Cum a mers învățământul online în România, în timpul pandemiei. Probleme si soluții

de Manuela Petrescu     Contributors.ro
Miercuri, 2 septembrie 2020, 10:03 Actualitate | Opinii


Manuela Petrescu
Foto: Arhiva personala

Închiderea școlilor, suspendarea orelor și întreruperea activităților sportive pe termen mediu au generat o problemă majoră cu care a trebuit sa se confrunte societatea: cum asigurăm continuarea procesului de învățare? Cum asigurăm dreptul la educație în mediile defavorizate? Se poate dezvolta învățământ online și care vor fi consecințele acestei schimbări? Cum se poate realiza o evaluare obiectivă cu riscuri cât mai reduse de fraudă? Toate aceste probleme reprezintă unele dintre preocupările cele mai importante în ce privește învățământul online, mai ales că nu există în acest moment un orizont clar pentru revenirea la o situație normală.

Situația actuală – lipsa infrastructurii, a protocoalelor, a metodelor de lucru online atât în învățământul privat cât și în învățământul de stat.

Pandemia COVID a prins sistemul de stat complet nepregătit. Cel particular, a reacționat și s-a adaptat mai rapid noilor provocări pentru a trece la învățământul online. Sistemul de stat, mai greoi, cu inerție mare la schimbare a preferat inițial să oprească cursurile și apoi le-a cerut profesorilor să le țină online. Din acest moment s-a instaurat haosul: fiecare profesor a făcut cât și cum a putut. Fără protocoale și soluții la nivel național, unii profesori s-au străduit să țină orele online, alții au trimis fișe pentru lucru, dar mulți s-au bucurat de o vacanța neașteptată. In perioada anterioară vacanței de Pasti, organizarea ad-hoc a educației la distanță a presupus în cvasi-totalitate (91% dintre răspunsuri) utilizarea aplicațiilor de transmitere a mesajelor scrise sau a imaginilor (de exemplu – WhatsApp), convorbiri telefonice directe între cadrele didactice și elevi, diferite site-uri cu conținut educațional” [12]

Printre problemele majore identificate se numără:

Nu au existat protocoale. Profesorii au putut să aleagă dacă să țină sau nu ore, iar această abordare, extrem de permisivă, nu încurajează munca. Profesorii sunt plătiți, ar trebui să susțină orele și să presteze munca pentru care sunt plătiți. Chiar dacă în unele cazuri, în lipsa altor mijloace, munca lor ar fi însemnat doar să trimită fișe și să le verifice. Chiar dacă majoritatea au ținut ore, programul a fost redus la minim: 1-2 ore la ciclul primar.

Pregătirea profesorilor și platformele folosite. Mulți profesori nu au mai predat online, nu au știut (și nici acum nu știu) cum să folosească o platformă online. Ministerul învățământului se putea organiza și ar fi putut să aplice următoarele măsuri:

  1. să aleagă o platformă pe care să cumpere fiecărui cadru didactic un cont pentru a susține ore online.
  2. să inițieze cursuri pentru cadrele didactice prin care să-i învețe cum să folosească o platformă (chiar dacă majoritatea platformelor sunt destul de intuitive). Considerăm că un minim decent de instruire se putea realiza într-un interval de 4 ore, iar rezultatele ar fi fost cu totul altele. Cadrele didactice nu au cunoscut și nu au știut ce platforme pot fi folosite, ca atare, au folosit: de la Microsoft Teams, la Zoom, Google Classroom [3], Skype și chiar WhatsApp (WA) [2]. Rezultatul a fost un amalgam total.
  3. Au fost cazuri în care fiecare profesor ținea ora pe altă platformă, cu orar aleator, care se schimba în funcție de disponibilitatea profesorului, diferind de la o săptămâna la alta. Iar temele date au avut și ele un caracter neunitar, au fost trimise fie pe Teams, pe WA, în format docx sau pdf, sau chiar ca o simplă poză capturată cu telefonul în condiții proaste de iluminare și orientare.

Infrastructura a fost și este în continuare o problemă majoră. Mulți profesori au acces la internet și un telefon smart care să le permită un nivel de interacțiune de bază cu elevii. Problema pe care au ridicat-o unii este legată de lipsa mijloacelor de lucru – nu toți profesorii beneficiază de un laptop care să îi ajute să își desfășoare orele. Fiecare instituție de învățământ are însă un buget, și există pe piață laptopuri rezonabile la 2000 RON. Cu un management pro activ, se puteau asigura mijloacele necesare desfășurării orelor online pentru majoritatea profesorilor.

Similar, nu toți copiii au acces la tablete și la laptopuri, iar telefonul nu e o soluție. Sunt familii cu 2-3 copii care nu au posibilitatea să asigure copiilor un mediu propice învățării. De unde să facă rost de 2 laptopuri? Telefonul nu e o soluție pentru că ecranul e prea mic, copilul își pierde rapid interesul. Cât e de ușor să vadă o fișă sau să urmărească lecția pe un telefon? Acești copii fie vor merge la scoală, fie statul va trebui să le ofere posibilitatea de a urma cursuri online prin achiziția de tablete sau calculatoare.

Conectivitate. Trecând peste problemele de organizare a orelor, sunt probleme spinoase legate de accesul la internet. Conform indicelui european DESI (Digital Economy and Society Index), România se află pe locul 22 din 28 la capitolul conectivitate (la internet)[1], 45% dintre gospodării sunt conectate la internet, dar ele sunt cu preponderență în mediul urban. Ce se întâmplă cu restul de 55% gospodării care nu au acces la internet cele mai multe din mediul rural? Ce se întâmplă cu copii care nu au acces la internet sau care au o conexiune cu lățime mică de bandă care nu permite comunicații video? Programul RO-NET de conectare la internet a localităților rurale este departe de finalizare și oricum este planificat să acopere doar 35 % din necesar [13].

