Am dovedit că și în situații de criză suntem solidari. Am depășit împreună situații cum a fost criza financiară sau situația migrației, dar trebuie să dezvoltăm proiectul european într-unul care durează. O singură țară nu poate rezolva problemele globale în lume.”
Cristian FeleaFoto: Arhiva personalaAngela Merkel
La ora la care scriu alegerile europarlamentare tocmai s-au încheiat, iar veștile aduse de exercitarea votului europenilor nu sunt, în opinia mea, deloc rele. Europenii, iar românii nu au făcut excepție, s-au prezentat la vot în număr rezonabil, dovedind interes pentru viitorul Uniunii. Anumiți comentatori și observatori prefigurau schimbări de esență în structura viitorului Parlament European, date de o creștere dramatică a impactului euroscepticilor; dar alegătorii au avut o altă părere.
În ceea ce privește scăderea influenței pe care popularii și socialiștii o vor avea asupra Parlamentului European, pentru că nu mai pot forma o majoritate împreună și vor trebui de voie, de nevoie să extindă negocierile către liberali și verzi, eu unul cred că este o veste excelentă; iar alegătorul european va culege astfel roadele deciziei de a se implica în viitorul Uniunii, așa cum și-a și dorit.
PROIECTUL EUROPEAN VĂZUT DIN CETATEA MEDIEVALĂ A SIBIULUI
Onorant pentru România, în 9 mai 2019 la Sibiu a avut loc un summit informal al Consiliului European, care a reunit 27 de șefi de state și guvern din cadrul Uniunii și în marja evenimentului chiar și pe ministrul de externe al Marii Britanii, Jeremy Hunt. Agenda summit-ului a fost legată de la bun început de viitorul Uniunii Europene, doar că ar fi trebuit să fie o reuniune care să creioneze viitorul fără Marea Britanie, dacă ar fi găsit calea de ieșire.
Ori, dacă ieșirea britanicilor nu s-a produs, obiectivul inițial al summit-ului de la Sibiu a devenit mai degrabă lipsit de substanță și s-a găsit alternativa de a-l lega de Agenda Strategică 2019 – 2024, precum și formula, la care a participat se pare nemijlocit și Klaus Iohannis, președintele României, de a creiona o Declarație de principii sub forma unui decalog, care a fost adoptată la summit. Declarația, pe care am transpus-o într-o succintă analiză grupând-o pe trei teme ale viitorului, se regăsește mai jos, în tabelul 1.
Tabelul 1: Analiza principiilor enunțate în Declarația de la finalul Summit-ului informal de la Sibiu
La Sibiu liderii europeni au ales să vorbească despre agenda următorului mandat al instituțiilor europene și mai puțin despre viziunea, preocupările și îngrijorările fiecăruia dintre ei care se legau implicit de momentului votului electoratului pentru Parlamentul European; adică concret despre negocierile care vor urma alegerilor, pentru constituirea majorității parlamentare și viitoarea Comisie Europeană.Liderii europeni au fost primiți la Sibiu de un public entuziast și sunt tentat să cred că, în ciuda atmosferei nu foarte relaxată în care a decurs reuniunea (din motive ce aveau legătură cu încărcătura pre-electorală), energia publicului le-a transmis celor 27 de lideri o stare de bine și poate și o oarecare doză de optimism.
Donald Tusk este practic singurul lider european care a ținut să explice la Sibiu cum privește președinția Consiliului European momentul post-electoral, dând astfel glas preocupării principale a tuturor liderilor politici privind constituirea rapidă a echipelor care, instituțional, se vor adresa apoi temelor propuse pentru Agenda Strategică 2019 – 2024.
