Pădurea amazoniană arde în vâlvătăi și dispare. În mulțimea de date statistice ale ultimelor săptămâni, care vorbesc de milioane de hectare de pădure dispărute, iată doar o valoare cât se poate de reprezentativă, scrie Radu Crăciun pe blogul său. Conform New York Times, suprafața despăduririlor în pădurea amazoniană a crescut cu 39% anul acesta în comparație cu perioadă similară a anului trecut. Este o valoare care ne semnalează două lucruri extrem de grave: în primul rând că pădurea amazoniană scade constant, an de an și, în al doilea rând, faptul că în 2019 ritmul despăduririlor s-a accelerat dincolo de orice imaginație.
Surprinzător? Dimpotrivă, este logic să se întâmple asta și ritmul despăduririlor la nivel global nu are cum să fie oprit, oricât de multă ipocrizie ar folosi țările dezvoltate ale lumii.
Președinții Boliviei și Braziliei au sfârșit prin a fi arătați cu degetul de liderii țărilor dezvoltate că autori morali ai dezastrului amazonian, considerându-se că politicile și mesajele lor au încurajat fermierii din zonele rurale să elibereze prin despădurire noi suprafețe agricole. Acuzele au mers chiar mai departe, sugerând că Brazilia poartă responsabilitatea pentru sănătatea planetei prin conservarea pădurii amazoniene și că ar trebui să fie la înălțimea acestei responsabilități.
Serios? Adica toti marii poluatori ai lumii nu au nicio responsabilitate si nicio vina in ce priveste sanatatea planetei? Responsabilitatea este doar a celor “condamnati” sa produca suficient de mult oxigen cat sa poata inghiti automobilele celor bogati? O astfel de afirmatie mi se pare de o aroganta teribila in conditiile in care padurea amazoniana nu face decat sa curete o parte din noxele generate de tarile altminteri atat de “preocupate” de aerul planetei.
Fara doar si poate este imoral sa incurajezi incendierea padurilor si, in caz ca este adevarata, atitudinea celor doi presedinti este de condamnat. Dar sa nu uitam ca exista inca cateva miliarde de cetateni ai planetei cu un comportament in egala masura imoral, din neglijenta sau intentie, cand vine vorba de impactul lor asupra protejarii planetei. In frunte cu liderul lumii libere.
Ipocrizia poate aduce eventual voturi din partea celor ignoranti si multi, dar cu siguranta nu rezolva problema planetei si viitorul copiilor si nepotilor acestora. Pentru ca marile paduri ale planetei vor continua sa scada atat vreme cat tarile in curs de dezvoltare care le detin in America Latina, Africa sau Asia nu vor avea niciun beneficiu economic de pe urma pastrarii lor. Pentru ca, pana la urma, totul se reduce la economie si la oportunitati pierdute. Iar tarile dezvoltate stiu mult prea bine aceste lucruri, doar ca le aplica cu sfintenie doar in cazul lor. Inclusiv atunci cand emit din nimic certificate de CO2.
Ar trebui condamnata o tara care incearca sa maximizeze valoarea economica a pamantului in cautarea dezvoltarii si prosperitatii propriului popor daca acest lucru este daunator planetei? Daca da, atunci poate ar trebui sa mai facem cateva lucruri in partea dezvoltata a lumii: sa interzicem termocentralele - cu riscul cresterii pretului energiei, sa interzicem fabricarea automobilelor de mare litraj - cu pretul unei deplasari mai lente, sa obligam tarile exportatoare de petrol sa plateasca si pentru uzinele captatoare de bioxid de carbon - cu riscul dezechilibrarii lor economice, sa facem prohibitiva orice investitie in echipamente consumatoare de oxigen si producatoare de CO2 - cu riscul disparitiei unor intregi ramuri economice, iar lista ar putea continua.
Cum? Asta ar duce la somaj? La stagnare economica si chiar recesiune? La scaderea nivelului de trai din tarile dezvoltate? La oportunitati economice nefructificate? Pai nu este exact ceea ce li se cere tarilor subdezvoltate, detinatoare de paduri tropicale si amazoniene, adica sa renunte la oportunitati economice de dragul planetei? Priviti in jur. Care sunt oportunitatile de o amploare similara la care renunta tarile dezvoltate de dragul planetei? Dimpotriva. Grija cea mai mare este ca nu cumva un efort prea mare in directia reducerii emisiilor de bioxid de carbon sa aiba un impact negativ asupra economiilor dezvoltate.
Privind la contributia tarilor dezvoltate la poluarea planetei, chiar au acestea autoritatea morala sa acuze Brazilia de iresponsabilitate? De fapt penalizarea Braziliei cu sanctiuni economice pentru lipsa de grija pentru padurea amazoniana arata o abordare total pe dos, contraproductiva, ce denota aroganta si aplicarea de standarde duble pentru tarile dezvoltate si cele subdezvoltate.
Abordarea ar trebui sa fie total opusa. Practic, tarile detinatoare de paduri ar trebui incurajate sa isi pastreze padurile prin finantare, in functie de padurile pe care le detin. Oxigenul generat de acestea ar trebui sa devina o marfa, care sa fie platita in consecinta de cei care il consuma cel mai mult, asa cum toate celelalte materii prime au un cost. In felul acesta, ar disparea oportunitatea economica de a distruge padurile si ar aparea o alta, mai atractiva, de a le pastra si de a le extinde.
Aceasta este marea schimbare de paradigma care ar intoarce cu 180 de grade regulile economice mondiale. Oxigenul este o marfa si tarile care il “exporta” ar trebui remunerate si incurajate, astfel incat sa produca si mai mult.
Exista o serie de studii care arata efectul pozitiv pe care o impadurire masiva a Pamantului l-ar avea asupra cantitatii de bioxid de carbon in atmosfera. Cel mai recent studiu publicat in revista Science arata ca, de fapt, restaurarea padurilor este cea mai eficienta metoda de lupta impotriva schimbarilor climatice. Studiul arata ca, lasand deoparte suprafetele agricole si cele locuite, ar exista spatiu pentru inca 0,9 miliarde de hectare de paduri noi pe Pamant, ceea ce ar reprezenta o crestere de 25% a padurilor existente. Cei 500 de miliarde de copaci plantati astfel ar duce la o micsorare cu 25% a bioxidului de carbon in atmosfera.
In acest timp, comportamentul liderilor mondiali frizeaza absurdul. DUPA ce padurea a ars, grupul tarilor dezvoltate G7 a oferit 20 de milioane de USD pentru a fi refacuta. De ce nu s-au dat 20 de milioane pentru a fi pastrata?
Hazardul moral este evident. Atat vreme cat tarile dezvoltate vor finanta paduri doar dupa ce acestea dispar, mesajul este clar: daca vreti bani, faceti padurile sa dispara. Cand, de fapt, remunerarea ar trebui sa fie exact inversa: daca vreti bani, pastrati padurile! Caci regenerarea lor dureaza zeci, daca nu chiar sute de ani, si va fi imperfecta. Multe specii vor disparea definitiv.
Lipsa intelegerii necesitatii unui nou model economic, care sa eticheteze oxigenul produs de paduri ca o marfa ce ar trebui platita, are un impact deja devastator. Iar padurile Pamantului vor continua sa dispara intr-un ritm infricosator atata vreme cat tarile dezvoltate nu vor fi dispuse ca, in locul declaratiilor sforaitoare si ipocrite, sa faca un transfer de avutie catre tarile care detin “plamanii planetei”.
Printre numeroasele comentarii generate de versiunea engleza a postarii precedente “Cheia supravietuirii planetei? O categorie de tari nemaintalnita”, un cititor brazilian imi spunea ca transferul de avutie din tarile dezvoltate catre tarile care accepta conservarea padurilor ar fi o forma de colonialism, condamnandu-le pe acestea din urma la subdezvoltare. Dimpotriva! De fapt aplicarea de sanctiuni economice tarilor care isi taie padurile ar fi cu adevarat o forma de colonialism.
1
8
