Opinie

Luni, 18 februarie 2008, 16:27 Actualitate | Opinii

Cit europenii au schiat, au dormit, sau şi-au dus copiii la patinaj in acest sfirşit de saptamina geros, pe harta Europei a aparut un stat nou: Kosovo. Aparitia sa nu a fost o surpriza pentru nimeni. Declaratia de independenta a acestei foste provincii otomane, apoi sirbeşti, locuita de albanezi dintotdeauna, dar de la sfirşitul secolului al nouasprezecelea ca populatie majoritara, fusese aminata din noiembrie trecut, de cind partidul premierului kosovar, Hashim Thaci, ciştigase alegerile. Thaci a aminat declaratia de independenta ca sa nu creeze in Serbia un curent nationalist şi mai puternic, care sa aduca voturi candidatului nationalist la alegerile prezidentiale din ianuarie. Odata acestea ciştigate cu bine, deşi la limita, de Boris Tadic, candidatul favorizat de Occident, nu mai lipsea decit un lucru pentru independenta Kosovo. Un summit european, astfel ca imediat dupa declarare Europa sa vorbeasca cu o singura voce, imediat dupa Statele Unite, recunoscind independenta Kosovo. Acest summit incepe azi, luni, deci ieri Kosovo şi-a declarat independenta. Vor fi, desigur, şi voci contra, şi Kosovo va fi pentru multa vreme ca şi Taiwanul, recunoscut doar de o parte din tarile lumii, dar independenta nu mai poate fi pusa la indoiala. Ea este un fapt din 1999, de cind Kosovo functioneaza practic ca un stat separat, initial sub guvernare ONU, apoi treptat intr-o combinatie ONU cu organisme alese local. Dupa aproape zece ani de cind Serbia a pierdut controlul, numai naivii credeau ca mai poti lipi cana la loc vreodata.
      Exista doua intrebari importante privitoare la evenimentul de ieri. Unul este, cum a fost posibil? Ca regula generala provinciile care seceda şi işi proclama dreptul la autodeterminare nu sint recunoscute in secolul XXI. A doua este daca aceasta secesiune este şi ultima din fosta Iugoslavia. Putem, in sfirşit, spera ca s-a terminat? O sa le raspund pe rind.
      Independenta Kosovo a fost posibila din trei motive: unu, ca nationaliştii kosovari au urmarit-o permanent. Doi, ca nationaliştii sirbi, in frunte cu Milosevic, au raspuns disproportionat şi fara tact, fara sa se gindeasca la comunitatea internationala. Milosevic a luat Kosovo acum zece ani autonomia pe care o avusese sub comunişti, le-a inchis şcolile, a masacrat familii intregi pentru ca un membru era banuit de asociere cu KLA, (mişcarea de independenta) ,armata iugoslava in mod stupid a raspuns la provocarile nationaliştilor locali atacind civili, pina cind situatia a devenit subiect international, opinia publica fiind deja sensibilizata de eşecul occidental de a impiedica masacrele comise de sirbi şi croati in Bosnia. Şi, trei, odata acest punct atins, Serbia a reuşit, printr-un complex de imprejurari şi erori, sa ajunga  singura intr-o tabara opusa Occidentului. in 1998, cind armata lui Milosevic gonea pe kosovari din case şi le ardea buletinele, pina şi Rusia lui Eltin s-a spalat pe miini de ea. Serbia a fost, cu alte cuvinte, intr-o situatie de izolare internationala chiar mai mare ca Ungaria in 1918, cind a pierdut Transilvania catre România şi Vojvodina catre Regatul care se numea atunci al sirbilor, croatilor şi slovenilor (kosovarii, cum se vede chiar din titlu, nici atunci nu prea se regaseau in acea tara). Comparatia dintre Kosovo şi Transilvania nu e deplasata, cum s-ar putea crede. Ca şi Kosovo pentru sirbi, Transilvania este un leagan al natiunii, timp de peste 150 de ani dupa infringerea de la Mohacs in fata otomanilor Ungaria s-a redus doar la Transilvania. Ca şi cu sirbii in Kosovo, natiunea care a construit statul, ungurii, nu aveau majoritatea populatiei