Săriţi, Facebook (sau Google, YouTube, Twitter etc) sunt de fapt corporaţii care fac afaceri profitabile în industria de reclamă, cu un model de business carete face să petreci cât mai mult timp la ei în reţea. Adică “engagement maximization”, în technospeak. Conţinutul se subordonează acestui scop. Oh my God, bătrânii rechini din mass media tradiţionale dau ochii peste cap, e prima oară când aud aşa ceva!
Săriţi, reţelele sociale sunt construite şi operează ca entităţi for-profit, nu “comunităţi” postoderne bazate pe “valori” şi alte lucruri care te ung pe suflet când le citeşti în “corporate vision”, “mission statement” şi alte documente în noua limbă de lemn. Documente adoptate şi în alte industrii, nu doar Big Tech, de consilii directoare cu aer de sinod ecumenic, iar apoi persiflate informal de insideri. Oh my God, analiştii de business sunt în sevraj emoţional!
Săriţi, Big Tech adună date despre clienţi pe care îi agaţă cu servicii gratuite şi atractive, iar apoi folosesc aceste date pentru a face marketing ţintit către aceiaşi clienţi cu reclame plătite. Sau reîmpachetează bazele de date şi le vând unei terţe părţi. Departamentul de Retail marketing e în şoc, e prima oară când se confruntă cu aşa situaţie! Zicala “dacă e gratuit, probabil produsul eşti chiar tu” s-a inventat pesemne ieri, nu acum jumătate de secol.
Zuckerberg, cavalerul Apocalipsei … A apărut deodată o întreagă industrie artizanală de dat cu copita în reţelele sociale, de whistleblowing corporatist sau luddism de-a dreptul, înfloritoare exact pe reţelele sociale criticate de la o altitudine morală inexistentă acum doi-trei ani.
Nu vi se pare totuşi că toatea astea seamănă mai curând a simptom de traducere în amor, a la Miţa Baston? Aceiaşi tipi (şi tipe) care până de curând erau logodiţi romantic şi intens cu Utopia Tech – iar unii dintre ei încasau bănuţi straşnici din asta – şi-au întors radicalismul la 180* şi vituperează la fel de orbeşte azi ce promovau alaltăieri.
Pe undeva Big Tech şi-o merită, şi-a făcut-o cu mâna lui. Dacă tot repeţi că o să schimbi faţa omenirii, că businessul se refondează pe alte baze, că vii cu o revoluţie etică, bineînţeles că lumea o să te judece cu alte standarde, mai înalte. In realitate nimic fundamental nu s-a schimbat, firmele funcţionează tot ca să facă profit iar standardele în business au rămas aceleaşi dintotdeauna. Anume, nuanţate şi complexe. Doar cei care le caricaturizau în rău au putut crede vreo clipă în caricatura angelică.
Dacă tot repeţi investitorilor şi marketingului că poţi să faci targeting online pe ultimul pixel din vârful nasului fiecărui client, iar acţiunile îţi saltă ca atare în stratosferă, normal că-i mai greu apoi să convingi publicul că algoritmii tăi nu înţeleg cuvinte simple şi nu pot detecta o armată de troli ruşi care-ţi tropăie pe reţele în sus şi în jos.
Culmea este că Zuckerberg∁ au dreptate: nu pot face toate astea, capabilităţile lor fiind mult exagerate de entuziaşti şi supra-marketate. Ce pot face sunt versiuni mai mult sau mai puţin obscure ale vechilor strategii de reclamă bombardament-covor, în care volumul uriaş de nonsens aruncat în reţele primează în faţa calităţii iar clienţii se aleg cu reclame prost ţintite, adesea irelevante, destul de enervante dar esenţialmente nu mai greu de ignorat decât străvechii fluturaşi puşi prin cutiile de scrisori. Doar că totul e înfăşurat în tehno-palavrageală pentru ca lucrurile să pară altceva decât sunt.
Mai grav, Big Tech a fost lovit în freză de o problemă veche de secole: cenzură versus exprimare liberă. Erau complet nepregătiţi pentru aşa ceva şi frustrarea lor e de înţeles atunci când politicienii le transferă responsabilitatea pentru chestiuni de natură publică (adică subiecte legitime de public policy) şi le cer să rezolve sarcini imposibile. Pentru că într-adevăr nu există soluţii simple la dilemele morale şi de natură practică ce apar în democraţii atunci când încerci să blochezi “conţinut incceptabil” în dezbaterea publică.
Doar că fundătura asta era complet previzibilă din start, şi ar fi anticipat-o şi Big Tech dacă în consiliile directoare ar fi avut nu doar developeri IT de generaţie X şi venture investors pe steroizi, ci şi ceva gânditori de şcoală veche. De când există presă şi exprimare liberă în modernitate, adică de câteva secole, lucrurile astea se tot dezbat; pe fond nimic nu e nou, în afară de schimbarea tehnologică ce a redus la zero costurile vorbitului în public pentru oricine.
Dar în timp ce consultanţii, acţionarii sau foştii angajaţi ai Big Tech defectează pe capete către tabăra îngerilor critici freelancers şi dau din casă (ca doamna de aici, cu egal succes financiar se pare), vedem mult mai puţin whistleblowing din direcţiile unde se coace pericolul adevărat: state autoritare care dezvoltă rapid big data şi inteligenţă artificială (AI) pentru controlul populaţiei prin scoruri individuale de conformism social (China); sau agresează politica democratică din alte ţări (Rusia).
Nu de alta, dar aceşti actori chiar au precedente istorice cu aşa ceva, în realitatea reală, nu aia virtuală. Prin contrast “marele business occidental creînd reţele misterioase şi tehnologii sinistre ca să ia omenirea în stăpânire” e o temă populară de discuţie, dar rămâne în nişa literaturii conspiraţioniste, de la Protocoalele Inţelepţilor Sionului până la Manifestul Partidului Comunist.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe
