Cu trei ani în urmă am publicat pe Contributors.ro articolul În meciul dintre energiile fosile și cele regenerabile, scorul nu este încă decis din care reiau câteva paragrafe:

Constantin CranganuFoto: Hotnews

„Ca unul care am fost sceptic despre jocul de la Paris chiar înainte de a începe și l-am criticat cu argumente greu de contrazis, am avut recent o confirmare în plus: unul dintre miturile cele mai dragi ecologiștilor – 100% energii regenerabile până în anii 2050-2055în SUA și alte zone de pe glob – a fost distrus fără milă. Despre ce este vorba?

În luna mai 2015 (cu jumătate de an înainte de semnarea Acordului climatic de la Paris), o prestigioasă revistă – Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America (PNAS) - a publicat un studiu blockbusteri. Sub conducerea lui Mark Z. Jacobson, cei patru autori – profesori la Stanford University și University of California Berkeley- au avansat ipoteza că toate sectoarele energetice din Statele Unite (electricitate, transporturi, încălzire/răcire și industrie) vor putea funcționa în următorii 35-40 ani numai pe baza energiilor regenerabile: solară, eoliană și hidro (SEH). Mai mult, autorii au afirmat că energiile SEH vor fi mai ieftine decât cele fosile.

Ecoul mediatic al unei astfel de prognoze, care oferea „o soluție ieftină pentru problema fiabilității rețelei” naționale cu 100% energii regenerabile, a fost imens: Articolul lui Jacobson et al. a primit premiul Cozzarelli, o distincție anuală acordată de Academia Națională de Științe din SUA. Mai mult, Stanford University a indicat că articolul respectiv a fost unul dintre cele șase selectate de board-ul editorial al PNAS din peste 3.000 de articole publicate în revistă în 2015.ii

Nu este de mirare, cel puțin pentru mine, că politicieni de stânga, ecologiști și activiști climatici au făcut din articolul lui Jacobson et al. un port drapel (poate chiar o biblie energetică) în lupta lor contra combustibililor fosili (petrol, gaze și cărbuni). Jacobson a devenit dintr-o dată un erou pentru membrii Sierra Club, Sen. Bernie Sandersiii ori vedete de la Hollywood, precum Leonardo DiCaprio ori Mark Rufallo.

Dar orice bulă mediatică se sparge zgomotos, mai devreme sau mai târziu, spre deziluzia amară a celor care au crezut în ea. (Vă mai amintiți de fracturarea hidraulică și de acei „profeți” de la universitățile Cornell și Duke, care propovăduiau venirea Apocalipsei ecologice în zonele unde se practica fracking-ul? O armată de fracktiviști i-au urmat cu o fervoare bigotă și au rămas bosumflați când au văzut că „profeții” lor i-au păcălit)

Pe 19 iunie 2017, în aceeași revistă PNAS, a fost publicată o critică devastatoareiv a studiului lui Jacobson et al. din 2015. De data aceasta, un grup de 21 de personalități academice marcante, incluzând fizicieni, climatologi, ingineri și sociologi, au luat la puricat articolul lui Jacobson et al. și i-au anulat concluziile una câte una. Autorii articolului critic au motivat că intervenția lor nu a fost declanșată de erorile evidente conținute în studiul din 2015, ci de faptul că o astfel de publicație, folosită de politicieni ca suport științific pentru acțiunile lor de tip Acordul de la Paris, este periculoasăv.

Clack și co-autorii lui (cercetători la NOAA, University of Colorado, Carnegie Institution, University of California Berkley, Lawrence Livermore National Laboratory, EPA Science Advisory Board etc.) au demolat articolul lui Jacobson et al., demonstrând că este „compromis sever prin erori de modelare, metode nerealiste și presupuneri incorecte, neplauzibile sau inadecvate.

Pentru orice profesor/cercetător, care se vrea respectabil în fața studenților săi și comunității științifice din care face parte, o afirmație devastatoare precum cea subliniată mai sus, ar fi un cartonaș roșu și o invitație la retractarea articolului incriminat, urmate de scuzele de rigoare cerute cititorilor induși în eroare.

Dar se pare că nu toată lumea știe să piardă cu grație. Profesorul Jacobson de la Stanford University a găsit că cea mai bună soluție pentru a-și „repera” reputația grav avariată de „erori de modelare, metode nerealiste și propuneri incorecte, neplauzibile sau inadecvate” este acționarea în justiție a NAS (National Academy of Sciences) și a primului autor al articolului critic, Christopher T. M. Clack. Pentru ca acuzatorii săi să-și înghită limba când vor mai îndrăzni să-l critice vreodată pe „eroul” energiilor regenerabile, prof. Jacobson i-a dat în judecată pe 29 septembrie 2017 pentru calomnie și le-a cerut daune morale de $10 milioane dolari și retractarea articolului critic din revista PNAS.

Procesul s-a judecat la Curtea Superioară a Districtului Columbia (Washington D.C.). Pe 20 februarie 2018, judecătoarea Elizabeth Carroll Wingo a ascultat pledoariile celor două părți. Inculpații (Clack și NAS) au cerut Curții să respingă acuzațiile profesorului de la Stanford prin care încearcă să reducă la tăcere pe cei care nu sunt de acord cu el și îl critică. De asemenea, inculpații au invocat o prevedere de lege, adoptată în Districtul Columbia, în temeiul căreia pot fi stopate așa-numitele „procese strategice împotriva participării publicului” (SLAPP - Strategic Lawsuits Against Public Participation). Legile anti-SLAPP, pe care D.C. și 28 de state le-au adoptat, oferă, în general, inculpaților o modalitate de a contracara ceea ce se consideră a fi procese împovărătoare, care pot avea un efect de limitare a libertății cuvântului în discutarea unor probleme importante. În baza acelor legi, se pot demite anticipat procesele lipsite de merit, deschise împotriva persoanelor care-și exercită drepturile cuprinse în Primul Amendament al Constituției americane (apărarea libertății cuvântului).

Pe 22 februarie 2018, profesorul Jacobson și-a retras plângerea, sperând să „cadă la pace” cu pârâții în afara tribunalului. Detalii despre motivele sale – de a da în judecată și, apoi, de a-și retrage plângerea contra lui Clack și NAS, pot fi citite aici.

Dar, după aceea, inculpații au depus la rândul lor o plângere de tip anti-SLAPP pentru ca Jacobson să plătească taxele legale. Argumentându-și propria plângere, inculpatul principal, Dr. Christopher Clack, fondatorul companiei Vibrant Clean Energy, LLC, a declarat:

Am fost nevoiți să ne apărăm în mod repetat împotriva acestui individ, care este nemulțumit că răspunsurile sale la critică nu au fost bine primite și că mulți oameni de știință și publicul nu au considerat răspunsurile sale adecvate pentru a explica erorile și presupunerile implauzibile din lucrarea sa originală publicată în PNAS.

Jacobson m-a dat în judecată pe mine și PNAS pentru că am publicat o critică a lucrării sale care nu i-a plăcut. A ales să nu dea în judecată întreaga echipă de autori, ci numai pe mine...Am fost 21 de autori care am lucrat cu toții la articol, am verificat datele și am convenit asupra conținutului și concluziilor acestuia. Jacobson a avut ocazia să răspundă concomitent cu lansarea lucrării noastre. Noi am discutat conținutul lucrării sale (și a coautorilor lui) și am arătat că există probleme cu ipotezele propuse, erori, greșeli și concluzii greșite...Știința ar trebui să fie o platformă pe care toate ideile să poată fi criticate și examinate.

În luna aprilie a acestui an, judecătoarea Wingo a decis că Jacobson va trebui să plătească aceste taxe, deoarece Curtea

constată că cele trei așa-zise „erori flagrante” sunt declarații reflectând dezacorduri științifice, care au fost explorate și contestate în mod corespunzător în publicații științifice; pur și simplu, [ele] nu atacă onestitatea dr. Jacobson sau îl acuză de conduită incorectă.

Jacobson a făcut apel la această decizie, dar judecătoarea Wingo a confirmat-o într-o decizie din 25 iunie a.c.

Jacobson ar putea fi „bun de plată” cu peste $600.000 de dolari, pe baza cererii depuse în instanță de reclamanți ca reprezentând cheltuieli legale - $535.900 dolari pentru PNAS și $75.000 dolari pentru Clack. Suma totală a amenzii nu a fost încă decisă de Curte.

Concluzii

Reiau ceea ce am scris în 2017:

„Schema propusă de profesorul Jacobson și co-autorii săi în articolul lor din 2015 a creat false speranțe (wishful thinking) în rândurile, niciodată prea subțiri, ale politicienilor cu înclinații spre stânga, ecologiștilor, activiștilor contra încălzirii globale ș.a. Excluderea, din mix-ul energetic propus de Jacobson, a energiei nucleare, biocombustibililor, ori captării și sechestrării geologice a dioxidului de carbon produs de termocentrale este greu de acceptat.

Dezbaterile politice și publice despre schimbările climatice au fost prea mult timp germinate de speranța că vom scăpa rapid, ieftin și virtuos de combustibilii fosili și că, finalmente, mitul edenic va fi realizat și vom trăi în natura pre-industrială.vi

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro