Cu câteva săptămâni în urmă, tatăl meu îmi povestea cum a trăit el momentul Revoluției din 1989 în Tulcea. În acest oraș nu prea s-a întâmplat mare lucru în vremurile Revoluției, s-au strâns doar câțiva ”curajoși”/”curioși” în Piața Civică pentru a cere demisia Prefectului. În timp ce oamenii scandau înflăcărați sloganurile arhicunoscute cineva se pare că a anunțat la o portavoce că teroriștii sunt la Babadag : ”Oameni buni, teroriștii sunt la Babadag în drum spre Tulcea. Fugiți!”. În câteva minute piața s-a golit. Ajuns acasă, mai mult alergând decât mergând, tata, care era atunci cam la vârsta la care sunt eu acum, a realizat că fusese o minciună, o manipulare. Dar era prea târziu. Prefectul se salvase. Cine știe ce baron local a ajuns între timp.
Ei bine, astfel de generații a produs Ceaușescu și sistemul lui: oameni fricoși, lași, suspicioși, incapabili să înțeleagă miza unei revoluții, incapabili să înțeleagă ce înseamnă schimbarea sau libertatea și democrația, incapabili să accepte un sistem de valori, altul decât cel cu care erau ei obișnuiți. Țin minte că orice ieșea din cadrul legal în acele vremuri era argumentat cu fraza: ”nu contează, doar este libertate”. Se pare că oamenii înțelegeau prin libertate anarhie, un trai în afara legii, în afara regulilor sociale (ne aducem desigur aminte toți cum arăta România acelor vremuri: murdară, plină de câini vagabonzi și de gunoaie, de chioșcuri la parterul blocurilor), iar prioritatea existențială era -și a rămas multe decenii la rând- : cum să faci bani mulți, repede și fără prea multă muncă. Aceasta este generația care și acum se bucură că au ce pune pe masă, ce băga în stomac, se bucură că au telenovele și emisiuni sportive de dimineață până seara, că au apă caldă, o pensie cât de cât. Nu le pasă acestor oameni, din rândul cărora venim și noi, că unii mai șmecheri fură, mint, că sunt aroganți, că au ajuns stăpâni peste ei și peste noi toți. Oamenii aceștia, din generațiile care erau adulți ajunși la maturitate în 1989, consideră corupția un dat permanent și lipsit de vreo importanță, contra căruia nu are nici un rost să lupți. Pentru ei corupția este o balivernă. Corupției trebuie să i te supui și să înveți ”să te descurci”, altminteri ești doar un fraier. Este adevărat și faptul că aceste generații au fost primii care s-au confruntat cu efectele șomajului, cu libertatea și democrația pe care ne-a servit-o FSN-ului și ulterior PSD-ul după Revoluție.
Acești oameni nu au cum să-și formeze o percepție reală despre valorile democrației, despre valori în general, deoarece fie au suferit din pricina ”democrației” PSD-iste (tot ei fiind victimele șomajului datorită vânzării iresponsabile a marilor fabrici, uzine), fie pentru că ei sunt orientați spre ”a avea” și nu spre ”a fi, a deveni”.
Nu vreau desigur să generalizez, cu siguranță există și oameni din aceste generații care fac diferențe, dar marea lor majoritate, lipsiți de educație, gândesc doar în clișee, cred în zodii și în prognoza meteo de la Antena 3.
Cu astfel de generații nu puteam face o țară. Din rândul acestor oameni a ieșit și Liviu Dragnea, el este expresia, produsul, consecința acestor generații. Este clar, el are o notă suplimentară de ironie, iar atunci când nu face pe prostul, trebuie consultat chiar neuro-psihiatric. Dar, cu toate acestea, încă mai are priză la acest ”anumit” public.
În partea cealaltă, avem exponenții generației sau ai mișcării ”Rezist”, care pur și simplu arată că este altfel. Nu avem dovezi certe, indubitabile cum că ar fi susținută financiar sau inițiată de Soros sau de vreo organizație similară. Membrii acestei mișcări și a tuturor celor care se înrudesc cu aceasta, sunt tineri care și-au schimbat scopul în viață din ”a avea” în ”a fi”. Ei sunt informați și au arătat, în aceste luni de după 2016, că se încăpățânează să reziste orice s-ar întâmpla. Interesant este că această generație cuprinde inclusiv membrii treziți sau informați ai generațiilor descrise mai sus.
Îmi amintesc că unul dintre motivele primei mele emigrări a fost tocmai faptul că negam corupția, practica spăgilor, nu-mi imaginam cum aș putea trăi într-o țară care funcționează astfel. Și mulți din generația mea erau cam la fel. Nu cred că eram conștienți de pericolul corupției, dar simțeam că trebuie să fim altfel, să-i depășim pe părinții noștri, care erau captivi unor stereotipuri.
Cred că marea deosebire între această generație și generațiile de după 1989 constă în faptul că generația ”Rezist” nu gândește în clișee, ci luptă să le depășească.
În schimb, dacă analizezi un pic generația lui ”fugiți, teroriștii sunt la Babadag” poți ajunge la concluzia că este ceva patologic în acești oameni, sunt bolnavi de sindromul Stockholm: victime ale unei captivități mentale, au ajuns să se îndrăgostească de răufăcătorii lor, îi susțin orbește pe aceștia. Nu înțeleg iată nici măcar violențele gratuite ale unei instituții care trebuia să apere oamenii, ci dimpotrivă, sunt ei înșiși violenți în limbaj (un cetățean spunea în autobuz la câteva zile după 10 august 2018: ”eu aș fi pus 50 de cisterne cu apă pe ei, nu doar una…și ce caută domnule aștia din afară: să vină acasă să ne dea lecții?). Acești oameni se comportă ca niște indivizi hipnotizați.
Această generație a lui ”fugiți, teroriștii sunt la Babadag” are o viziune simplistă și unitară asupra lucrurilor care se întâmplă în țară. Ei cred, fără să-și pună întrebări, fără să aibă argumente. Trăind cu nostalgia comunismului, ei au uitat toate relele îndurate atunci (apa caldă și căldura lipsă, mâncarea lipsă, teroarea securității), parcă toată suferința li s-a șters din creier (poate că se va dovedi cândva științific faptul că manipularea are ca efect eliberarea oxitocinei în creierul tuturor indivizilor, nu doar după naștere asupra unei femei). Nu știu ce ar putea să se întâmple ca să se trezească această generație care distruge de ani de zile, pentru un talant, un pix, o pungă cu mălai în plus, viitorul copiilor lor și al nepoților, și mai mult decât atât, distruge ”țărișoara” întreagă a lui Liviu, cu un vot pentru acești oportuniști, care au o idee haotică despre ceea ce înseamnă să conduci o țară, să faci economie, politică, să faci legi, să alegi guverne. Poate că atunci când se va goli tot sacul bugetului, când nu vor mai avea bani să le plătească talantul în plus, poate atunci vor înțelege. Căci doar lipsa ”potolului” le poate redeschide mintea și inima.
Populismul, gândirea unitară, în clișee, a acestor generații, curiozitatea, dar lașitatea lor, incapacitatea lor de a se îndoi de ceea ce spune liderul Liviu, a rupt țara în două, iar prăpastia crește ca o tumoare în trupul societății românești. Și nu vom face o țară nici cu acest conflict dintre noi.
Prăpastia există pentru că ambele tabere se consideră deținătoarele adevărului și ambele consideră că susțin luptă pentru democrație. Ambele tabere sunt împotriva violenței, cel puțin așa susțin în declarații, dar este oare acesta adevărul?
Și iată, aroganței, indolenței, lipsei de respect față de cetățean din partea jupânilor acestei țări i se răspunde pe măsură cu o înjurătură. Această înjurătură a căpătat complet altă funcție. Am înțeles că ea a devenit armă, singura formă de exprimare care îi mai este permisă pentru a-și manifesta dezacordul, sila, nemulțumirea, scârba față de tot ceea ce fac jupânii acestei țări cu viețile lor și ale noastre și ale copiilor lor și ai copiilor noștri. Oamenii aceștia decenți, care protestează cu încăpățânare de atâtea zile, au coborât în lumea iadului baronilor pentru a fi înțeleși de ei. Au vorbit în singurul limbaj pe care acești parveniți îl înțeleg. Și de data asta, a fost primul moment din 11 decembrie 2016, când ei s-au simțit atacați. Nu înseamnă că vor reacționa pentru a schimba ceva, dar măcar au înțeles. Cu toate acestea, calea violenței prin limbaj nu cred că trebuie urmată. Mijlocul pentru a-i învinge este rezistența și răbdarea, demnitatea și tăria de a nu fi ca ei.
Din păcate, în tot acest timp vom continua să avem două Românii paralele, care nu se vor înțelege una pe cealaltă și care trebuie să facă un efort să se înțeleagă, să se accepte, să discute, în celule mici, familiale, cu argumente, părerile unora și altora. Nu avem voie să ne îndepărtăm părinții, bunicii, rudele, prietenii care nu ne împărteșesc opiniile. Dar putem să vorbim cu ei în pace, să ne purtăm exemplar, să arătăm că noi nu putem sau nu mai putem fi coruptibili, că noi suntem altfel, că vrem altceva de la existență. Doar puterea propriului exemplu, a vieții curate, poate într-o sărăcie mai mare decât a pensionarilor, va face dovada că aceasta este calea. Această măsură este de durată, dar va avea sigur efecte cum nici nu putem să bănuim. Să arătăm că rezistăm, că nu fugim dacă la o portavoce cineva strigă: ”Fugiți, teroriștii sunt la Babadag”. Oamenii din Familia ”Rezist”, dacă vor duce rezistența până la capăt, dacă vor deveni oamenii frumoși de care are nevoie România, ar putea constitui inima țării, sângele care va merge către toate ramificațiile, către toate ramurile ei. Pe umerii acestor tineri, sau a susținătorilor lor, însă este o mare responsabilitate, nu doar pentru a avea puterea de a rezista, ci mai ales pentru a deveni altfel decât generațiile care au umilit țara cu slugărnicia, ignoranța și parvenismul lor. Pentru toate acestea Dragnea Liviu și companionii săi ar trebui să se teamă: pentru că România a găsit în sfârșit în ea însăși ceva bun. Interesant este că oamenii au ajuns să schimbe lupta cu rezistența sau mai bine zis, au pus semnul egalității între luptă și rezistență. Și ei ”rezistă” nu doar pentru drepturile și libertățile fundamentale, împotriva corupției și pentru o justiție independentă, ci și pentru păstrarea principiilor logicii, ale bunului simț, pentru principiile ”rațiunii pure”.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro
