Istoria le propune câteodată celor care o iubesc şi o preţuiesc rime de tot hazul. Iată cum rimează, de pildă, evenimentele din Rusia anului 1922 cu cele din anul 2022. La cinci ani după revoluţie, în 1922, ieşeau din oraşul-port Kronstadt mai multe vapoare cu oameni de ştiinţă, politicieni, scriitori, toţi refugiaţi din Rusia bolşevică. Era elita culturală a ţării, silită să emigreze. Alegerea nu era proastă pentru cei aflaţi la bord, fiindcă pe atunci puterea bolşevică lichidase aproape toată nobilimea, precum şi mare parte dintre oamenii de ştiinţă, preoţii şi oamenii de cultură ai ţării – pe toţi cei care nu acceptau puterea proletară. Istoria avea să-l numească vaporulcufilozofi.
Azi, după un secol, se întâmplă ceva asemănător. În ultimii ani, destui oameni din elita culturală rusă au părăsit ţara. Dar după izbucnirea războiului în Ucraina la 24 februarie 2022, război pe care puterea îl numeşte simplu operaţiune militară, valul de refugiaţi şi-a schimbat înfăţişarea şi a sporit serios.
În dimineaţa zilei de 11 martie am ajuns împreună cu un prieten ziarist, care trăieşte de mulţi ani în Germania, la Hauptbahnhof, Staţia Centrală de Autobuze din Berlin, ca să întâmpinăm refugiaţii din Ucraina. Nici vorbă de vapor cu filozofi plecat din Rusia anului 1922: din autobuze coborau femei cu copii, istoviţi de drum. Nici urmă însă de bărbaţi şi de bătrâni, fiindcă bătrânii refuză să-şi părăsească bunurile şi casa, iar bărbaţii luptă cu arma în mână. Fuga femeilor însoţite de copii e de înţeles: unora le-au fost bombardate casele, altele au obosit să stea în adăposturi. O femeie cu care am stat de vorbă a plecat din Doneţk să-şi vadă părinţii aflaţi la Herson, şi a prins-o războiul. A luat atunci autobuzul pe o rută ocolitoare şi a ajuns la Berlin, după ce a străbătut toată Europa de Est.
Ca și atunci, în 1922, oamenii au fost nespus de săritori cu refugiaţii: statul n-a luat încă nici o măsură pentru primirea lor, în schimb berlinezii, ca şi cei din alte oraşe, i-au primit în casele lor. Lângă staţia de autobuz a fost improvizat un punct de primire, în care voluntarii asigură hrană, apă şi îmbrăcăminte. Studenţii, care au petrecut toată noaptea la staţia de autobuz, nu se îndură să plece şi să-i lase fără ajutor pe oamenii dezorientaţi şi demoralizaţi. Farmaciile din preajmă împart medicamente gratuit, bufetele oferă gratuit gustări. Statul a reuşit să facă un singur lucru: a asigurat refugiaţilor cartele SIM gratuite care funcţionează pe tot teritoriul Germaniei şi al Ucrainei. Studenţii îi ajută să se descurce cu tehnica deloc complicată.
Lumea nu se aştepta la un asemenea aflux de refugiaţi, după cum nu s-a aşteptat la războiul improvizat de conducerea Kremlinului şi camuflat sub numele lipsit de orice rezonanţă operaţiune specială. Morţii nu s-au numărat încă în acest război. Sursele ruseşti oficiale vorbesc de 498 de militari morţi, cele ucrainene indică în jur de 12 000.
Unde o fi nebunul la a cărui poruncă soldaţii ruşi au trecut graniţa Ucrainei, au bombardat, au lovit cu rachete oraşele paşnice şi au hăituit oamenii alungându-i în adăposturi? În ce buncăr confortabil o sta individul acum? Ce mănâncă la masa gătită de cine mai ştie care bucătar vestit? Unde îi sunt familia și copiii, despre care oamenii nu ştiu nimic, că doar e secret de stat...
Vor trece anii, şi urmaşii noştri vor citi în cărţi pesemne relatarea acestor zile, şi se vor găsi răspunsuri la cele întâmplate. Dar astăzi, chiar acum, când lumea încă nu şi-a revenit din şoc, putem spune cu certitudine: va veni judecata. Ce nume va purta în istorie tribunalul, nu ştim în clipa de faţă – nu va fi nici cel de la Nürnberg, nici cel de la Haga – dar de judecat, va fi judecat cu siguranţă. Dacă va fi în timpul vieţii criminalului sau după moartea lui, nici asta nu ştim acum. Dar judecata va fi! Este deja, se strâng capetele de acuzare. Îmi vine să spun: Cumplita Judecată!
Traducere din rusă de Gabriela Russo
Scrisoare către presă transmisă editurii Humanits de către agenția literară a Ludmilei Ulițkaia
