Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Este comunismul mort si ingropat? Un dialog intre filozoful Gabriel Liiceanu si scriitorul Thierry Wolton

de     Contributors.ro
Marţi, 6 martie 2018, 12:54 Actualitate | Opinii


Thierry Wolton
Foto: Hotnews

Contributors.ro a găzduit saptămâna trecută o discutie între filozoful Gabriel Liiceanu si scriitorul Thierry Wolton, cunoscut scriitor, eseist şi istoric francez. Tema dialogului a fost comunismul, felul în care îl putem privi acum și cum îi putem explica triumful și moartea. Pentru Thierry Wolton comunismul a reprezentat perioda cea mai dramatică din istoria umanității. Acum, crede Wolton, comunismul este mort, este terminat definitiv. Cu toate acestea, este încă imposibil a i se face un bilanț, cel puțin atâta vreme cât încă există martori…



GABRIEL LIICEANU:  Ne-am cunoscut, cred, acum 28 de ani, la Paris, la puțin timp după revoluția română. Ați fost apoi invitatul nostru la București în calitate de autor, atunci când editura Humanitas v-a publicat două cărți „KGB-ul în Franța” și „KGB-ul la putere. Sistemul Putin”. Ne-am reîntâlnit acum 2 luni cred, când ați revenit în România la invitația Academiei Civice a Anei Blandiana. Cu această ocazie ați tinut o conferință care mi-a făcut o plăcere enormă pentru că ați explicat publicului român, erau câteva sute de persoane în sala Teatrului Național, succesul comunismului în lume în general. A fost o conferință cu adevărat remarcabilă și cu acea ocazie, având în minte proiectul conferințelor de la Ateneul Român, v-am invitat din nou pentru a ține o conferință în sala Ateneului. Aceasta va avea lor în această seară, iar dumneavoastră sunteți personajul ei principal.

Aș vrea să încep prin a vă schița portretul intelectual, descriind parcursul pe care l-ați urmat la Paris, în Franța și în lume. Sunteți autorul a 20 de lucrări, cărți consacrate în mare parte societăților comuniste, istoriei țărilor comuniste , în special istoriei fostei Uniuni Sovietice, apoi a Chinei și în general vieții politice franceze. Ca jurnalist, ați colaborat, dacă nu mă înșel, cu periodice ca Libération, Le Point și cu Radio France Internationale. Cum vă definiți, ca eseist, jurnalist sau istoric ? Cărțile dumneavoastră vizează  subiecte actuale care privesc deopotrivă jurnalismul și domeniul istoric.

THIERRY WOLTON : Dacă ar fi să mă definesc, m-aș vedea ca  un observator al lumii. Nu sunt istoric de profesie, nu am diplomele necesare, chiar dacă sunt interesat de subiecte istorice. Nu mai sunt nici jurnalist pentru că nu mai public în ziare cu excepția situațiilor în care doresc să apăr un punct de vedere, caz în care  îmi public opiniile în calitate de intelectual care dorește să își expună punctul de vedere. Deci, cum mă consacru cărților care nu sunt ficțiune, ci mai degrabă eseuri, aș spune că sunt eseist.

GABRIEL LIICEANU:  Se poate spune că volumul pe care-l avem in față „ Une Histoire mondiale du communisme” este cartea unui eseist?

THIERRY WOLTON : Da, dealtfel pe prima pagină interioară a cărții este marcat „eseu de investigație istorică”. Aș dori să menționez că acesta este un omagiu adus lui  Soljenițîn care, după cum știți, a calificat „Arhipelagul Gulag” ca fiind un „eseu de investigație literară”. Eu nu sunt un scriitor ca  Soljenițîn, nu am talentul său, am ales deci termenul de „investigație istorică” ca o reverență pe care o fac autorului rus.

GABRIEL LIICEANU:  Să spunem că este o istorie mondială completă a comunismului, care a fost publicată între 2015 și 2017. Există deci o relație între aceasta și cursul de istoria comunismului pe care l-ați ținut la Ėcole Supérieure de Commerce la Paris? Există o legătură între cursul ținut în această instituție și cartea care poate că  îl completează?

