Charge), care s-ar baza pe numărul de kilometri parcurși într-un an, taxă care se poate colecta cu ocazia reînnoirii talonului de înregistrare a autovehiculului electric.

IEA ar fi trebuit să mai adauge un posibil al 11-lea punct pe lista de măsuri destinate reducerii consumului de petrol. Multe state americane și, bănuiesc, din alte părți ale lumii, se confruntă cu scăderea taxelor pe carburanți, chiar dacă ponderea transporturilor electrice este relativ mică în prezent. Dar viitorul este al electricității, așa ne spun politicienii „verzi” și eco-propagandiștii. Sper că nu vor obiecta la o taxare a carburantului lor „verde”. Toți trebuie să salvăm planeta, nu-i așa? Nu doar unii șoferi.

Și celelalte măsuri (nediscutate) de reducere a consumului de petrol conțin serioase limitări ale libertății individuale. Și ce se obține, în final? IEA prevede că, dacă TOATE cele zece recomandări ar fi puse în aplicare, se va realiza o economie de 2.7 milioane barili/zi, adică ~2.7% din consumul anual preconizat pentru 2022 și 2023. Cifra avansată de IEA este echivalentă cu cele 2.5 milioane barili/zi de petrol rusesc, despre care se presupune că vor dispărea de pe piețele globale în următoarele luni din cauza lipsei de cumpărători dezgustați de războiul din Ucraina. O coincidență interesantă...

Pe de altă parte, președintele Biden a cerut companiilor petroliere americane să-și crească producția pentru a ține pasul cu cererea de pe piață, iar Jennifer Granholm, secretara Departamentului de Energie al SUA, a transmis personal un mesaj asemănător liderilor executivi din domeniul combustibililor fosili reuniți la Houston (CERAWeek, 9 martie 2022).

Deși pe hârtie cele 10 îndemnuri de economisire a petrolului arată bine, în realitate este greu de crezut că vor fi luate în considerare de marii consumatori mondiali. De exemplu, un purtător de cuvânt al Casei Albe a refuzat să comenteze dacă președintele Biden intenționează să se adreseze poporului american cu vreo cerere de economisire a energiei, pentru că o astfel de acțiune implică riscuri politice care, în contextul alegerilor din noiembrie, ar putea schimba compoziția Congresului.

The New York Times citează, într-un articol publicat pe 18 martie 2020, pe Kathleen Sgamma, președinta Western Energy Alliance, care reprezintă companiile de petrol și gaze. Comparând economisirea energiei cu privațiunile, Sgamma a declarat:

Nu vrem niciodată ca oamenii să facă risipă de energie. Dar vreți să le spuneți americanilor că nu pot merge cu mașina la școală și la serviciu și că nu-și pot încălzi casele? Nu uitați că tot ce aveți pe masă este făcut din petrol și gaze naturale.

Alegerile din noiembrie au o miză importantă pentru administrație Biden. Dacă republicanii câștigă una sau ambele camere ale Congresului, scad considerabil șansele președintelui de a-și vedea adoptată agenda sa climatică.

Democrații nu uită ce-a pățit Jimmy Carter în alegerile prezidențiale din 1980. Cu trei ani înainte, Carter avertizase poporul american: Pur și simplu, nu mai avem petrol și gaze naturale….Nu trebuie să fim egoiști … să îndurăm fără să ne plângem și să facem sacrificii. În campania din 1980, Carter s-a îmbrăcat cu un pulover și le-a cerut americanilor să-i urmeze exemplul și să reducă temperatura la termostat pentru că țara suferea de penurie energetică. (La noi, Ceaușescu cerea să mai îmbrăcăm o haină-două...) Răspunsul cetățenilor americani a fost alegerea pentru două mandate a unui președinte republican lucid, Ronald Reagan, și câștigarea Senatului. Răspunsul cetățenilor români s-a lăsat așteptat până în 1989. Citeste intregul articol pe Contributors.ro