In ultimii ani a devenit un leitmotiv in conversatia publica teza ca democratia este fragila (vezi si Steven Livitsky and Daniel Ziblatt, “How democracies die”, Random House, 2018). Iar intr-un text aparut in New York Times se poate citi ca “democratia este pentru zei” si ca nu trebuie sa fim surprinsi ca oamenii nu o pot pastra (Costica Bradatan, NYT, 15 iulie 2019, reluat in Revista 22 si Contributors, 21 ian). Se mai spune in acel text ca dominante pentru om sunt instincte de supravietuire si reproducere, de putere. As adauga natura achizitiva, ca intruchipare a ceea ce numim “homo oeconomicus”, chiar daca algoritmii decizionali nu pot fi redusi la o gandire pur tranzactionala (de quid pro quo). Mai este de mentionat si nevoia de status in conduita multora. Aceste trasaturi explica si lupta pentru accesul la resurse, dorinta de a castiga cat mai mult, cautarea de rente (rent-seeking), ce exista in orice societate.
Insa, desi fiinta umana are propensiuni ancestrale, ai zice native, nu inseamna ca interactiunile dintre oameni, grupuri de oameni, comunitati, nu pot fi modelate de institutii si norme, scrise si nescrise, care sa exprime si sa protejeze ceea ce a definit progresul uman, ascensiunea omului ca fiinta rationala, iesirea din salbaticie, libertatea ca aspiratie si fapt. Exista si ceea ce numim constiinta la nivel individual si de comunitate, sentimente de rusine si vinovatie (shame and guilt), care ajuta oamenii sa fie mai buni, sa se indrepte. Exista insa si uratenia umana: cinism, rautate, lipsa de scrupule, cruzime, minciuna, inselatorie, etc. Este o lupta intre bine si rau, intre sentimente nobile si sentimente primare, urate.
Democratia, ca spatiu de manifestare a libertatii, a demnitatii umane, nu este o intamplare, are o miscare imanenta in gandirea omului –cum spune un cantec german, “die Gedanken sind frei” (gandurile sunt libere). Asupra acestei realitati voi reveni.
Pe de alta parte, asaltul unei multimi (mob) asupra Capitoliului in capitala SUA a dat apa la moara viziunilor pesimiste privind democratia, arata o fragilitate ce iese la iveala in perioade de criza economica si sociala acuta, de declin oricum l-am interpreta. Iar aceasta fragilitate este accentuata de divizari profunde in societate, de fenomene de radicalizare si intoleranta, cand punti de dialog se rup. Chiar ma intreb cum ar fi aratat textul din NYT daca ar fi fost scris dupa 6 ianuarie.
Dar imaginile cu asaltul din 6 ianuarie palesc daca avem in vedere ce se intampla in tari conduse in mod autocratic, discretionar, dictatorial, unde viata adversarilor politici nu conteaza, in tari unde au loc epurari etnice si alte nenorociri. Sau cum se intampla in narco-state, cu grupari angajate in activitati ilegale/criminale si care controleaza institutii ale statului, cu coruptie endemica, sau tari unde au loc razboaie civile de durata. Exista tari unde democratia este de fatada, cu militari in spatele politicienilor, care sunt mai degraba simple marionete. Aceasta fiind realitatea lumii noastre se intelege de ce exista o atractie si un miraj --nu numai ca nivel de trai, ale Vestului ca geografie politica si economica unde functioneaza democratia, chiar daca, in unele cazuri, in mod impiedicat. Aceasta realitate nu anuleaza insa discutia privind “fragilitatea” democratiei.