THIERRY WOLTON : Da și nu. Sincer să fiu, nu. Prefer să spun nu pentru că cursul era mult prea sintetic și destinat unui public tânăr, de 20-21 de ani, care nu avea prea multe cunoștințe de istorie, deci scopul acelui curs era să ofere un maxim de informație. De fapt nu cursul mi-a dat ideea de a scrie cartea. Ideea mi-a venit mult mai devreme, deci nu există nicio legătură între cele două, cursurile apărând ulterior în viața mea. Țin să precizez, cartea este o narațiune, țin mult la acest termen [récit]. Nu este vorba de o analiza aridă, ci de o povestire.

GABRIEL LIICEANU: Aparține adică speciei narative.

THIERRY WOLTON : Exact, am intenționat să povestesc istoria și mai ales istoria oamenilor. Pentru mine conteaza foarte mult, de obicei istoria se povestește în termeni de raporturi de forțe, de state, de geopolitică. De fapt, oamenii sunt cei care trăiesc istoria. Și în special această istorie dramatică despre care vom mai vorbi. Pentru mine contează mult ca produsul final să fie o narațiune vie despre oameni care povestesc un fapt istoric. Cu mențiunea că am respectat cronologia, faptul istoric etc. Nu inventez nimic în această carte, nu exista dialoguri fabricate, toate situațiile despre care vorbesc sunt atestate, în general sunt cunoscute, nu sunt primul care sa le descopere. Eu le așez unul după celălalt, ceea ce justifică termenul de investigatie. Meritul meu, singurul pe care iî am în raport cu această istorie, este acela de a fi adunat laolaltă sute de elemente disparate, chinezești, sovietice etc pentru a vedea lucrurile în ansamblu. Acesta este meritul meu.

GABRIEL LIICEANU:  Să spunem de la inceput, pentru acest gen de carte pe care l-ați scris, începând cu „Le grand recrutement” publicată în…

THIERRY WOLTON : …în 1993.

GABRIEL LIICEANU:  Vi s-a reproșat de către prietenii parizieni acest lucru: că nu sunteți istoric, că nu aveți metodologia specifică unui istoric și cred că vi se va face același reproș și în legătură cu această lucrare exhaustivă care este, cum ați spus, o narațiune care trimite către istorie. Există o distanță între metodologia istoricului și metoda de narator pe care o folosiți.

TW: Aveți dreptate. Un istoric sau mai multi istorici – pentru că asta e problema – ar fi fost capabili să conceapă o astfel de carte. Mai mulți istorici, și nu unul singur, pentru că un istoric poate fi specialist în Uniunea Sovietică, un altul în China. Ȋn plus, istoricului îi este teamă să se aventureze în teren necunoscut pentru că știe că ulterior confrații îl vor aștepta la colț cu kalaşnikovul pentru a-i face felul. Nu aparțin acestei categorii, pot să-mi permit să mă aventurez pe orice fel de teren doresc, sunt un om liber, deci merg pe câmpurile care mă interesează și care îmi par constructive.

GABRIEL LIICEANU:  Vi se va reproșa că nu vă cunoașteți subiectul sau tema în cele mai mici detalii. Bineînțeles, un istoric nu se va aventura pe un astfel de teren foarte vast și va spune „nu sunt în stare să acopăr totul”. Vi se poate aduce același reproș, de unde găsiți timp pentru a explora problema în cele mai mici detalii ?

TW: Mai întâi, cartea aceasta înseamnă 40 de ani de informații acumulate.

GABRIEL LIICEANU:  De cât timp ați avut nevoie pentru a o scrie ?

THIERRY WOLTON: De 10 ani.

GABRIEL LIICEANU:  Și deci de 40 de ani pentru  documentare.

THIERRY WOLTON: Exact. Nu aș fi putut scoate această carte fără această experiență. Nu am descoperit subiectul cu această ocazie, aveam deja cunoștințe solide în domeniu. Pentru a scrie cartea, am aprofundat anumite lucruri pe care nu le cunoșteam, dar fără informația deja acumulată nu aș fi fost în stare să o fac. Ȋn același timp, înainte ca un istoric sau mai mulți să-mi critice metoda, ar trebui să mă citească. Ȋn al doilea rând, ei ar trebui să posede și competențele necesare criticii. Am avut norocul de a-l avea printre cititori pe marele sinolog francez Lucien Bianco, autor al unei lucrări formidabile despre revoluția chineză. Ȋn plus, el este și autorul unei lucrări comparative între sistemul sovietic și cel chinez, deci și el s-a aventurat în domenii care nu erau neapărat specialitatea lui. Lucien Bianco mi-a citit cartea cu atenție, mi-a adus câteva critici și observații pe care le-am integrat în următoarele ediții, dar în general a fost de acord cu afirmațiile mele (nu sunt un specialist în China), spre ușurarea mea, China fiind principala mea sursa de intrebări. Celelalte surse sunt legate de, o să fiu peiorativ acum, de micile țări comuniste. Există marile tari comuniste, Uniunea Sovietică și China, apoi celelalte, care depindeau de ele.

GABRIEL LIICEANU:  : Produse colaterale…

THIERRY WOLTON: Victime ale intereselor lor dacă doriți. Era important pentru mine să nu mă fi înșelat în afirmațiile mele despre China, subiect pe care îl cunosc mai puțin decat pe cel al Uniunii Sovietice, dar pe care l-am aprofundat între timp. Trebuie să spun că pentru documentare am citit mai mult de 1000 de cărți. Ȋncă o dată, cartea mea nu conține nicio noutate, ci prezintă subiectul ca un tablou general, lucru care nu a mai fost încă făcut până în prezent.

GABRIEL LIICEANU:  Oferiți deci cititorului posibilitatea de a avea o imagine globală asupra comunismului.

THIERRY WOLTON:  Adaug că atunci cand i-am vorbit despre carte editorului…

GABRIEL LIICEANU:  Cum se explică faptul că acesta a acceptat o lucrare de 3500 de pagini?

THIERRY WOLTON: I-am menționat 2000-2500 de pagini. Mi-amintesc și acum conversația care a avut loc acum zece ani. I-am spus deci editorului că intenția mea este să iau cititorul de mână și să-l plonjez în această poveste dramatică. Pentru că este o poveste dramatică. Sper că am reusit, în cartea aceasta există carne și viață.

GABRIEL LIICEANU:  Domnule Wolton, de ce ați ales tocmai acest subiect ? Ca intelectual francez care nu a trăit comunismul, ca noi toți ceilalți intelectuali din Est, de unde acest interes ? Ce v-a împins să scrieți această carte ?

THIERRY WOLTON:  Mai întâi, cred că este vorba de o ură adâncă pe care o port acestui sistem, o ură care corespunde multor aspecte din mine însumi și la care am încercat să reflectez. Dacă ma situez politic, nu sunt un om de dreapta, nu sunt un conservator ci mai degrabă foarte liberal în multe aspecte, precum moravurile, dar nu numai. Detest arbitrarul, detest noțiunea de interes național, tot ce ține de neglijarea individului etc. E evident că sistemul comunist este suma tuturor acestora. În ceea ce privește zdrobirea individului, negarea lui pur și simplu, nu există sistem mai rau decât cel totalitar comunist. Am ajuns să mă interesez de comunism din aversiune față de sistem și…

GABRIEL LIICEANU:  …pentru că acesta era polul negativ al lumii.

THIERRY WOLTON : Într-adevăr asta vine din credințele mele în om, în libertate. Or comunismul este negarea absolută a acestor credințe personale. M-am interesat deci de răul absolut spunându-mi că acesta trebuia combătut oriunde există, de aceea am lucrat îndelung cu dizidenții în perioada în care sistemul sovietic mai exista încă, iar astăzi mă pretez la acest efort  de asamblare a unei memorii a acestei perioade pe care avem tendinţa s-o uităm.

