Ieri, 9 mai, tocmai de Ziua Europei, Camera Deputaţilor a adoptat prin vot iniţiativa cetăţenească prin care familia ar urma să fie redefinită în Constituţie drept o instituţie ce “se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie”. Urmează şi un vot în Senat, apoi un referendum pentru sancţionarea modificării. Simplu, nu?
“Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie“. Ce e rău în asta? o să mă întrebaţi. Oricum, nu era la fel şi pînă acum?
Ei bine, nu! Diavolul stă în detalii, mai ales atunci cînd acestea pot modifica radical sensul unui sistem juridic. În acest moment, articolul 48, a cărui modificare este vizată de Coaliţia pentru Familie, spune că “Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi“, formulare care este văzută drept subversivă în anumite cercuri religioase şi ultra-conservatoare, putînd să permită căsătoria personelor de acelaşi sex. Redefinirea termenului de familie are implicaţii care se propagă şi în alte zone, de exemplu articolele 26 (Viaţa intimă, familială şi privată) sau 32 (Dreptul la învăţătură).
Atît capacitatea de a-i urî pe “ceilalţi” – cei din alt trib, cei de altă culoare, cei care se comportă diferit – cît şi cea de a-i înţelege şi de a-i accepta sînt trăsături umane binecunoscute. Prima ajută la menţinerea coeziunii de grup, a doua la posibilitatea existenţei şi funcţionării unei societăţi cu mii şi milioane de indivizi. Nici una şi nici cealaltă nu este “bună” sau “rea” per se; ambele oferă o balanţă diferită de avantaje versus dezavantaje în funcţie de context.
Homofobia, la fel ca rasismul sau alte tipuri de atitudini discriminatorii, este extrem de răspîndită; vedem acest lucru din cercetări sociologicei sau din interacţiunile din viaţa de zi cu zi. Este un fenomen care apare natural, pe care trebuie să-l recunoaştem şi să-l conştientizăm. ii (Vreau să fac o precizare: termenul de “natural” nu aduce cu el o judecată de valoare. “Binele” şi “Răul” sînt noţiuni umane; sarcina de a ataşa o etichetă sau alta ne revine fiecăruia în parte, este datoria noastră de a ne analiza şi înţelege atitudinile şi de a le examina critic.)
De obicei, cînd apare o discuţie despre homosexualitate şi, mai ales, despre dreptul la căsătorie al persoanelor LGBT, încep să răsară comentarii de genul “pe mine nu mă deranjează, dar…” sau “treaba lor ce fac, atîta vreme cît o fac la ei acasă”. De cele mai multe ori homofobia este latentă, moderată şi condiţionată cultural, iar cei care se manifestă astfel o fac mai degrabă din mimetism social şi din lipsă de cunoaştere.
Din păcate, un ansamblu de organizaţii fundamentalist religioase şi ultra conservatoare reunite sub umbrela Coaliţiei pentru Familie s-a decis să canalizeze în scopuri politice radicale atmosfera difuză de homofobie din societate.
Să fie clar: miza reală nu o reprezintă căsătoriile LGBT; ele sînt oricum imposibile în actualul context legal, iii iar perspectivele de legalizare nu par foarte probabile în viitorul apropiat. Mai mult, chiar dacă ar fi legale, numărul lor ar fi oricum extrem de redus. iv Şi atunci?
Ce se întîmplă în realitate este un exerciţiu de democraţie cu toporul. A fost ales un segment relativ mic din populaţie (3 – 4% ?), oricum discriminat şi privit cu ochi răi de majoritate, şi se încearcă limitarea unor drepturi fundamentale. Poate merge…
Repet, miza reală nu o reprezintă căsătoriile LGBT, ci subminarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Acum se face doar un mic experiment, dacă reuşeşte se va ridica miza. Deja au fost discuţii despre trecerea administrării instituţiei căsătoriei de la organele de stat la cele bisericeşti – o anulare de facto a existenţei căsătoriei civile. Dreptul la avort este o altă ţintă (s-a mai încercat interzicerea lui [v]). educaţia sexuală, alta (numele de Ninel Peia vă zice ceva?). Limitarea libertăţii de exprimare prin adoptarea unei legislaţii “anti blasfemie” (şi asta s-a mai încercat vi). Şi aşa mai departe…
Discuţia nu este despre opţiunile personale în materie de stil de viaţă sau de fobiile fiecăruia. Dacă nu ne apărăm drepturile le vom pierde încetul cu încetul şi nu ne vom da seama decît tîrziu unde am ajuns. Uitaţi-vă la situaţia din Rusia, cum se degradează de la an la an şi mecanismele prin care această eroziune se petrece. Se atacă întîi un mic grup de oameni, apoi cîteva organizaţii, apoi se închid ziarele… Un atac mare şi brusc este mai uşor de perceput şi de combătut – aşa a eşuat lovitura de stat împotriva lui Gorbaciov; erodarea lentă dar continuă a libertăţilor cetăţeneşti este mult mai eficientă.
Estimările din Statele Unite indică între 2,2 şi 4% din populaţie care se identifică drept LGBT; procentul este probabil similar şi la noi. De ce să ne batem capul cu o problemă marginală?, aţi putea zice.
Ca să avem un termen de comparaţie, etnicii maghiari au o pondere ceva mai mare în populaţia României decît această valoare, aproximativ 6%, cei romi 3%, iar germanii 0,18%. Cum ar fi să le interzicem lor dreptul la căsătorie? Alt exemplu; de ce să nu interzicem dreptul la cult romano-catolicilor? Sînt doar 4% din populaţie! Sau penticostalilor (1,8%)?