1. Divizari mari in societate si declin economic au alimentat extremismul in societati democratice
Daca ne referim la America ca etalon al capitalismului matur, se observa falii in crestere: erodarea clasei mijlocii in ultimele decenii, polarizare a veniturilor la o scara greu de crezut pentru o societate atat de avansata economic si tehnologic, atat de bogata. Dar fracturi adanci se observa si in alte tari dezvoltate. Globalizarea neinfranata, suprafinancializarea economiilor, intrarea Chinei si a altor economii in dezvoltare (cu salarii foarte mici) pe piete globale, noi tehnologii (digitalizare, inteligenta artificiala, robotizare, etc.), au provocat dislocari/inlocuiri majore in lanturi de productie in tari dezvoltate, perturbari pe piata muncii, ce nu fost compensate de restructurari in pas adecvat, de politici publice --nici nu era posibil in intregime.
Progresul tehnologic intens, dar neuniform, intotdeauna produce rupturi. In timp ce la nivel mondial decalaje intre tari dezvoltate si tari in dezvoltare par sa se fi redus in termeni agregati, in interiorul societatilor avansate discrepante s-au adancit.
Avantajele globalizarii sunt percepute de multi ca pozitive in general, insa la nivel local/comunitar apar rupturi adesea greu de absorbit. Iar argumente gen “nu se poate altfel, aşa cer pietele internationale” afecteaza legitimitati institutionale şi politice. Yascha Mounk observa ca asa cum se poate vorbi despre „democratie iliberală”, tot astfel se poate vorbi despre „liberalism nedemocratic” (The People vs Democracy, Harvard University Press, 2018) -- când numerosi oameni simt ca nu mai au control asupra vietii lor, cand au incredere in scadere in cei care îi conduc, cand acuza puterea banilor asupra procesului decizional (capturarea guvernarii). Dani Rodrik a vorbeste de o trilema privind relatia intre suveranitate, integrare si democratie (2007, blog personal) si sustine ca sunt necesare compromisuri functionale intre cele trei deziderate/dimensiuni ale vietii politice si sociale. Aceasta trilema surprinde cauze ale “deficitului democratic” in UE, dificultati de guvernanta la nivelul Uniunii. Insa ultima observatie este de judecat prin prisma unui contrafactual: cum ar fi fost Europa in lipsa Uniunii Europene, in lipsa Planului Marshall dupa al doilea razboi mondial?
Problematica economica in tarile occidentale este de pus deci in relatie cu un declin al ponderii economiilor lor in spatiul global, pe fondul ascensiunii economiilor asiatice, a Chinei in special. De aici apar conflicte distributionalece erau de intalnit mai ales in lumea subdezvoltata. Aceste conflicte au fost accentuate pe masura ce o parte mica din populatie s-a bucurat de cresterea PIB-ului (activitatii economice) –ceea ce se vede in distributia de venituri si averi. Oricat ar parea de curios, notiunea de “elite extractive” poate fi aplicata si in societati avansate economic cand politici publice nu lucreaza pentru majoritatea populatiei. Drept este insa ca “extractia de resurse” nu are dimensiunea din tari unde exploatarea resurselor are corespondent in delapidare masiva, aproape institutionalizata, a veniturilor publice, in depozite bancare, cel mai adesea nu la vedere (in paradisuri fiscale), ale dictatorilor, ale unor lideri putin spus corupti.
Avem astfel un miez al problematicii economice care explica ascensiunea unor curente sociale si politice contestatare in Europa, in SUA – ce se opun elitelor politice. Brexit-ul, cee ace unii numesc trumpism, curente extremiste (de stanga si de dreapta) in tari din UE, pot fi incluse in acest registru de manifestare, ce nu este venit de nicaieri. Dar una este sa contesti, sa articulezi o pozitie de schimbare inauntrul frontierele democratiei si altceva “sa arunci in aer cetatea”, sa recurgi la violenta, nu numai verbala. Este de mentionat in acest context social media, care poate contribui la fragmentarea societatii.
Tendinte iliberale, de “intoarcere spre interior” am examinat in “Democratia liberala vs. Democratia iliberala. De ce cresc tendinte autoritariste”(Contributors, 14 mai 2018 si in “Pandemia, criza economica si mersul capitalismului”, Contributors, 14 sept. 2020). Nu incerc aici o interpretare a lui 6 ianuarie in Washington DC. Ar cere sa examinam istoria recenta si mai putin recenta a relatiilor intre diverse componente ale populatiei americane, desegregarea rasiala, persistenta unui condamnabil “white supremacism”/rasism, scepticism fata de si chiar respingere a guvernului federal, a autoritatilor publice (a Statului in fapt), etc.