GABRIEL LIICEANU:  Ca atare, originea, mecanismul care v-a impins să scrieți această carte este unul moral…

THIERRY WOLTON : Da, aș spune că este moral; bineînțeles, nu ești conștient de asta atunci când acționezi, ci numai când privești lucrurile în perspectivă. Dacă privesc drumul parcurs până acum, mi se pare clar. Dau un exemplu : în 1977, aveam deci 26 de ani, am centralizat, dirijat un volum din „Temps modernes”, revista condusă de Jean-Paul Sartre și de Simone de Beauvoir, a cărei orientare era similara cu a mea, anticomunistă adică. Subiectul era viața cotidiană în Est și eu țineam ca volumul să o descrie ca atare. Numărul respectiv se numea „Vivre à l’Est” (Să trăiești în Est). Voiam să descriu cotidianul oamenilor din Est fără să fac apel la teorii. Am scris pentru acest număr special o prefață. Când am început să scriu cartea, mi-am zis „ce-ar fi să mă uit la ceea ce scrisesem în 1977?” Am recitit prefața și m-am simțit mândru pentru că nu aș fi retras niciun cuvânt din ceea ce scrisesem cu 26 de ani în urmă.

GABRIEL LIICEANU: Legat de acest exemplu, permiteți-mi să vă adresez o întrebare. Mai întâi însă, doresc să menționez că această carte fantastică va fi publicată în limba română începând cu acest an, în care va apare primul volum. Trebuie spus că „L’Histoire mondiale du communisme” este o trilogie în care fiecare dintre volume are un titlu distinct, primul volum se numește „Călăii”, urmat de „Victimele” și de „Complicii”.

THIERRY WOLTON : Fiecare volum este independent de celelalte.

GABRIEL LIICEANU: Cred că este vorba de trei perspective diferite asupra aceleiași problematici.

THIERRY WOLTON : Da, aceasta este văzută din unghiuri diferite.

GABRIEL LIICEANU:  În ceea ce privește întrebarea pe care o suscită atât cartea cât și povestea-exemplu pe care mi-ați spus-o despre viața cotidiană în Est, întrebare pe care mi-am pus-o citindu-vă cărțile și observând exactitatea diagnosticului pe care îl puneți: cum se explică faptul că nu ați trăit comunismul pe viu, nu ați avut o experiență directă  a comunismului, dar, cu toate acestea, îl descrieți cu o competență care nu este deloc livrescă ? Este intrebarea pe care și-o pun intelectualii de aici. Faceți parte din aceeași familie ca Revel, Besançon, Furet și alții, cu toții au spus lucruri despre esența comunismului iar noi, intelectualii din Est, care am trăit comunismul pe viu, nu am fost capabili să le formulăm. Cum se explică faptul că intelectualii francezi au reușit să formuleze esența comunismului mult mai precis decât noi ?

THIERRY WOLTON : Nu pot răspunde pentru ceilalți, o voi face numai pentru mine. Sunt două elemente care contează în ceea ce mă privește. Ȋn general, cred că atunci când te afli în exteriorul unui obiect, ai o viziune mai clară asupra sa decât atunci când te afli în interiorul său. E o explicație clasică, toate experiențele științifice o susțin, deci…

GABRIEL LIICEANU: Dar era o experiență epidermică.

THIERRY WOLTON : O da, și încă cum… Cred totuși că situarea în exteriorul unui obiect îți permite o viziune mai globală. Al doilea element, motivul principal al aspectului „carnal” al cărții mele vine din două surse : mai întâi am avut norocul de a fi călătorit mult în țările comuniste între 1975 și 1985, jurnalist fiind, și astfel i-am întâlnit pe Havel, Michnik, Zaharov. Asta a fost pentru mine o șansă extraordinară. Atunci când ești tânăr absorbi o mulțime de informații, iar oamenii pe care i-am intâlnit, de o calitate intelectuală excepțională, au trăit în sistem, l-au înțeles și apoi l-au combătut. Ei mi-au oferit gramatica sistemului. E ca și când ai privi cerul înstelat și ți s-ar oferi locația stelelor. Ei bine, ei mi-au dat locația stelelor și astfel mi-au facilitat o înțelegere globală a sistemului. Asta e primul lucru. Al doilea este mult mai personal, am avut alături pentru un timp o tânără rusoaică, decedată la o vârstă tânără de urmările unei boli. Ea a trăit în Uniunea Sovietică, ba a avut ghinionul de a se naște în Norilsk, un oraș situat dincolo de Cercul Polar, construit de prizonierii politici în epoca lui Stalin. Orasul încă mai există. Tânăra rusoaică s-a născut acolo, a trăit timp de 7-8 ani în acest infern în care iarna sunt minus 50 de grade iar vara temperaturile nu depășesc 25 de grade, vegetația este săracă, stratul de permafrost este permanent. Ȋn cele din urmă ea a putut părăsi Uniunea Sovietică căsătorindu-se cu un cetățean francez. Am întâlnit-o atunci cand îmi scriam prima carte, „L’Occident des dissidents” care datează din 1979. Datorită ei, am ajuns să mă familiarizez cu realitatea sovietică.

