De pe la finalul lunii mai și până la începutul lui iulie, școala noastră trece prin chinurile facerii și-n restul anului mai facem niște cursuri de formare. Acum vedem că tot mai puțini copii se înscriu la Evaluarea Națională și Bacalaureat, semn că abandonul școlar e în creștere și nimeni nu prea găsește soluții să oprească dezastrul. Desigur, Ministerul Educației nu poate să ducă singur crucea unui întreg sistem social disfuncțional. Și de câteva săptămâni un subiect destul de delicat, educația sexuală, ține primele pagini și foarte bine pentru că e necesară dezbaterea.
Acum câțiva ani am zis să hotărâm odată pentru totdeauna ce e familia și să o lăsăm mai ușor cu diversitatea, drepturile fundamentale și alte himere. Pentru că am evitat validarea unui eșec civilizațional trebuie să ne găsim altă ocupațiune mintală- educația sexuală în școli. Că va fi o materie de sine stătătoare sau va fi predată pe baza a ceea ce oferă programa școlară în vigoare nu contează chiar atât de mult, dar ce e lesne de înțeles este că avem nevoie de educație sexuală. Dar programa de biologie, ora de dirigenție și pe alocuri vizita unor oameni avizați să vorbească de ce nu au rezolvat problema? Avem instrumentele la îndemână, dar nu se întâmplă. Să fie oare nevoie de mai mult, dar nu vrem să recunoaștem neajunsul?
Sexualitatea, feminitatea și masculinitatea nu implică doar biologie, ci și psihologie într-o măsură cel puțin egală. Creștem cu frica abandonului în oase și de prea multe ori învățăm lecția din familie, apoi ne agățăm de oricine pare că ne-ar putea oferi stabilitate emoțională. Sexul ajunge să fie datoria pe care o plătim în schimbul aparentei normalități, iar de la un punct devenim pavlovieni în ceva ce ar trebui să fie exclusiv un consimțământ al ambelor părți și care are la bază dorințe conștiente. Cine îi învață pe copii să se prețuiască pe sine și că singurătatea nu e un stigmat social, ci o alegere personală? Cine îi învață pe copii că libertatea personală este un templu cu o ușă a cărei cheie nu are dublură? Cine îi învață pe copii că o relație implică doi oameni cu aceleași drepturi unde unul nu are niciun ascendent asupra celuilalt?
De fapt, educația sexuală ar provoca furtuni și rebeliune în paradisul tradițional. Pentru o societate care consideră că familia tradițională este formată din femeie și bărbat, iar căsătoria trebuie să producă copii, femeile gravide sau la menstruație sunt văzute impure. Semnul fertilității devine în mod paradoxal un stigmat. Și atunci cum ar putea accepta cineva ca femeia și bărbatul să aibă aceleași noțiuni despre sexualitate? Ce facem cu prevalența masculină și subordonarea femeii?
De ce îți este rău? Probleme de fete. Așa începe discuția despre un subiect care ar trebui să îi intereseze și pe bărbați la fel de mult ca pe femei. Sexualitatea implică ambele părți, de ce trebuie să discutăm separat? Duce asta la hipersexualitate, adică mai mult decât sexualitate? O să-i facă mai curioși, deci și mai păcătoși? În ce măsură devine un copil pervertit dacă știe ce se întâmplă cu corpul în anumite momente? Cele mai multe cazuri de abuz sexual asupra minorilor indică faptul că ei nici măcar nu sunt conștienți de ce li se întâmplă în acel moment. Lipsa de reacție a unei femei în momentul în care este agresată sexual este percepută ca fiind consimțământ pentru că nu cunoaștem mecanismele neurologice, altfel ne-am da seama și ce înseamnă instincul de supraviețuire.
Vor spune că vin ONG-iștii și îi strică pe copii cu viziuni progresiste, că se întorc de la școală și se vor întreba cum și cine se simt. Că văd la școală și apoi sunt curioși să încerce ( aș vrea să văd cine e curios să ia un HIV, HPV sau vreo hepatită doar pentru că a auzit de sexul fără prezervativ). Dar cel mai greu este că vor veni acasă și vor încerca să discute cu părinții și altceva în afară de tema la matematică sau să justifice de ce alt coleg a luat notă mai mare decât el. Părinți care au crescut în aceleași cadre unde sexul este un păcat și în același timp calea pentru a întemeia familia frumoasă și tradițională. Educația sexuală trebuie să îi învețe pe copii despre transformările care vin odată cu vârsta, normale și de nereprimat. Să înțeleagă și să nu se sperie pentru că frica și necunoașterea ne conduc pașii către greșeli ireparabile uneori. Să nu uităm că suntem tarați de o istorie care a transformat, prin politicile criminale ale regimului, avortul în măsură contraceptivă.
Sunt aproape zece ani de când am terminat liceul și nu mi-a vorbit nimeni în cei patru ani despre noțiuni elementare legate de educație sexuală. Predau de aproape șase ani și în nicio școală unde am fost nu au venit psihologi sau medici ginecologi să vorbească cu elevii. Multe ore de biologie au un cult al tăcerii când vine vorba de aparatul reproducător și boli cu transmitere sexuală. Înțeleg că sunt multe voci care se agită să împiedice introducerea unei noi materii de sine stătătoare argumentând că deja avem conținuturile respective în programa existentă. Atât de multă energie risipită în a condamna public inițiativa încât te întrebi de ce nu o folosesc pentru a-i determina pe profesori să-și facă materia dacă tot există programa.
Câte fete sunt conștiente de statutul maternității astfel încât să poată crește armonios un copil la șaisprezece ani? Câte fete rămân însărcinate din proprie voință, având mai puțin de optsprezece ani? Câte fete abandonează școala din cauza unei sarcini nedorite și oare câte noțiuni de educație sexuală aveau aceste copile?
