Cam aşa se rezumă istoria votului din turul unu al prezidenţialelor, iar formula nu cred să se schimbe la turul doi, ceea ce arată că meciul s-a cam jucat. Nu că ar fi o mare surpriză, dar era nevoie de o confirmare a realităţii pentru ceea ce ne arătau sondajele pre-electorale.

Sorin IonitaFoto: Arhiva personala

• Lumea a mers pe soluţia sigură şi la îndemână şi nu s-a aventurat nici într-o parte, nici în cealaltă. Nici cu damsel in distress abuzată de cei 7 pitici, care cerea vot cu inima; nici cu revoluţia oamenilor noi; nici cu marginali exotici. Cât e în asta merit intrinsec al candidatului şi cât prudenţă în vremuri frământate pe continent şi în regiunea noastră, nu ştim, că la noi nu se face cercetare socială serioasă pe cauze şi modele explicative ale votului, ci doar sondaje rudimentare pe intenţia de vot (şi alea ca vai de lume), pentru altceva nu pare să existe resurse sau interes.

• Efectul negativ Dragnea nu s-a consumat după jumătate de an de la retragerea lui de pe scenă, cum ar fi sperat mulţi în PSD, ci continuă. Partidul rămâne la jumătatea scorului de acum trei ani şi, la cum arată lucrurile, efectul Dragnea va persista şi în 2020. Cu tot rebrandingul şi campania furibundă (făcută nu în ultimul rând pe banii voştri, la TVR, în seara votului), Viorica Dăncilă nu se poate detaşa de Pygmalion care a creat-o de la zero.

• USR-Plus a reuşit ce-şi propusese, adică să bată PSD, doar în patru centre universitare şi în diaspora (Ilfov fiind de fapt tot votanţii bucureşteni din banlieue): vezi graficul. Însă nicăieri, nici chiar în diaspora, nu l-au putut bate pe Johannis. La precedentele alegeri structura lor descentralizată, cu organizaţii locale care s-au agitat prin localităţi cu teme proprii, a funcţionat se pare mai bine. Acum nu s-au mai repetat acele surprize de la Iaşi, Vaslui, Constanţa, etc. Vor trebui să tragă de aici concluziile necesare pentru localele de la vară, când la urne nu va mai putea veni uriaşa masă de studenţi şi professionals concentrată în Bucureşti, Cluj sau Timişoara, fără forme de reşedinţă permanentă; şi când nici diaspora nu va mai conta. De asemenea baronii PSD care n-au tras în alegeri ci au făcut blat, şi acum şi în mai 2019 (caz ilustrativ, Vaslui), se vor bate pentru propria piele la locale şi parlamentare în 2020, deci vor scoate de la teşcherea resursele puse deoparte. Lecţiile nu trebuie ignorate, dar nici căzut în isterie pentru un rezultat slab într-o bătălie electorală cam fără miză; make or break este pentru USR-Plus anul 2020.

• Un alt perdant a fost kommentariatul, atât la TV-uri cât şi în bule, care s-a agitat spasmodic deoarece în campanie n-a prea fost tărăboi între politicieni ca în trecut, a supra-interpretat fiecare fleac şi s-a dat de ceasul morţii să inventeze subiecte şi conspiraţii. Finalmente s-a văzut că electoratul a fost indiferent la această volatilitate emoţională şi nici măcar n-a penalizat refuzul vizibil al lui Johannis să vină la dezbateri, transformat în subiect central de analiză pentru unii, pe fondul sărăciei vădite de idei. Ca şi în cazul USR-Plus, sunt lecţii de învăţat de aici, dar cel mai probabil nu vor fi şi se va continua in denial pasiv-agresiv. A început deja ciodăneala influenşărilor, care au explicaţii certe pentru rezultate: ba că Barna a fost prea moale, ba că dimpotrivă, a fost prea radical; Dăncilă a fost prea mămoasă, ori dimpotrivă, nu suficient de combativă; etc. In realitate, fără o cercetare serioasă, habar n-avem care au fost mecanismele votului şi cum ar fi fost dacă … Asta nu va opri desigur pe nimeni să continue cu urechismele şi trollingul.

• Diaspora a fost o surpriză, ca prezenţă la urne şi orientare a votului. A ieşit aproape dublu faţă de cea mai bună prezenţă anterioară (turul doi 2014), pentru că li s-a dat voie s-o facă, prin lungirea intervalului de vot şi simplificarea procedurilor. Dar pentru că niciodată n-au fost atât de mulţi, era greu de prezis cum vor vota. Până la urmă n-a fost în majoritate pentru USR-Plus cum au crezut mulţi (inclusiv eu), ci tot ca în ţară: mai puţin pentru răsturnare spectaculoasă şi predominant pentru Johannis. Dacă procesul de vot a devenit mai lejer şi participarea a crescut atât de mult, iată că şi votul a devenit mai diversificat şi mai puţin revoluţionar anti-PSD, mai mainstream. Pe undeva, e normal.

• Trebuie rediscutată chestiunea normei de reprezentare a diasporei în parlamentul României: la acest nivel de participare (7.2% din voturile exprimate ieri) mai poate continua doar cu 1.3% din parlamentari? De asemenea, trebuie redeschisă discuţia răspunderii politice (şi poate penale?) a celor care au blocat articifial în trecut accesul românilor din diaspora la vot, prin şicane administrative şi bulibăşeală orchestrată politic: s-a văzut acum că soluţiile logistice erau simple ca să nu mai avem balamuc şi să ne facem de poveste prin capitalele europene, iar funcţionarii Ministerului de Externe şi AEP au rezolvat bine chestiunea, dacă au fost lăsaţi s-o facă. Nu văd cum Teodor Meleşcanu şi Titus Corlăţean, doi din responsabilii cei mai vizibili pentru sabotarea votului în diaspora ani la rând, mai pot continua să fie preşedinte şi vicepreşedinte în Senatul României. Un pas îndărăt politic e minimul ce se poate cere; dacă e şi chestie de dosar, să decidă justiţia.

• Şi tot legat de diaspora, o altă restanţă a noastră este că ştim foarte puţine lucruri despre ea, deoarece nu ne interesează, dincolo de ziua alegerilor şi de parangheliile folcloristice pe care se toacă banii departamentului respectiv. Orice proiect de cercetare serioasă pe profilul diaspora sau conectare cu ea în feluri mai inteligente a fost omorât din faşă, pentru că ameninţa aceată reţea de clienţi politici tocători de fonduri (sau, în Republica Moldova, interese chiar mai mari decât atât). Or, chiar din datele puţine şi schematice generate de votul de ieri se vede că avem nu o diaspora, ci mai multe, cu diversitate mare de profil socio-demografic şi probabil profesional de la o ţară la alta: vezi mai jos Fig. 2 cu marea deosebire Italia-UK, sau numărul mare de oameni prezenţi la vot în UK şi Germania – imediat dupa Italia, dar în faţa Spaniei – deşi noi ştiam că cele mai mari comunităţi de români sunt în Italia şi Spania. Evident că sunt realităţi complicate acolo care merită cercetate, şi că e o diferenţă între badantele din Italia şi studenţii din Londra & marile oraşe din UK; ar fi interesant de văzut inclusiv dacă sunt diferenţe semnificative în orientarea votului românilor din diverse state europene (la ora asta, asemenea defalcare a rezultatelor încă nu există).
  
  citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro