În 2016, am afirmat că Trăim deja în Antropocen, între sustenabilitate și colaps. A fost o încercare de a prezenta punctul de vedere a mai multor voci pretinzând că, pentru a semnifica importanța speciei umane ca factor geologic și influența sa asupra biosferei și climei, ar trebuie considerată adoptarea unei noi subdiviziuni în Carta Stratigrafică Internațională: Antropocenul sau Epoca Omului.
Propus în anul 2000, conceptul de Antropocen a fost larg popularizat în cercurile ecologice și în mass-media liberale ca un simbol al influențelor nefaste ale omenirii asupra planetei și, în primul rând, asupra climei, pe care ar fi „forțat-o” să se încălzească mult mai rapid decât presupunea ritmul „normal” al ultimei interglaciații.
Celor care au propus și susținut acest termen cu eco-appeal li s-a reproșat, printre altele, că conceptul lor restrânge dezvoltarea țărilor sărace; că este ne-practic pentru cei care iau decizii politice; că, dacă planeta ar fi rămas în condiții de tip Holocen, n-ar fi putut suporta 7,6 miliarde de oameni astăzi sau 10-12 miliarde în viitor; că știința din spatele conceptului este foarte incertă cu privire la înțelegerea pragurilor critice de echilibru și a punctelor de balansare (tipping points); că introducerea unor limite de sustenabilitate, numite „noi entități”, este speculativă și puțin credibilă; că oamenii de știință, implicați în elaborarea conceptului, și-au depășit propriile lor limite, apropiindu-se prea tare de politică sau, mai rău, poziționându-se chiar deasupra politicii ca unici arbitri etc. În fine, unii cercetători au argumentat că nu există suficiente dovezi geologice pe baza cărora să poată fi definit Antropocenul într-un mod științific, separat de politică și ideologie[1].
La mijlocul lunii iulie 2018, titlul articolului meu din 2016 a fost contrazis de The International Union of Geological Sciences (IUGS) și The International Commission on Stratigraphy (ICS). Oficialitățile geologice mondiale au declarat că noi trăim nu în Antropocen, așa cum s-a sugerat insistent cu începere din anul 2000, ci într-o perioadă numită Meghalayan. Noua vârstă geologică acoperă ultimii 4.200 ani din istoria Pământului și este una dintre cele trei noi subdiviziuni ale epocii Holocenului (ultimii 11.700 după terminarea ultimei glaciații) (Figura 1).
Figura 1. Noile sub-diviziuni ale epocii Holocen (Meghalayan, Northgrippian și Greenlandian) care au fost aprobate oficial în luna iulie 2018. (Sursa)
Meghalayanul (Holocenul superior, 8.200 – prezent)) a început într-o vreme când societățile agricole din întreaga lume, formate după sfârșitul ultimei glaciații, s-au confruntat sever cu o mega-secetă și o răcire abruptă a climei, care au durat circa 200 ani. Impacturile suferite au provocat colapsuri civilizaționale și migrații masive ale populațiilor din Egipt, Grecia, Siria, Palestina, Mesopotamia și de pe văile fluviilor Indus și Yangtze. Evenimentul climatic de acum 4.200 ani a fost documentat pe toate cele șapte continente. Stratotipul ales de IUGS a fost o stalagmită (Figura 2) care se găsește în peștera Krem Mawmluh din Meghalaya (India). Determinarea noii limite temporale s-a bazat pe analiza de mare precizie a raportului izotopilor de oxigen (O-18/O-16) din diversele straturi ale stalagmitei. Raportul respectiv reflectă variațiile precipitațiilor: cu cât plouă mai mult, cu atâta scade concentrația izotopului O-18.
Northgrippianul reprezintă acum Holocenul mediu (8.200 – 4.200 ani BP) și caracterizează o perioadă când Pământul a suferit o răcire bruscă, probabil din cauza cantităților mari de apă dulce care proveneau din ghețarii topiți din Canada și care au fost apoi deversate în Atlanticul de Nord, întrerupând curenții oceanici de tipul Gulfstream.
Greenlandianul desemnează în prezent Holocenul inferior (11.700 – 8.200 ani BP). A fost perioadă de relativă încălzire, marcând finalul ultimei glaciații. Ultimele două vârste geologice au folosit drept stratotipuri carote de gheață din Groenlanda.
Revenind la timpul în care trăim – Meghalanianul – se cuvine a remarca o proprietate unică a sa: începutul perioadei coincide cu un eveniment cultural global produs de un eveniment climatic global. Profesorul Martin Head, un geolog de la Brock University în Canada și președintele Comisiei Internaționale a Stratigrafiei Cuaternarului, a caracterizat drept extraordinară convergența dintre stratigrafie și evoluția culturală a umanității.
Figura 2. O porțiune din stalagmita indiană care a fost secționată și analizată strat cu strat pentru a se identifica începutul vârstei Meghalayan, acum 4.200 ani. (Sursa: IUGS Commission on Stratigraphy)
Ce se întâmplă cu Antropocenul?
Deocamdată, conceptul a fost împins în spate. Speranțele ecologiștilor că Antropocenul va fi oficializat în 2018, oferind astfel un mare balon de oxigen propagandei și activiștilor eco-, s-au diminuat semnificativ. Fanii Antropocenului sunt frustrați de faptul că Meghalayanul a fost acceptat după doar 6 ani de la propunerea inițială[2], pe când conceptul lor așteaptă de mai mulți ani să fie luat în considerare pentru o eventuală aprobare. De asemenea, ei resimt decizia IUGS ca fiind o trivializare a Antropocenului datorită împărțirii Holocenului în bucățele mai mici. Dacă va fi luat vreodată în discuție, Antropocenul va fi o bucățică și mai mică din actualul Meghalayan.
Principala problemă pe care trebuie s-o rezolve susținătorii Antropocenului este inexistența unei date de naștere unanim acceptate.
În articolul meu din 2016, am indicat că Antropocen 1.0 ar fi început în jurul anului 1800, după inventarea motoarelor cu aburi și cu ardere internă, adică după începutul folosirii intense a combustibililor fosili.
Antropocen 2.0 ar putea fi plasat în jurul anului 1950, după terminarea celui de-al doilea război mondial și intrarea în activitate a Acordului Bretton Woods (globalizarea rețelelor de comerț, comunicații și financiare; o economie mondială bazată pe principiile capitaliste/neo-liberale; creșterea ofertei de bunuri și servicii publice; „imperativul creșterii”, care a condus la mărirea consumului per persoană).
Încercările de a defini vârsta influenței umane asupra planetei în același mod în care geologii au definit Meghalayanul sunt problematice, conform lui Philip Gibbard, Secretarul General al ICS. Influențele umane asupra planetei au început la date diferite, de exemplu, în China acum 5.000 ani, pe când în America de Nord în jurul anului 1.700. Geologii însă urmăresc să aleagă o singură limită temporală, aceeași pretutindeni pe suprafața Pământului. Pentru asta este necesar să avem un eveniment global: o schimbare biologică, ori o schimbare în mediul fizic terestru, precum geochimia rocilor și apelor. Până atunci, Antropoceniștii vor trebui să mai aștepte.
Dar, pentru că îi știu oameni hotărâți și pătrunși de adevărul lor indelebil, cred că fanii Antropocenului vor mai face niște valuri și în cadrul celui de-al 36-lea Congres Geologic Internațional, care se va desfășura în Delhi în martie 2020. Speranța moare ultima…
Concluzii
Antropocenul ca Vârsta Omului – o perioadă de timp limitată în care planeta este supt oameni, iară nu oamenii supt planetă -, reprezintă, în opinia mea, o sugestivă ilustrare a unui fenomen pe care l-am numit Mitul Turnului Babel - Mândria de a fi stăpânii Naturii[3].
Rasa umană se caracterizează printr-un ego nemărginit, confident și independent. Aspirația către un statut asemenea lui Dumnezeu, către lauda de sine și gloria personală, exemplifică ideea greacă dehybris – o mândrie nemăsurată, o supra-apreciere a forțelor proprii în confruntarea cu destinul și o dorință de a domina. Acest mit –Noi suntem stăpânii naturii și constructorii Turnului Babel – mobilizează de asemenea ideea utopiilor climatice și abilitatea noastră de a imagini lucrări de geo-inginerie în beneficiul omenirii.
Citește întreg articolul și comentează peContributors.ro
