Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Despre iepuri fiscali si impredictibilitate legislativa

de Adrian Luca     Contributors.ro
Joi, 19 ianuarie 2017, 17:06 Actualitate | Opinii


Adrian Luca
Foto: Arhiva personala
Poate și influențați de vremea de afară (la București bate un vânt rece) avem tendința să vedem doar coduri roșii în față. E drept că frontul de instabilitate globală nu are cum să ne ocolească. La Londra, primul ministru tocmai a transformat codul de chihlimbar (așa îi spun englezii codului portocaliu) în unul roșu pentru hard Brexit. La Washington, codurile care au tot fost transmise pe Twitter de președintele-ales Trump se pot transfoma de poimâine în acțiune, de îți vine să inventezi un nou cod de culori pentru ce va urma (din categoria to be continued).

Dacă peste această instabilitate exogenă (care vine de la ei) mai strecurăm și una endogenă (neaoșă, de-a noastră) suntem în mod clar blocați în impredictibilitate, suntem, cum ar spune englezul, într-un moment Michael Fish dacă ai vrea să-ți faci o minimă prognoză pentru afacerea/bugetul tău personal (voi explica la sfârșit despre ce e vorba cu momentul Michael Fish).

Cred că percepția de impredicbilitate pe care o resimțim în ultimul timp vine din nerezonabilul cu care ne întâlnim. Când îți spui că n-ar avea sens să se întâmple asta și totuși se întâmplă, atunci lumea ta se dă peste cap.

Spre exemplu, oricât am întoarce pe toate fețele eliminarea plafonării la cinci salarii pentru CAS (nu mai vorbesc de neintroducerea plafonării pentru CASS), două sume mi se par nerezonabile, puse una lângă alta – 1,4 miliarde de lei, câștigul bugetar estimat al măsurii,  vs. ”undeva la 30.000 de angajați” (23.478 arată o estimare de ultimă oră) care sunt înregistrați cu salarii de cel puțin cinci ori peste nivelul mediu. Cine sunt aceștia? Poate doar niște contribuabili care, deși și-ar pute permite apelarea la diverse formule de a nu-și înregistra toate veniturile salariale, uite că, dintr-un motiv sau altul nu o fac, se conformează fiscal. Eu zic că îți trebuie un motiv foarte consistent să descurajezi acestă corectitudine, în orice caz nu numai 1,4 miliarde de lei, bani pe care i-ai face fără costuri prea mari, doar din îmbunătățirea absorbției fondurilor europene și o ușoară accelerarea a creșterii economice (apropo, atenție la codul galben spre portocaliu dat de neîncasările din TVA în ultimele luni).

Aceasta nu înseamnă că aș fi împotriva corectării dezechilibrelor fantastice din economie (când motorul principal funcționează cu salarii de 200 de euro nu poți urca prea sus) – în mod rezonabil nu ai cum să te opui, când efectiv tot mapamondul își pune problema regândirii modului în care se redistribuie plăcinta (profiturile) economiei. Dar încă o dată, miza celor 1,4 miliarde de lei este nerezonabilă, meschin de mică raportat la costuri.

Măsuri rezonabile – asta așteaptă investitorul, managerul, ba chiar și salariatul de azi. Ținem cont de contextul extraordinar, dar niciodată să nu abandonăm ca rezultatul să justifice costurile.

Avem, desigur, parte și de o promisiune că ”numărul de taxe din România nu va fi mai mare de 50” (de ce nu 20?), dar cred că toată suflarea de contribuabil s-ar bucura mai degrabă să știe că, într-adevăr,  va veni  acea ”Lege a prevenţiei care înseamnă  că un  agent economic nu va  mai putea fi  sancționat sub nicio formă, dacă  el  nu  a  fost  înainte  îndrumat  și  apoi  prevenit.  Practic,  scoatem  cartonașul  roșu acordat direct și îl înlocuim cu două cartonașe galbene”. Aceasta lege a preventiei este corectă, pentru ca este rezonabilă această succesiune a cartonașelor într-o relație eficientă contribuabil-Fisc. E fezabilă, de-abia așteptăm să vedem că se și întâmplă!

Dar una caldă, alta rece. Înțelegem că din 2018 se renunță la cota zisă așa zis unică de 16%: 0% pentru cei care au venituri sub 2.000 de lei, în principal salariați – și aici s-ar încadra 70% din truditorii acestei economii low cost. Dacă economia, bună-rea așa cum o avem, funcționează în acest moment cu astfel de cifre, cât de sustenabil va fi ca grosul angajaților să nu mai plătescă niciun impozit pe salariu? Și cum va ajuta aceasta economia să creeze noi locuri de muncă mai bine plătite? Cât de rezonabil este să credem că bugetul va putea rezista sănătos doar cu 10% de la o treime din salariați? Autoritatile vor sa punem pariu ca la scurt timp aceste cote progresive se vor modifica din nou cu efecte totul impredictibile? Indiferent cine va castiga pariul acesta, o economie obisnuita cu cota unica va avea de pierdut.