Gabriel Liiceanu: Mie, noțiuni precum anticomunism visceral, puțin cam prea anticomunist, anticomunism primar îmi provoacă o stare de revoltă intelectuală.

Această tânără a fost foarte activă – e motivul pentru care am întâlnit-o atunci când îmi scriam cartea –în grupul disidenților de la Paris. Printre prietenii ei se numărau Bukovski, Maximov, Siniavski. Introducându-mă în acest mediu, ea m-a ajutat să-mi desăvârșesc cunoștințele pe care le aveam despre sistem și care se văd astăzi în această carte.

GABRIEL LIICEANU:  Ați trăit adică comunismul prin intermediere.

THIERRY WOLTON : Așa este, bine ați sintetizat. Am avut șansa de a-l trăi numai prin intermediere. Prefer să-l trăiesc mai bine astfel, decât în realitate.

GABRIEL LIICEANU:  Spuneam că această carte urmează să fie publicată în limba română, anul acesta va fi publicat primul volum, anul viitor este programat cel de-al doilea volum, urmând ca în 2020 să fie finalizată traducerea și publicarea în integralitate a cărții. Sunt extrem de bucuros că această narațiune completă a comunismului va fi disponibilă într-o țară care a suferit enorm.

Am citit ecourile care au însoțit publicarea celui de-al doilea volum în Franța. S-a spus că este o istorie mondială a comunismului puțin cam prea anticomunistă. Mie, noțiuni precum anticomunism visceral, puțin cam prea anticomunist, anticomunism primar îmi provoacă o stare de revoltă intelectuală. Dacă comunismul este o întruchipare a răului, una dintre cele două întruchipări ale răului în secolul XX, cum e posibil să vorbești despre o atitudine puțin prea anticomunistă ? Dacă domnul acesta face o crimă, nu te apuci să spui că voi fi foarte anticriminal dacă vorbesc de el. Ce nebunie ! Cum să spui despre răul absolut că ești prea împotriva lui ? De unde vine această enormitate de a caracteriza persoanele care denunță răul ca fiind prea poziționate împotriva lui ?

THIERRY WOLTON : Nu vă ascund că vă împărtășesc revolta.Trebuie totuși precizat că această reflecție…

GABRIEL LIICEANU:  Se află pe buzele tuturor intelectualilor de stânga din Franța, mi s-a spus că „sunt prea visceral” în discuțiile pe care le-am avut cu colegi de-ai dumneavoastră, de unde enormitatea asta ?

THIERRY WOLTON : Ea își află originea în mai multe lucruri. Mai întâi, este o moștenire comunistă. Anticomunismul a fost considerat… – oamenilor  li s-a vârât în cap ideea că anticomunismul inseamnă să fii de dreapta, să fii reacționar, să fii…

GABRIEL LIICEANU:  … de partea fascismului. Cine e anticomunist e puțin fascist.

THIERRY WOLTON : Am adoptat deci punctul de vedere comunist pentru că evident, acesta e un punct de vedere comunist, cei care nu sunt cu noi sunt împotriva noastră. De unde, a fi impotriva noastră înseamnă că ești fascist. Astăzi încă acestea sunt reziduurile unei gândiri foarte profund ancorate în mințile oamenilor. Al doilea lucru ține de toți oamenii, la modul general, nu numai de intelectuali. Comunismul, trebuie să recunoaștem, a dat naștere unei speranțe formidabile în toată lumea.O speranță formidabilă care a ajuns să fie un infern la fel de formidabil.