Dar grupari extremiste exista si in Europa; partide extremiste sunt in parlamentele din Germania si Franta, in alte state europene. Acte de terorism au fost in Europa de-a lungul timpului; in Spania si Regatul Unit cu obarsie in revendicari nationaliste, in Germania si Italia –cu grupari de extrema dreapta si extrema stanga (ex: Baader Meinhof si, respectiv, Brigazile Rosii). Dar ceea ce si membri ai Congresului numesc “insurectia” din 6 ianuarie este de alta anvergura si cu alta semnificatie. Mai ales cand te gandesti cum si unde s-a produs.
Este dureros acest 6 ianuarie si pentru ca daca America sufera suferim si noi, ca sa parafrazez un aforism din economie. Acest eveniment a dat satisfactie, Schadenfreude, celor care nu iubesc democratia.
2. Institutii anchilozeaza si in democratii
“Democratia liberala”, expresie folosita se pare pentru prima data de Fareed Zakaria, este un oxymoron, in opinia mea. Democratia, in acceptie profunda, este liberala si priveste dreptul de a fi implicat in decizii (fie indirect, prin reprezentare), de a putea sa te informezi si de a fi informat, de a-ti fi respectat dreptul de a nu fi mintit, de a beneficia de sanse egale (equal opportunities) prin politici publice ce trebuie sa aiba in vedere ce este mai bine pentru cat mai multi cetateni.
Cand cetatenii sunt inselati si manipulati, cand banii pervertesc relatia intre ei si stat, cand politici publice sunt capturate de grupuri de interese, democratia este subrezita, este corodata. Aici apare o dilema ce a obsedat ganditori (si in antichitate) privind nivelul de educatie/informatie al celor care voteaza. Dar aceasta interogatie ofera argumente puternice pentru ca bunuri publice esentiale (educatie, sanatate, etc) sa sustina “sanse egale” pentru cetateni –asa cum este firesc intr-o societate decenta, bazata pe valori morale, care respecta demnitatea omului ca fiinta individuala si sociala. Acea Great Society despre care vorbea Lyndon Johnson, ce era legata genetic de New Deal-ul lui Franklin D. Roosevelt. In SUA si in Europa se discuta, de altfel, de mai mult timp cum sa fie diminuata influenta banilor in politica, traficul de influenta.
Unii se intreaba de ce Occidentul ar fi in declin dat fiind ca detine inca intaietate tehnologica si stiintifica, economica, ca a contribuit atat de mult la progresul lumii in ultimele secole, ca este la originea revolutiei industriale. Aici este de facut distinctie intre un declin relativ (ca pondere in economia globala), ce este inevitabil pe termen lung cel putin din motive demografice, si declin absolut –care este bine sa fie evitat. In al doilea rand, se omite ca institutiile pot anchiloza, scleroza si in societati avansate, ceea ce poate duce la stagnare; lucrari ale lui Douglas North, Mancur Olson Jr, Daron Acemoglu, etc. sunt graitoare in acest sens. De pilda, capturarea politicilor publice nu se intalneste numai in tari sarace, subdezvoltate.
Nimic nu este vesnic daca nu are imanenta corectiva si de adaptabilitate, de invatare din erori. Erori in politici publice in lumea occidentala se vede in tendinte de declin economic, fie si relativ, cu consecinte pentru coeziune sociala, homeostaza sistemului. O asemenea eroare a fost neglijarea politicilor industriale, credinta ca avantaje competitive sunt garantate pentru totdeauna. Esecul Agendei Lisabona si al programului Europe 2020 in UE ilustreaza o asemenea situatie. In SUA si UE se vorbeste dealtfel de o renastere industriala, care ar in vedere competitia globala, considerente de ordin geopolitic.
Vestul trebuie sa isi regaseasca “forta interioara”, care nu se poate reduce la inmultirea unor antreprenori epocali (a la Bill Gates), a spatiilor de excelenta stiintifica si industriala gen Silicon Valley. Si daca ne referim la maretia Vestului, sa nu uitam ca el a dat pe Hitler si Mussolini, ca de aici au pornit doua razboaie mondiale in secolul trecut. Iar tentatii autoritariste exista in tari din lumea occidentala.
- Democratia si Social Media
Noile tehnologii, internetul, ca suport tehnic pentru Social Media, pot fi vazute drept factor de “democratizare” a accesului la dialog, la viata sociala si politica, la decizie. Folosind un concept al lui Albert Hirschman din “Exit, voice and loyalty”( 1970), “vocea” (voice) se poate auzi de la oricare cetatean, in orice problema. Multi dintre cei tacuti pot capata astfel voice. Aceasta poate face bine, dar poate si favoriza disonante cognitive, neintelegeri, divizarea in societate. Nici nu ajuta conpromisuri politice daca politici publice nu sunt adecvate. Asa s-a intamplat in criza financiara, de exemplu, cu opozitia intre Wall Street si Main Street. Poate fi accentuata astfel o respingere a elitelor.
Un exemplu din lumea financiara ajuta rationamentul de mai sus. Bitcoin, alte “monede virtuale” exprima respingerea structurilor ierarhice; ele sunt în larga masura o consecinta a crizei financiare, au aparut şi ca urmare a scaderii increderii in guverne. Criza financiara a zdruncinat încrederea ca se pot asigura bunuri publice, inclusiv stabilitate financiara. Bitcoin si alte cripto-monede oglindesc aceasta neincredere, dorinta de a forma „piete paralele”, de a oferi un mijloc de schimb alternativ care nu este supus controlului autoritatilor, al bancilor centrale, si care ar fi in consonanta cu logica de functionare a unor structuri non-ierarhice. Semnificatia lor economica, sociala şi politica merge mult mai adanc decat se presupune in conversatia publica obisnuita. Iar această semnificatie nu este de interpretat numai printr-o grila libertariana (genul de discurs ca nu ar mai fi nevoie de banci centrale, ca trebuie să revenim la etalon aur şi free banking), sau „anarhica” --descentralizare totala a relatiilor în societate; ea poate fi plasată în registrul celor care vorbesc despre nevoia de reinventare a capitalismului. Oricum, cripto-monedele sunt mai degraba active financiare, care atrag pe cei ce mizează pe castiguri speculative.
“Rebeliunea” recenta de pe Wal Street (ianuarie a.c), cu traderi individuali care au invins mari fonduri de risc (hedge funds) in incercarea acestora de a “shorta” (short-selling) compania GameStop (de a miza pe scaderea puternica a cotatiilor actiunilor acestei companii vanzandu-le la termen si anticipand castiguri mari prin cumpararea lor mult mai ieftin) poate fi incadrata in descentralizarea amintita mai sus. Este extinderea posbilitatilor celor multi de a face ceea ce era, pana nu de mult, in arcul de actiune al celor care domina piata financiara. O piata ce reveleaza situatii de manipulare (“rigged market”). De aceea, piata financiara trebuie sa fie bine reglementata si supravegheata.
Social media poate face bine, dar poate face si rau daca este teren ce amplifica accente de ura, violenta, intoleranta, vulgaritate; violenta verbala poate naste violenta fizica. Rezulta de aici marea dilema daca social media trebuie sa fie reglementata si supravegheata pana la a interzice ceea ce este considerat detrimental pentru viata sociala, democratie.
O intrebare legitima este de ce divizarea in societate este atat de profunda si interpretarile protagonistilor privind aceeasi realitate obiectiva atat de diferite ca si cum se traieste in universuri paralele. A raspunde prin invocarea unor ideologii concurente lamureste chestiunea numai partial.
