Nu mi se pare defel inutil, și nu doar din motive ce țin de istoria literaturii dramatice, să reamintesc că atunci când a scris Platonov (1878), Cehov avea doar 20 de ani.
Cu toate acestea, tânărul Anton Pavlovici nutrea dorința de a face din piesa lui de început una atotcuprinzătoare, așa cum socotește George Banu (cf. Cehov, aproapele nostru, Editura Nemira București, 2017).
Platonov a fost un text pierdut și regăsit și a fost astfel nu doar la modul fizic. La momentul apariției i s-au găsit piesei o mulțime de cusururi, scrierea a fost plasată de critici sub semnul nemăsurii, i s-au reproșat noian de defecte și de formă, și de conținut pentru ca mai apoi, mai aproape de zilele noastre, exegeții să vadă în ea una ce ar putea fi situată fără mari probleme în vecinătate celor socotite veritabil cehoviene. Adică Pescărușul, Trei surori, Unchiul Vanea, Livada de vișini.
În sus-menționata carte, George Banu ne invită, indirect, la prudență. Poate că Un Hamlet de provincie (un alt titlu dat de Cehov piesei) nu este una chiar atât de proastă așa cum au calificat-o la vremea ei criticii care voiau un Cehov fără…Cehov și mai ales ceea ce a fost numit ceva mai încolo cehovianism, dar nici nu are anvergura marilor capodopere.
În ceea ce mă privește, tind să îi dau dreptate lui George Banu. Nu de alta, dar cele câteva bune spectacole cu Platonov pe care le-am văzut în anii din urmă pe scenele din România (cel al lui Harsány Zsolt, de la Secția Maghiară a Teatrului Național din Târgu Mureș, cel al lui Alexadru Dabija de la Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu, cel al Andreei Vulpe de la Teatrul Maria Filotti din Brăila) s-au bazat pe ample intervenții în textul inițial.
La intervenții textuale, la amputări, dar și la transferuri și împrumuturi a recurs și marele regizor rus Lev Dodin în extraordinarul lui spectacol de la Malyi Theater . Spectacol pe care l-am văzut online cu ocazia celei de-a șaptea ediții a Festivalui Interferențe organizat toamna aceasta de Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca.
Nu m-aș hazarda să spun cât de cehoviană sau de necehoviană este montarea lui Lev Dodin. Dar rusească este indiscutabil. Da, vedem un Don Juan à la russe. Spectacolul prezintă o lume de o sensibilitate excesivă, foarte adesea irațională, care trece fără probleme și pe neașteptate de la tandrețe, mângâieri, săruturi, momente de apropiere fizică, amabilități la reacții drastic violente ce pot anunța viitoare crime (personajele se joacă neîncetat cu revolvere și cuțite), o lume gata oricând de petreceri scăldate în cantități considerabile de băutură. Și nu pot să nu observ cu câtă minuție este artisticește pregătită petrecerea în care își va găsi sfârșitul Platonov și ce bine funcționează figurația, interpreții servitorilor lui Voinițev- Vladimir Seleznev, Vladimir Zakhariev, Oleg Ryazantsev, Danil Lavrenov, Vitaliy Pichik, Viktor Vassiliev, Konstantin Belodubrovsky, Viktor Gorodkov fiind cu toții actori profesioniști, așa cum se întâmpla și cu cei care mânuiau decoruri într-un alt spectacol de patrimoniu al lui Lev Dodin, cel cu Intrigă și iubire, pe care l-am văzut cu ocazia unei trecute ediții a FITS.
Certurile încep și se termină pe neașteptate așa cum tot pe neașteptate oaspeții din casa lui Voinițki cântă, dansează. O fac pe celebrul Brindisi din Traviata , o fac pe ritmuri muzicale americane din anii 30-40 ai secolului trecut, spectacolul dobândind astfel o anume atemporalitate. Cam tot la fel cum se întâmpla în varianta dată Pescărușului de Andrei Șerban la Teatrul Radu Stanca din Sibiu. Dar și în cea de la Unteatru.
Scenograful Alexey Porai-Koshits a gândit un decor în etaje. Din lemn, din nisip și din foarte multă apă. În apă, de fapt într-un fel de piscină se consumă secvența în care Platonov o posedă pe Sofia, totul sub privirile soțului acesteia. Serghei Voinițev, sub dușuri încearcă acesta să își ia revanșa și să își dovedească sieși că Sofia încă îi aparține, în piscină își va găsi sfârșitul Platonov. Personajul, căruia actorul Serghei Kuryshev îi conferă o interpretare magistrală, apare în casa lui Voinițev , loc unde e primit asemenea unui megastar. Se bucură de venirea lui nu doar femeile, ci și bărbații. Platonov pare că îi fascinează (e drept că fascinația alternează de la iubire la invidie și ură) chiar și pe bărbați fiindcă cum altfel ar avea Mihail/Michel parte de primirea fraternă a încă naivului Serghei Voinițev (Oleg Dmitriev) sau cum s-ar putea explica de ce atât de zgârcitul Abraham Vengherovici (Serghei Kozyrev) i-a mai sporit acestuia împrumutul cu încă 50 de ruble. Fără să ceară chitanță.
Avem de-a face cu un Platonov care izbutește să fie pe mai departe în centrul atenției în pofida faptului că nu mai e chiar foarte tânăr, e vădit marcat de oboseală, de nopțile pierdute, de alcoolism. Platonov le atrage tuturor atenția, îi distrage de la propriile lor interese și pe Glagoliev (Igor Ivanov), și pe fiul acestuia (Igor Ivanov), și pe Osip (Igor Cernievici), ca și pe toate femeile din preajmă. De la supraponderala lui soție (Maria Nikiforova) care declară că îl iubește fiindcă… îi e soție la Sofia (cu totul remarcabilă în rol Irina Tychinina) care e gata să facă pentru deja obositul învățător de țară orice nebunie, de la Sașa (Maria Nikiforova) la Anna Voinițeva, generăleasa care uită la vederea lui de propriile afaceri (Tatyana Shestakova) și Maria Grekova (Maria Nikiforova).
Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro
