Am aflat azi, 8 martie, când e, probabil, prea târziu, despre cum poate fi absolvită hoția (plagiatul în teze doctorale) prin lege. Simplu!

Marian PopescuFoto: Arhiva personala

În contextul agresiunii Rusiei contra Ucrainei, al grijilor noastre față de ce se întâmplă, al eforturilor făcute de statul român pentru a gestiona valul de refugiați, problemele conexe, consecințele care apar deja ale sancțiunilor împotriva agresorului rus, Camera Deputaților își vede de treburi. Una dintre ele este, deja un șablon, o rutină nenorocită, modificarea Legii educației Naționale. Despre cea mai recentă, care va fi votată azi în plenul Camerei, aflu informația, distribuită de Emilia Șerban, care e rezultatul acțiunii Monitorului Educației, proiect al Societății Academice Române. Cea care a descoperit cele de mai jos este Antonia Pup.

Am intrat pe site-ul CD și am văzut cum de la un amendament adus art. 95 din Legea Educației, privind introducerea funcției de „mediator școlar” în comunitățile unde e preponderentă populația romă, inițiatorul, deputatul Cătălin Zamfir Manea (grupul Minorități naționale), ajunge vertiginos la introducerea altui amendament, la art. 170 din LEN care referă asupra…retragerii titlului de doctor! Drumul legislativ – în franceză „chemin”, în pronunție neaoșă de la noi, „șmen”, e astfel: forma inițiatorului, expunerea de motive (unde nu se vorbește decât despre „mediator școlar”), adresa de înaintare – etape datate 21.12.2021, apoi avizele comisiilor de specialitate: Consiliul legislativ, Consiliul Economic și Social și Comisia pentru muncă și protecție socială – avize obținute în intervalul 07.01-16.02.2022.

Intrăm, acum, în faza Rapoartelor. Primul, din 22.02, este al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale și Comisiei pentru învăţământ. Aici se spune negru pe alb atât: „Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, în sensul includerii în structura inspectoratelor școlare a unor inspectori proveniți din grupurile marginalizate din punct de vedere social – romi, precum și al stabilirii unor condiții specifice pentru ocuparea funcției de mediator școlar în comunitățile cu populație majoritară de etnie romă, prin excepție de la reglementările generale.” OK.

Al doilea Raport, însă, numit de „înlocuire” produce surpriza. Nu e vorba numai de acel amendament privind „mediatorii școlari” în comunitățile roma, ci și de…art. 190 din Legea Educației unde la (1), apare adăugirea 1′ care ne spune , tot negru pe alb, că: „Sancțiunea retragerii titlului de doctor se aplică pentru titlurile de doctor elaborate și acordate în baza standardelor de calitate și etică profesională stabilite în actele normative emise pentru punerea în aplicare a Legii educației naționale nr. 1/2011. ” Autorul amendamentului, deputatul Cătălin Zamfir Manea motivează în document: „Pentru clarificarea cadrului legislativ în ceea ce privește retragerea titlului de doctor pe baza standardelor de calitate și etică profesională.” Pare OK, nu?

Nu. Nu este.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro