Discuțiile recente cu privire la impostura din funcțiile de conducere ale societăților deținute de stat sunt binevenite. Ele demonstrează încă o dată că distribuirea sinecurilor este un scop în sine pentru majoritatea partidelor politice și au meritul de a pune presiune pe acestea în scopul încetării numirilor politice.
Totuși, pentru a ne asigura că asemenea numiri nu vor mai fi făcute în viitor, dezbaterea trebuie îndreptată, de asemenea, către cadrul instituțional ce permite astfel de practici. Este vorba, în principal, despre Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, astfel cum a fost aceasta modificată ulterior. Orice demers cu privire la încetarea acestor practici trebuie să pornească de la modificarea actualului cadru instituțional ce alocă atribuții importante ministerelor de resort.
O primă modificare trebuie să privească separarea definitivă a funcțiilor de reglementare și administrare (separation of regulation and ownership) ale statului, separare ce este recomandată atât de Banca Mondială, cât și de OCDE. Ce presupune o asemenea separare? Pe scurt, o diviziune clară a rolurilor statului în calitate de acționar și autoritate de reglementare, astfel încât să se asigure o concurență reală pe piață între societățile deținute de stat și cele private, precum și o profesionalizare a managementului societăților deținute de stat. Cu toate că pași importanți au fost făcuți în acest sens prin adoptarea legislației actuale și, în consecință, nu există astăzi probleme semnificative din perspectiva afectării concurenței pe piață, legislația actuală lasă în seama ministerelor de resort importante atribuții legate de rolul statului ca acționar, atribuții care afectează procesul de profesionalizare a managementului acestor societăți. Astfel, ministerele de resort exercită drepturile statului, în calitate de acționar, în cadrul adunărilor generale ale acționarilor, iar legea prevede în continuare posibilitatea numirii a până la 2 membri în consiliile de administrație fără concurs. De asemenea, ministerele sunt responsabile cu monitorizarea activității membrilor de conducere ai acestor societăți. Prin alocarea acestor responsabilități unor entități conduse politic, prevederile amintite au avut un impact negativ asupra profesionalizării acestor societăți, conducând la numirea unor politruci în funcții de conducere. Faptul că multe dintre societățile de stat nelistate la bursă sunt falimentare și au nevoie de importante subvenții de la stat se explică, în mare măsură, și prin această lipsă a personalului calificat.
Această separare se poate realiza prin înființarea unei agenții guvernamentale sau a unei societăți de tip holding care să asigure rolul statului ca acționar în aceste societăți. Mai exact, ministerele de resort ar rămâne doar cu funcția de reglementare, iar influențele politice asupra conducerii societăților ar fi limitate. Pentru a asigura o conducere eficientă a acestei entități numirea membrilor de conducere ar trebui să se desfășoare în urma unui concurs, în baza unor criterii clare cu privire la experiența acestora în managementul cu succes al unor societăți private. De asemenea, concursuri similare ar trebui organizate pentru funcțiile de execuție, astfel încât să se asigure o profesionalizare deplină a aparatului administrativ dedicat managementului acestor societăți.
Împotriva acestei măsuri se pot ridica, evident, câteva obiecții simple. Prima privește costurile implicate. Dat fiind contextul actual, caracterizat printr-o presiune pe buget și o dorință politică de desființare a unor agenții guvernamentale, această idee ar părea sortită eșecului. Dacă analizăm lucrurile dintr-o perspectivă mai largă însă, efectul ar fi unul opus, anume reducerea cheltuielilor bugetare. Mai exact, înființarea acestei entități ar determina restructurarea aparatelor administrative ale ministerelor de resort prin desființarea departamentelor dedicate guvernanței corporative. În acest moment, fiecare minister are angajați care se ocupă cu exercitarea drepturilor statului în calitate de acționar, ceea ce conduce la pierderi bugetare. Consolidarea acestor departamente într-o singură entitate ar determina sinergii importante, astfel încât, pe lângă profesionalizare, s-ar obține și reduceri de cheltuieli.
Un al contra-argument ar fi că nu este de dorit o excludere totală a politicului din această sferă, având în vedere că programul politic al guvernului depinde, într-o măsură mai mică sau mai mare, de activitatea unora dintre aceste societăți. Oricât de nocivă poate fi pentru dezvoltarea sustenabilă a acestor societăți distribuirea unei părți semnificative a profiturilor an de an, astfel cum s-a întâmplat în guvernarea social-democrată, aceasta este o decizie ce trebuie să rămână în sfera politică. La prima vedere, înființarea unei asemenea entități separate, conduse de tehnocrați, ar scoate aceste decizii din sfera politicului. Acest efect poate fi însă eliminat foarte simplu prin implementarea de către această entitate a unei strategii adoptate de către guvern. Desigur, această strategie ar trebuie să fixeze doar obiectivele majore pentru a se evita limitarea drastică a libertății de acțiune a acestei noi entități. Rezultatul ar fi asigurarea asumării politice a obiectivelor importante și o asumare tehnocrată cu privire la deciziile operaționale.
O altă modificare necesară, mai ales în lipsa celei sugerate mai sus, privește monitorizarea respectării regulilor de guvernanță corporativă și aplicarea sancțiunilor în cazul în care sunt constatate deficiențe. Autoritatea responsabilă cu monitorizarea și aplicarea sancțiunilor este, potrivit legislației actuale, Ministerul Finanțelor, ceea ce împiedică orice măsuri eficiente de sancționare. Având în vedere că respectarea legislației cade în sarcina ministerelor de resort, inclusiv a ministrului, cadrul actual presupune, practic, sancționarea unui minister de către alt minister. Evident, asemenea sancțiuni nu sunt aplicate, astfel încât prevederile referitoare la obligațiile ministerelor cu privire la guvernanța corporativă a acestor societăți, inclusiv cele referitoare la numirea în funcțiile de conducere prin concurs, rămân adeseori neaplicate.
O posibilitate ar fi trecerea acestor competențe în sarcina Curții de Conturi sau a BNR. Există contra-argumente, desigur, dat fiind faptul că aceste instituții au alte obiective, dar această soluție ar avea avantajul utilizării unui personal calificat, expus unei ingerințe limitate din partea factorului politic. Pe de altă parte, în cazul în care se menține cadrul actual, iar ministerele de resort continuă să exercite drepturile statului în calitate de acționar, agenția propusă mai sus ar putea fi înființată în scopul monitorizării activității acestor ministere și aplicării de sancțiuni. De asemenea, ar trebui asigurată o finanțare adecvată care să permită derularea efectivă a acestor activitățile de monitorizare și sancționare.