Tandemul franco-german, prin vocile lui Emmanuel Macron și Angela Merkel, dar în subsidiar și prin vocea lui Sebastian Kurz, au evocat momentele post-Sibiu, unde nu doar că se va creiona procesul de nominalizare al viitorilor lideri europeni, ci se va fixa și Agenda următorilor cinci ani[1]:
(i) Merkel: ”Am avut astăzi o primă discuție despre agenda strategică și vom discuta și în iunie, la Consiliul European.(…) Este important astăzi pentru noi să ne definim rolul în lume, să afirmăm încă o dată că luptăm pentru o Europă a valorilor și fiecare, aproape toată lumea, este de acord că nicio țară singură nu va putea rezolva problemele lumii”;
(ii) Macron: ”Sunt trei chestiuni esențiale pe care trebuie să le discutăm rapid. Este vorba de apărare și securitate, de migrațiune și de stabilirea unui nou model de creștere economică a Uniunii”;
(iii) Kurz: ”Avem nevoie de un nou tratat european, adaptat realităților actualei generații.”
Tabelul 2: Principiile directoare enunțate de Agenda Strategică ce va fi adoptată în iunie 2019
Dintre cele zece chestiuni nerezolvate, aș vrea să amintesc și eu câteva aici, și anume: (i) cadrul financiar multianual 2021 – 2027; (ii) reforma sistemului comunitar european de acordare a azilului pentru migranți; (iii) reformarea sistemului Schengen, păstrând libera circulație, dar întărind și securitatea frontierelor; (iv) un sistem nou de taxe, care să sprijine dezvoltarea unei economii moderne sau (v) reformarea modului de coordonare europeană a sistemelor naționale de asigurări sociale.Pe lângă principiile avute în vedere în creionarea Agendei Strategice (tabelul 2), Comisia Europeană, în formula Junker, a enumerat un număr de zece teme ce au rămas nerezolvate în mandatul său și care ar trebui să fie priorități pentru viitoarea formulă a Comisiei, care să continue construcția de instrumente capabile să le rezolve[2].
Comentatorii politici și liderii de opinie prezenți la Sibiu au opinat în general că summit-ul nu a adus niciun progres, în continuare viitorul Uniunii Europene arătându-se mai degrabă sumbru, iar perspectiva ca negocierile pentru constituirea majorităților în viitorul Parlament European și a formulei de echipă pentru noua Comisie Europeană să ducă la un blocaj este, de asemenea, considerată ca foarte probabilă.
Există, desigur, rațiuni obiective pentru analize pesimiste, întrucât provocările la adresa instituțiilor europene și a Uniunii Europene însăși s-au multiplicat și accentuat. Lideri tineri și dinamici, ca Macron sau Kurz, care își doresc ca deciziile în cadrul unional să poată fi luate mai rapid, au probleme în propriul climat politic ce le slăbesc sau le-au anulat (cazul Kurz) poziția de negociere.
Pe de altă parte, nici liderii naționaliști nu au obținut, în urma votului din 23-26 mai, poziții care să le întărească foarte mult influența asupra viitorului Parlament European, chiar dacă Orban, Salvini sau Kaczyński au câștigat alegerile europarlamentare în țările lor.
Negocierile privind viitoarea majoritate în Parlamentul European și Comisia Europeană vor trebuie să plece de la principii (Declarația de la Sibiu) și să se axeze pe provocările viitoare (Agenda Strategică). Temele parazite, eventual fixate de interese extra-unionale, trebuie să fie expediate la periferia negocierilor, pentru că alegătorul european s-a exprimat la urne exact în acest sens.
EUROPARLAMENTARELE, ÎNAINTE ȘI DUPĂ EXERCITAREA VOTULUI EUROPENILOR
Sondaj preliminar vot (Politico)
”Alegerile din 2019 au o importanță deosebită: dumneavoastră, cetățenii europeni, sunteți cei care decideți calea pe care Uniunea Europeană o va urma. De aceea, noi, șefii de stat din Bulgaria, Cehia, Germania, Estonia, Irlanda, Grecia, Franța, Croația, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Austria, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia și Finlanda, îi chemăm pe toți cetățenii europeni cu drept de vot să participe la alegerile pentru Parlamentul European la sfârșitul lunii mai 2019.”[3]
Această declarație a fost adoptată în 9 mai, cu prilejul summit-ului de la Sibiu. Cei 21 de lideri politici, inclusiv din Cehia, Polonia și Ungaria, ca să numim doar trei dintre statele europene unde guvernările au accente eurosceptice, au agreat în apelul lor asupra a două importante idei care să ajungă la electoratul european, și anume:
(i) Avem nevoie de o Uniune Europeană puternică, o Uniune care are instituții comune, o Uniune care își revizuiește constant activitatea cu un ochi critic și care este capabilă să se reformeze, o Uniune a cărui fundament sunt cetățenii săi și statele sale membre;
(ii) Această Europă are nevoie de o dezbatere politică dinamică cu privire la cea mai bună cale spre viitor, având la bază Declarația de la Roma din 25 martie 2017[4]. Europa este capabilă să gestioneze o gamă largă de opinii și idei. Dar, cu siguranță, nu trebuie să ne întoarcem la o Europă în care țările nu mai sunt parteneri egali, ci adversari.
