Pentru că imaginile sunt, de multe ori, mai puternice decât cuvintele, vă propun, în loc de introducere, două fotografii făcute în București.
Pentru început, cred că trebuie evidențiat faptul că, în ambele cazuri, sunt utilizate referințe instituționale (primăria, consiliul). Desigur, în spatele acestor inițiative se află persoane concrete, cu obiective și interese, electorale și nu numai, la fel de concrete. Dar crearea unui paravan de protecție față de critici sau nemulțumiri reprezintă motivul principal pentru care această abordare indirectă a fost preferată. Prin avansarea unor explicații alternative convenabile pentru ceea ce vedem în fotografii, se consideră probabil că respingerea reacțiilor negative este credibilă și eficientă.
Astfel, ar putea fi invocate mai multe argumente. În primul rând, s-ar putea afirma că inscripționarea este o formă de informare publică. Ea ar materializa un obiectiv legitim și lăudabil. În al doilea rând, s-ar putea declara că, prin inscripționare, este îndeplinită cerința, de asemenea importantă, de a răspunde în fața cetățenilor în ceea ce privește gestionarea fondurilor publice.
Cred că ambele justificări ar trebui respinse pentru motive pe care mă voi strădui să le prezint în continuare fără partizanate păguboase sau standarde duble.
Inscripționarea autobuzelor STB cumpărate în 2018 face parte dintr-o strategie mai amplă de promovare a unui palmares cosmetizat al Primarului General și al Consiliului General al Bucureștiului. Temele și mijlocele folosite în această direcție sunt variate și, pe măsura apropierii de alegerile locale, este probabil să asistăm la multiplicarea lor1.
Inscripționarea autobuzelor a costat. Cât anume reprezintă, desigur, un aspect important. Discuția, însă, nu trebuie limitată la ponderea sumei, probabil mică, în bugetul primăriei/ STB. Pentru că reflectă doar interesele unui grup restrâns de persoane și nu are o cât de mică utilitate publică, cred că, oricare ar fi suma, este vorba de o cheltuială inutilă, de risipă.
În ceea ce privește identificarea motivelor acestor acțiuni, cred că este o ipoteză legitimă aceea că, deși are un rol central, nu toate firele duc la … doamna Firea! Există, foarte probabil, și alte persoane care au fost și sunt interesate – ca reflectare a unor obiective individuale, de grup sau de organizație – de promovarea unor astfel de acțiuni strict propagandistice. În același timp, trebuie menționat explicit faptul că, în asemenea cazuri, responsabilitatea nu scade proporțional cu numărul participanților, ci rămâne, pentru fiecare din aceștia, integrală.
Oricare ar fi organizația avută în vedere (partid, minister, primărie, consiliu, etc.), cred că rolul departamentelor operaționale/ specializate în ceea ce privește stabilirea obiectivelor, repartizarea resurselor și pregătirea și adoptarea deciziilor reprezintă un subiect la care merită reflectat. Nu este vorba de vreo diluare a responsabilității conducătorilor. Aceștia trebuie să răspundă, inclusiv pentru eșecuri sau erori ce nu le aparțin direct, dar sunt ale organizației pe care o conduc. Demisia are, în această privință, o funcție corectivă importantă. Nu mi se pare, însă, productivă nediscutarea contribuției esențiale a aparatului birocratic, dacă nu neapărat în stabilirea țintelor (deși potențialul de influențare informală este real și, de aceea, constituie o problemă), cu siguranță în operaționalizarea parcursului de urmat pentru atingerea acestora. Prevederile concrete reflectă într-o măsură considerabilă opțiuni și soluții oferite de palierele subordonate. Dacă discutăm despre obiective și decizii controversate sau greșite, este de dorit ca tocmai departamentele specializate, în virtutea prezumției de competență specifică superioară, să reziste și să corecteze argumentat, nu să execute supus.
Cred că sunt inacceptabile laudele, directe sau aluzive, atunci când rezultatele: a) se referă la aspecte aflate explicit și integral în „fișa postului” și b) sunt finanțate din resurse ce nu au fost generate de cei care le gestionează. În asemenea situații, succesele sunt inventate și, de aceea, nu ar trebui să genereze beneficii, ci costuri de imagine și nu numai.
În absența unei contribuții proprii semnificative, în orice modalitate s-ar manifesta aceasta (interes și efort pentru promovarea unui proiect2, identificarea unor surse suplimentare și neîmpovărătoare de finanțare, optimizarea execuției prin scurtarea termenelor sau reducerea costurilor cu menținerea calității, etc.), obiectivul urmărit este cosmetizarea și îmbogățirea propagandistică a activității administrației locale. Pentru că, dacă realegerea ca primar sau consilier municipal sau promovarea într-un departament al primăriei, reprezintă ținte urmărite, încercările de modificare într-un sens pozitiv a unui palmares sărac și/ sau controversat devin obligatorii. Ceea ce, desigur, nu le face onorabile și acceptabile.
Din păcate, există o tradiție, să sperăm că nu pe deplin consolidată și acceptată, de promovare a unor succese inventate ca contraponderi la eșecuri reale. Exemplul cel mai semnificativ îl reprezintă programele electorale, cu care au fost câștigate mai multe alegeri locale, centrate pe așa-zisa gratuitate oferită (falsă generozitate!!) de primari și primării de sector pentru reabilitarea blocurilor din București3. Este suficient să ne gândim la sursa adevărată, și singura, a fondurilor alocate pentru reabilitare pentru a înțelege deplin conținutul abuziv al respectivelor mesaje electorale.
Succint spus, se urmărește obținerea recunoștinței publice și materializarea acesteia prin vot, sprijin popular, imagine pozitivă, etc. Dar mă îndoiesc că, în asemenea cazuri, ele ar fi meritate.
Este firesc ca neîndeplinirea sarcinilor profesionale să fie sancționată, ceea ce nu înseamnă că îndeplinirea lor „normală”, dar doar atât, ar trebui recompensată în vreun fel. Recompensele, oricare ar fi natura lor (premiere, promovare, câștigarea alegerilor, etc.), ar trebui rezervate pentru ceea ce se face în plus și mai bine.
Lipsa unor indicatori valizi de evaluare a performanței4 – chiar în forma minimală a unui set de bază – reprezintă un obstacol major pentru identificarea riguroasă a meritelor autentice și atribuirea recompenselor. În schimb, ea permite proliferarea autoevaluărilor superlative nejustificate și abundente precum și a așteptărilor și pretențiilor ce rezultă din ele.
Lista problemelor reale de rezolvat este lungă, iar soluțiile nu sunt neapărat simple și cu termene de realizare scurte5. Este un adevăr banal că Bucureștiul, la fel ca multe alte localități din întreaga țară, are nevoie de administratori cu adevărat onești, competenți și performanți. Dar calea pentru obținerea acestui rezultat nu reprezintă deloc o chestiune banală. Aceasta presupune, printre altele, și existența unei mase critice de cetățeni interesați în bunul mers autentic al treburilor publice și care exercită o presiune constantă, la alegeri și între alegeri, în acest sens.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