GABRIEL LIICEANU:  Ȋn conferința ținută la Teatrul Național, vorbeați despre pasiunea egalitaristă a comunismului.

THIERRY WOLTON : La modul general, ființa umană  are o pasiune egalitară; nu apreciem faptul că un altul este mai bogat, avem ce avem cu cei aflați mai sus, nu avem nimic cu cei aflați mai jos pentru că nu ne dorim să coborâm la același nivel, ne orientăm invidia către cei de mai sus. Această pasiune egalitară este foarte omenească. Comunismul rezonează cu ea pretinzând că societatea comunistă va ajunge la o egalitate perfectă între oameni. Asta spune ceva oamenilor. Deci, dacă denunți acest sistem, dacă denunți această ideologie, treci drept un ticălos pentru că ești împotriva egalității.

GABRIEL LIICEANU: Dar vi se răspunde că nu era comunismul adevărat.

THIERRY WOLTON: Da, este un argument… este marele argument al celor care vor să salveze copilul. Am avut o astfel de discuție cu secretarul național al Partidului Comunist Francez, pentru că noi încă mai avem un partid comunist. Într-o emisiune radio acesta recunoștea bilanțul catastrofic al comunismului, dar spunea…

GABRIEL LIICEANU:  … că acesta nu este comunismul la care visăm.

THIERRY WOLTON : Exact, că acesta nu este comunismul pe care intenționăm să îl construim. Ȋi răspund că  au fost 27 de țări comuniste, că în toate a fost același rezultat; cum să mai pretinzi că acest sistem poate duce la altceva… ceea ce îi amuțește. Există deci această speranță egalitară, această pasiune egalitară, acest aspect foarte pozitiv al comunismului care face că, dacă îl denunți, denunți pratic speranța. O ucizi. Or oamenilor nu le place așa ceva. De aceea ești acuzat de anticomunism visceral, primar și așa mai departe. Eu unul o recunosc, sunt toate acestea.

GABRIEL LIICEANU:  Am să dau curs unui citat dintr-o publicație franceză, un domn care scrie despre cartea dumneavoastră, după publicarea și celui de-al doilea volum că „în ciuda aparențelor, nu ar fi corect să prezentăm aceste 2300 de pagini ca fiind rezultatul unui anticomunism primar. Chiar dacă numeroase capitole degajă un parfum greu de război rece.”

THIERRY WOLTON : Știu, este un citat din „ L’Observateur”.

GABRIEL LIICEANU: Care este legătura pe care cronicarul o face între războiul rece și … Sunteți sau nu sunteți de un anticomunism primar?

Thierry Wolton : Ceea ce e interesant, asta înseamnă că noi suntem răspunzători de războiul rece. Că, în sfârșit Occidentul este văzut vinovat de războiul rece. Să revii la războiul rece înseamnă că nu ai înțeles ce se petrece în lume. Lucru foarte interesant, pe care l-am descoperit ulterior, cu 40 de ani în urma, în același ziar se menționa într-un articol, că „Arhipelagul Gulag “ publicat în 1974 în Franța, avea un parfum greu de război rece. Ceea ce arată că, în 40 de ani, n-am avansat foarte mult. Nu am pretenția să fi scris o carte care să fie la fel de bogată și de perturbantă ca „Arhipelagul Gulag”, dar e amuzant că cele doua cărți, a mea și a lui Soljenițîn au fost caracterizate astfel la interval de 40 de ani.

Cred că comunismul este mort…

GABRIEL LIICEANU: Iată o întrebare care decurge direct din cărțile dumneavoastră și din concluziile acestora, din preocupările pe care le aveți: spuneți la un moment dat că continuăm să trăim în post comunism. Ce înseamnă acest lucru? Că nu am terminat-o încă cu comunismul, deși țările din Est au fost eliberate de comunism după revoluție? Că comunismul bântuie încă planeta? Că pasiunea egalitară despre care am vorbit este rădăcina psihologică eternă și indestructibilă a comunismului? Ce a mai rămas în ziua de azi din comunism?