Principala temere a elitelor politice europene era legată de fenomenul demobilizării electoratului, nemulțumit de birocrație și asaltat de mesajele propagandei care arată cu degetul acuzator spre Bruxelles și alte câteva mari capitale europene, învinuindu-le de pervertirea valorilor comune creștine, adâncirea faliilor din societățile europene și pasivitate în fața schimbărilor climatice.
Sondajele preliminare votului au măsurat într-adevăr un declin al principalelor grupuri politice reprezentate în Parlamentul European, adică popularii și socialiștii, o posibilă creștere în pondere a alianței liberalilor, dar și a ponderii euroscepticilor reprezentată de Alianța Salvini sau de Mișcarea 5 Stele, dar nici pe departe spre o treime, așa cum au încercat să acrediteze diverși observatori asociați ideilor anti-unionale.
Alegerile pentru Parlamentul European au debutat cu succesul laburiștilor lui Frans Timmermans în Olanda, care s-a clasat înaintea partidului care a format guvernul și i-a oferit un ascendent neașteptat lui Timmermans în negocierile pentru președinția Comisiei Europene. În Cehia partidul premierului Andrej Babis a câștigat alegerile europarlamentare tot în mod oarecum neașteptat, date fiind masivele proteste împotriva sa și a guvernului său, în urma acuzațiilor de corupție ce i se aduc[5].
În Marea Britanie dezastrul electoral al conservatorilor s-a confirmat prin rezultatul care i-a plasat în urma partidului lui Nigel Farange, a laburiștilor, a liberal-democraților și verzilor, cu toate că Theresa May a încercat să limiteze (ca de obicei, hotărându-se prea târziu) proporțiile înfrângerii anticipate prin anunțul demisiei sale din funcțiile deținute în fruntea guvernului și a partidului.
Estimări vot final (Politico)
În Franța și în Italia votul s-a îndreptat către naționaliștii eurosceptici, cu mențiunea că, totuși, în Franța partidul președintelui Emmanuel Macron s-a situat foarte aproape de Adunarea Națională.
Popularii au avut câștig de cauză în Germania, în Bulgaria, în Ungaria (dacă se poate spune așa în cazul FIDESZ) sau în România, socialiștii în Spania, Portugalia ș.a.m.d. În Grecia și în România partidele de la guvernare au suferit înfrângeri severe, dar democrația funcționează diferit: în Grecia premierul a decis să convoace alegeri anticipate, la București coaliția de guvernare se agață de putere.
Una peste alta, măsurătorile dinaintea votului pentru Parlamentul European s-au dovedit destul de exacte, estimările fiind confirmate în cea mai mare parte. Popularii și socialiștii ar putea ocupa împreună 327 de fotolii în Parlament, alianța liberalilor peste 110 fotolii, iar verzii circa 73 de fotolii. Progresul liberalilor și verzilor este peste așteptări, în timp ce progresul extremiștilor și populiștilor este cert sub previziuni, chiar și ale celor echilibrate.
Practic cine va reuși să formeze o majoritate, alăturând fie verzii, fie liberalii grupurilor principale, va avea șanse să obțină mandatul la președinția Comisiei Europene. Frans Timmermans este bine poziționat, are șansa unui profil politic bine conturat și vine în urma unei victorii acasă, doar că trebuie să surmonteze slăbirea poziției coaliției socialiștilor europeni, care de la 25,4% pondere în 2014 a ajuns la 19,7% în 2019.