Haideți, înainte să fie prea târziu, să nu uităm principiul de bază – tăiem, adăugăm, introducem chestii noi, dar să analizăm, să știm de ce o facem și cu ce costuri vs. rezultate. Să zdruncini din temelii un sistem care funcționează de mai bine de 10 ani nu e imposibil, dar poate fi o greseala pe care economia sa nu si-o permita.

Suntem încă în căutarea acelor măsurilor-wow care să ne facă să credem că da, din 2018, se vor alinia planetele pentru economia românească! Se pare doar că din 2018 vom fi ca americanii (great again, probabil) cum sună misterios un alt paragraf din programul de guvernare: ”după 1 decembrie 2018, pe modelul din SUA, fiecare român  va  beneficia  de  suportul  unui  consultant fiscal și se vor elimina ghișeele pentru persoane fizice din țară, din cadrul tuturor instituțiilor publice”.

Nu știu de ce, dar sună a simplificare forțată, cu astfel de consultanți care te ajută să treci strada fie că vrei-nu vrei.

Chiar nu știu cum e pe la americani, chiar nu știu cum o să fie la noi după 2018 (a devenit  un orizont foarte îndepărtat când nu știi ce va urma nici mâine), dar, dacă tot vorbim de noua prietenie a Fiscului, de ce nu începem cu măsurile concrete și extrem de rezonabile care așteaptă pe masa, sub ochii autorităților de mai bine de un an?

Avem în aceste zile la București o nouă delegație FMI care probabil că, după ce se va uita prin cifrele de la Finanțe, va avea o întrebare rezonabilă – și, ce-ați mai făcut cu măsurile de care care vă ziceam (ma refer la raportul FMI din august 2016), cele referitor la schimbarea abordării Fiscului față de contribuabil, mai ales marile companii. Ultima dată, păreau încă departe abordări extrem de rezonabile precum „reducerea presiunii pe contribuabilul corect, prin creșterea presiunii pe ceilalți, odată cu îmbunătățirea analizei de risc”.

Ce să mai vorbim de propunerea din raport ca Fiscul să poată încheia înțelegeri pentru a închide litigii costisitoare, spre exemplu acolo unde sunt acuzații de transfer de profituri. ”Negocierea este o parte integrantă a avansării pe calea metode­lor moderne bazate pe risc de administrate a conformării contribuabilului”, spune FMI. Și se întâmplă în toată lumea: anul trecut, pe vremea asta vorbem de negocierea Fiscului britanic cu cei de la Google pe un caz de prețuri de transfer. Anul acesta, a venit rândul italienilor să finalizeze o înțelegere, care să dea câștig de cauză bugetului public, dar, în același timp, nici să nu obstrucționeze afacerea din țară a acestui gigant global.

Că e mare, că e mic, în ochii unui investitor strain nu e nerezonabil că autoritățile române urmează mișcarea globală de a se concentra pe tranzacțiile intra-grup, așa-numitele prețuri de transfer prin care s-ar putea afecta plăcinta profiturilor. Dar e nerezonabil pentru acel investitor să audă că ”Această chestiune a impozitării companiilor multinaționale este rezolvată la nivel european, dă soluția impozitării la locul unde se face profitul, se va implementa în acest an și la noi, dar nu știm când”.

Da, teoretic, aceasta este soluția, dar să crezi că, în practică, deja funcționează, atunci … nu ai o imagine realistă asupra fenomenului (tocmai pomeneam de negocieri individuale, mai sus!) Însăși Comisia Europeană admite că e vorba de un proces extrem de complex, de sensibil, care are în centru controversata CCCTB, baza comună consolidate de impozitare, pasul decisiv spre unificarea politicii fiscale europene, subiect pe care tot evităm să-l punem pe agenda publică, în ciuda impactului pe care îl vom resimți cu toții. Or, un simplu copy-paste al unei directive tehnice nu schimbă nimic, în lipsa acelei noi abordări față de contribuabil.

Nu-mi voi încheia pledoaria pentru rezonabilitate fără a aminti că este rezonabil că s-a renunțat la acel formular de tristă faimă 088. A arătat că guvernul a înțeles că e vorba de o măsură birocratică obstrucționistă, sancționată și în raportul Doing Business 2017 al Băncii Mondiale (pag 183). Dar, iarăși, investitorii se pot aștepta ca, dat fiind gap-ul (gaura) TVA în România (care e record European,  38%, după ultimele date), statul să nu renunțe, totuși, la a avea informțiile din 088. Dar cum se va face aceasta, cu ce costuri? Nu e mai rezonabil să existe înainte o discuție, o dezbatere reală cu mediul de afaceri, mai ales pe chestiunile sensibile?



Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1109 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by