Asigurarea unui mediu propice pentru învățare. Raportul Eurostat al Comisiei Europene menționa:

În 2017, majoritatea populației din fiecare stat membru al UE locuia în locuințe proprietate personală, între 51,4 % în Germania și 96,8 % în România.

În 2017, peste 15 % din populația UE locuia în locuințe supraaglomerate; cea mai mare rată dintre statele membre s-a înregistrat în România (47,0 %).” [8]

Ținând cont de faptul că evoluția piețelor imobiliare nu a suferit modificări mari pe parcursul ultimilor 2-3ani, cifrele sunt relative actuale. Realitatea confirmată de către statistică e următoarea: raportat la alți cetățeni europeni, românii trăiesc în locuințe mai mici și trăiesc mai înghesuiți. În aceste condiții, asigurarea unei camere pentru ca un copil să nu fie deranjat în procesul de învățare online este doar un vis (wishfull thinking). Există posibilitatea ca să învețe mai mult de un copil într-o cameră, dar în acest caz, vor trebui asigurate mijloacele necesare: căști antifonice (Problema e nici căștile antifonice nu reduc complet zgomotul). Dacă însă ambii copii sunt solicitați să răspundă în același moment, dacă sunt profesori care nu acceptă ca elevii să își țină microfoanele închise, va fi o distracție totală: toți din clasa vor auzi câinele vecinului, bebelușul care plânge, capacul de oala care se trântește sau câte un părinte care participa la o conferință sau care vorbește cu un client. În astfel de condiții, asigurarea unui mediu propice învățării nu e o sarcină ușoară.

Implicațiile cursurilor online

Cursurile online sunt mai puțin eficiente, studii separate coordinate de către Jessica Heppen de la American Institutes for Research [4], June Ahn de la New York University and Andrew McEachin of the RAND Corp [5] confirmă acest lucru. Studenții și elevii care au urmat cursuri online versus metoda clasică “față în față” au avut rezultate mai slabe, iar materia li s-a părut mai dificilă. Principalele problemele ridicate de învățământul online sunt:

Scăderea interacțiunii umane dintre profesor și elev, precum și dintre elevi

Ascunși în spatele unui ecran, reduși la dimensiunea unui pătrat pe monitor, participanții la o lecție online nu pot percepe limbajul corporal, inflexiunile vocilor, sau zâmbetul de apreciere al unui coleg. Toate aceste mici elemente sunt de fapt esențiale în comunicare, în dezvoltarea unui relații deschise, bazate pe încredere. Există articole care demonstrează că lipsa acestor elemente nonverbale din comunicare mărește sentimentul de oboseală, așa numitul zoomfatigue[6]. Atenția copiilor /elevilor e mai greu de păstrat căci sunt distrași de alte elemente și de faptul că este mult mai greu să intervină atunci când nu înțeleg ceva. Prelegerile și explicațiile clasice care se întind mai mult de 10 minute in mediul online obosesc elevii. Dacă în discuțiile față în față, un profesor poate “preda” o jumătate de oră fără să piardă interesul și atenția elevilor, lucrurile stau diferit în online iar elevii se simt deconectați. Soluția o reprezintă adaptarea tehnicilor de predare la învățământul online, deși, chiar folosirea celor mai moderne metode nu se ridică la nivelul învățământului clasic care presupunea interacțiune față în față.[7]. Nici cele mai moderne tehnici nu pot să suplinească distragerea atenției elevului de la oră și nici tentația de a face altceva. Elevii nu pot fi supravegheați la fel de bine online, comparativ cu supravegherea în sala de clasă, iar lăsarea microfoanelor pornite ca mijloc de supraveghere creează zgomot de fond și microfonie, fiind o soluție cu prea multe neajunsuri pentru a fi fezabilă.

Creșterea transparenței

Un avantaj al învățământului online îl reprezintă în schimb transparența: Acum părinții pot vedea cum se desfășoară o oră, pot chiar lua parte la ea, pot vedea care este limbajul folosit de profesor și felul în care gestionează anumite probleme delicate, conflicte apărute între copii. Pot să vadă și să aprecieze care este nivelul copilul lui față de nivelul clasei, pot vedea dacă copilul se confruntă cu probleme la anumite materii sau subiecte, și nu în ultimul rând, pot învăța și ei de la profesori. Un om care toata viața a lucrat cu copii, de multe ori știe cum sa gestioneze situațiile de conflict, cum să se facă înțeles de către copii, cum să le explice. În calitate de părinți, putem să învățăm de la profesori.

Evaluare subiectivă

Evaluările pot fi subiective dacă se aplică o metoda de evaluare “one to one”: profesor - elev. Dacă la învățământul clasic, colegii de clasă puteau fi martorii unei evaluări subiective, în situația în care evaluarea se face pe format profesor elev pe un canal separat față de ceilalți copii, șansele ca evaluarea subiectivă să fie descoperită și “taxată” scad drastic. Iar un părinte, chiar dacă asistă la evaluare, neavând termen de comparație cu alți studenți/elevi nu poate trage o concluzie pertinentă. Tocmai de aceea ar trebui stabilite prin programarea didactică foarte clar criteriile de evaluare iar acestea criterii să fie publice.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1346 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by