Popularii sunt ceva mai bine reprezentați, deși de la 29,4% au scăzut la 23,8% pondere în Parlamentul European, doar că Manfred Weber, cel care ar trebui să fie atuul popularilor în formarea unei majorități, urmând apoi să ocupe poziția de președinte al Comisiei Europene, nu are anvergura necesară și, în plus, nu beneficiază de simpatia tuturor popularilor.
Eu unul văd un mare progres în actuala formulă a Parlamentului European, privind, firește, din poziția de simplu cetățean. Nevoia de a negocia cu verzii sau liberalii o formulă majoritară implică mai multe oportunități de a se ajunge la un consens apropiat de voința electoratului. În plus, odată realizată o astfel de majoritate, ea va avea cel puțin 400 de parlamentari, adică peste 53%, ceea ce va conferi Parlamentului o voce clară și puternică, de care viitoarea Comisie nu are cum să facă abstracție.
BREXIT ȘI EUROSCEPTICISMUL AU MERITUL DE A CONTRIBUI LA MODELAREA EUROPEI
”Este și va rămâne întotdeauna un profund regret pentru mine faptul că nu am reușit să duc până la capăt Brexit-ul. Succesorul meu va trebui să găsească o cale de urmat care să onoreze rezultatul referendumului. Pentru a reuși, el sau ea va trebui să găsească consens în Parlament, unde eu nu am reușit. Un astfel de consens va fi atins doar dacă cei din ambele părți ale dezbaterii sunt dispuși să facă compromisuri.”[6] Este declarația pe care, cu ochii în lacrimi, Theresa May a făcut-o vineri, 24 mai, la reședința din 10 Downing Street.
Apelul la emoții nu a avut niciun efect, conservatorii suferind o umilitoare plasare pe locul cinci la votul pentru europarlamentare (8,9%); vot care, în condițiile unui Brexit în plin blocaj, s-a transformat într-un test al guvernării.
Nici laburiștii nu stau cu mult mai bine decât conservatorii, surpriza scrutinului fiind plasarea mai bună a liberal-democraților și a verzilor în preferințele alegătorilor. Aceste rezultate pun în evidență confuzia din electoratul britanic, pe care o decontează extrem de sever conservatorii și nu mai puțin aspru laburiștii.
Ceea ce este și mai semnificativ, în Marea Britanie peisajul politic, bulversat de punerea sub semnul întrebării a statutul partidelor mainstream, suferă lovituri grele din partea Brexitși vine să confirme costurile mari la care poate ajunge societatea atunci când politicieni iresponsabili, superficiali și mânați de vedetism, abuzează de încrederea concetățenilor și iau decizii pe genunchi, sacrificând adevărul și recursul la înțelepciune în fața marketingului politic și a provocărilor mediatice.
Blocați de eșecurile Theresei May în Parlament, politicienii britanici nu au prea multe soluții pentru viitor. Mai întâi, deadline-ul pentru separare este destul de apropiat, răstimp în care Uniunea Europeană are ca prioritate gestionarea rezultatului alegerilor: formarea majorităților în Parlamentul European, formarea guvernului unional, stabilirea priorităților, negocierea formei finale a bugetului unional în formula 27 etc.
Marea Britanie nu poate spera că poziția Uniunii se poate schimba substanțial până în octombrie 2019 și atunci soluțiile pe care le are la dispoziție nu sunt foarte multe: (i) poate organiza un nou referendum care, fie reconfirmă rezultatul din 2016, fie îl va contrazice; (ii) în primul caz își poate însuși un Brexit fără acord printr-un vot în Parlament; (iii) în a doua situație poate solicita încă o amânare a Brexitului și organiza alegeri anticipate care să permită formarea unui guvern capabil să gestioneze renunțarea la activarea articolului 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
Citeste intreg articolul si coemnteaza pe Contributors.ro