THIERRY WOLTON : Cred că comunismul este mort… Bine, moartea lui poate fi lentă. Este vorba de ceva ce s-a născut în secolul al XIX-lea, odată cu Marx și teoriile marxiste, care a fost pus în aplicare 60-70 de ani mai târziu de Lenin, el este omul care a organizat totul, ceilalți fiind doar orchestratorii a ceea ce el prevăzuse. Acest comunism a trăit în sensul în care a corespuns unui soi de moment al istoriei, așa cum am precizat la un moment dat în carte. Este rezultatul unei alinieri a planetelor, este dealtfel și ceea ce explic în carte…

GABRIEL LIICEANU:  Dar nu este riscant să spunem că este mort? Nu putem face un discurs despre viitor pe această temă. De unde știți că el nu va reveni in viitor?

THIERRY WOLTON : Nu așa cum l-am cunoscut, sub forma unui partid marxist-bolșevic.

GABRIEL LIICEANU:  Dar cum altfel ? Sunt două feluri de comunism ?

THIERRY WOLTON : Va lua o alta formă, speranța egalitară va putea renaște într-o extremă stângă sau într-o mișcare de tip populist. Ca paranteză, astăzi mai există încă pe Terra şase țări comuniste : încep cu cea mai mare dintre ele, China, apoi Coreea de Nord, de care se teme toată lumea, Vietnamul, Laosul, Cuba și Eritreea, pe care toată lumea o uită. Cum se definește o țară comunistă? Este o țară condusă de un partid unic, marxist, ieșit din marxism-leninism.

GABRIEL LIICEANU: Și care a distrus proprietatea privată.

THIERRY WOLTON : Sigur, asta face parte din program. Importantă este noțiunea de partid unic care se reclamă din ideologia marxist-leninistă. Există partide unice în țări care sunt dictaturi, dar nu sunt țări comuniste. Aceasta este felul în care sistemul supraviețuiește. Ceea ce afirm și gândesc, poate că mă înșel, este că această formă de totalitarism cu un partid unic care să se reclame din marxism-leninism este un moment al istoriei care s-a închis sau este pe cale să se închidă

GABRIEL LIICEANU:  Spuneți-mi că nu mai este posibil ca el să reapară.

THIERRY WOLTON : Pot foarte bine să mă înșel, sunt însă foarte convins că acest episod istoric s-a încheiat. Asta nu înseamnă că nu va mai exista nicio dictatură de stânga, nici că nu vor mai exista partide unice, dar nu sub această formă. Nu va mai exista acest terorism de masă. Particularitatea extremă a sistemului comunist, pe care nimeni nu a mai reușit să o mai manifeste până în prezent și pe care sper că nimeni nu o va mai manifesta mai târziu este că aceste regimuri au dus un război civil permanent împotriva propriilor lor popoare. Asta este comunismul. Niciun alt sistem nu a mai acționat asfel până acum… Aceasta este particularitatea esențială a comunismului.

GABRIEL LIICEANU:  În România nu mai trăim în comunism. Dar reprezentanții puterii duc practic un război împotriva legilor de drept, împotriva poporului.

THIERRY WOLTON : Da, dar nu este un război civil, care înseamnă să omori oameni, să îi deportezi. Nu există în prezent persoane deportate în România.

GABRIEL LIICEANU:  Există o ruptură între reprezentanți și reprezentați.

THIERRY WOLTON : Da, dar acest lucru nu se manifestă numai în România, ci chiar și în democrații mai bine instalate. Chiar în Franța există o ruptură între elite și popor. Ȋnca o dată, aceasta este opinia mea. Ceea ce cred eu este că aceasta este drama secolului XX, restul nu sunt decât elemente adiționale. Știu, nu e deloc în regulă să afirm acest lucru, știind că a mai fost și nazismul. Dar asum ceea ce afirm : drama secolului XX este drama comunistă. Sunt un om care speră, am încredere în viitor, îmi spun că nu este posibil ca așa ceva să reapară.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro






















819 vizualizari


Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version