de cel putin 200 de ani la data secesiunii provinciei. Natiunea majoritara in provincie, românii, nu avusesera niciodata stat in Transilvania (decit in propaganda lui Ceauşescu). Mai intii secesiunea provinciei transilvanene (din Austro-Ungaria), şi apoi unirea ei cu Regatul român s-au facut in virtutea dreptului la autodeterminare al majoritatii populatiei, ca şi azi in Kosovo. in Kosovo nu exista mare entuziasm pentru unirea cu Albania, astfel incit comparatia mea se opreşte aici. Kosovo va fi mai curind un fel de Republica Moldova, care va descoperi curind ca marele avantaj de a avea tara ta nu raspunde la toate problemele. Bine ai venit, Kosovo, in lumea statelor independente! Cind vedem azi la televizor pe kosovarii din toata Europa cum cumpara steaguri şi se reped sa petreaca aceste citeva zile la Pristina, ca sa se simta parte din acest ceva mai mare creat, inainte de a se intoarce la slujbele lor din Elvetia, Anglia sau Grecia, noi, care am avut aceasta petrecere la 1918, ştim ca dupa flori şi aplauze greul abia incepe. Sint peste 40% şomeri in Kosovo.
      Dar macar va fi pace? Pentru ca exista posibilitatea ca micul Kosovo sa atraga minoritatile albaneze vecine din Serbia (valea Presevo) şi Macedonia, şi sa devina un Kosovo mare (nu o Albanie mare, cum se aşteapta unii). Pentru a evita acest lucru, Occidentul are instrumente. Macedonia, care e tara candidata UE, dar nu e gata sa inceapa negocierile, trebuie invitata sa devina membru NATO la summitul de la Bucureşti din aprilie. Asta echivaleaza cu o garantare a frontierelor Macedoniei şi o stabilizare a acestei tari fragile. Orice incercare a Vojvodinei sau a Presevo de a continua pe linia de dezmembrare a Serbiei ar trebui respinsa de europeni şi americani, deja vazuti la Belgrad ca inamicii poporului sirb. Vecinii Serbiei, ca ungurii, trebuie sa nu incurajeze minoritatile locale, care se simt frustrate (Kosovo a ciştigat brusc mult mai mult decit ei). Serbia insaşi nu ar trebui sa incurajeze secesiunea zonelor sirbeşti din Kosovo, ci doar sa contribuie la un plan al acestora de autoguvernare locala. Dar chiar daca acestea creaza noi regiuni cu statul special (la Mitrovica, de exemplu), şi acest lucru se poate realiza paşnic şi nu ar trebui dramatizat.
      Multi cobesc zilele astea, dar cred ca sint temeiuri serioase sa speram ca secesiunea Kosovo este ultima din fosta Iugoslavie, şi, cu asta, am ajuns la sfirşit. E un trist sfirşit pentru prietenii noştri sirbi, dar daca in loc sa inchida capitolul şi sa se ocupe serios de aderarea lor la Europa vor intretinea frustrarea la nesfirşit vor plati un pret şi mai mare. Micii kosovari şi-au jucat cartea bine, şi au ciştigat. Dumnezeu ştie ca au suferit mult pina sa prinda ziua de azi. Cind am facut un sondaj pentru ONU in Kosovo in 2003 in doua din trei case oamenii fusesera victimele unor violente de o forma sau alta in 1998. Nu poti blama nişte oameni impinşi la zid ca au cerut ajutor din Vest şi l-au capatat. Cind am fost prima oara in Kosovo am fost uimita de cite steaguri americane erau agatate peste tot şi i-am spus şoferului meu de la ONU, el insuşi un fost recrut al KLA: „in fond, toti am visat sa vina americanii sa ne elibereze in Balcani, dar voi sinteti singurii care ati reuşit sa ii aduceti”. „Aşa e”, mi-a spus el, „dar eram şi pregatiti sa platim un pret mai mare ca altii”. L-au platit. Acuma, de mortii lor, hai sa nu le purtam pica fiindca  au capatat şi ei statul lor. Au sa se convinga repede ca nu asta e secretul fericirii.

Nota Redactiei: Acesta este punctul de vedere al doamnei Alina Mungiu-Pippidi, in legatura cu independenta Kosovo. Aceasta opinie nu reprezinta pozitia Hotnews.ro