Văd reacții nervoase și împărțirea oamenilor funcție de persoana lui Daniel Morar. Omul a avut o reacție foarte haioasă azi.
Și, așa cum scriam zilele trecute, a adus curaj la Curtea Constituțională. Curaj de care era nevoie, pentru că serviciile secrete trebuie să aibă limite. Iar limitarea activității lor prin mandate judecătorești e de bun simț, mă și mir că trebuie să argumentăm asta.
Deci, cîteva lămuriri:
- va pierde activitatea anti-corupție instrumentul interceptărilor fără legea retenției datelor (Big Brother 1)?
(Lucian Mîndruță a exprimat această temere)
Nu. Interceptarea se face pe un cu totul alt instrument penal. Iar DNA o face cu mandat judecătoresc.
În cazul interceptărilor, SRI prestează un serviciu tehnic, la cererea procurorului DNA. Dacă e o problemă aici, e tocmai faptul că SRI are această tehnică și celelalte instituții depind de el – ar trebui o lege prin care DNA și procuratura obișnuită să aibă capacități proprii adecvate sau o agenție specială civilă să facă interceptările pentru ele.
Faptul că tehnica este la SRI e o vulnerabilitate, nu un avantaj pentru lupta anticorupție (dar asta e legea). SRI ar trebui să rămînă serviciu de intelligence, să facă doar sesizări în ceea ce privește corupția, e un rol perfect legitim și necesar. DNA are un serviciu tehnic propriu de interceptări, dar e subdimensionat – de aceea apelează și la SRI.
Ce înseamnă retenția datelor? Conform legii Big Brother 1, companiile sunt obligate să țină listing-urile (în cazul telefoanelor) timp de 6 luni pentru toată lumea. De fapt, aici legea nu schimbă nimic în practică, companiile de telefonie țin oricum 3 ani datele astea, pentru a putea factura și lucra cu interconectarea. Iar CCR acceptă posibilitatea retenției în celebra decizie unde motivarea a fost scrisă de Daniel Morar.
Problema e accesul statului la aceste date. Aici decizia Curții e clară: SRI și SIE trebuie să acceadă la date numai cu mandat judecătoresc, așa cum o fac și procurorii. Curtea demonstrează că SRI și SIE au prin legile lor de funcționare excepții de la cadrul legal obișnuit (de fapt, ipoteza pe care am explicat-o pe larg pe Facebook zilele trecute e că nervii SRI pe Curte și pe Morar nu țin de Big Brother în sine ci pentru că judecătorii de la Curte au intrat cu critici în legile de funcționare ale SRI și SIE. Ceea ce e un precedent binevenit de altfel și un început bun pentru controlul civil real asupra acestor servicii – și poate o premisă pentru o viitoare decizie de neconstituționalitate a legii SRI din 1992 și a legii SIE din 1998?)
Deci Curtea nu a avut nimic cu accesul procurorilor la date, ci cu accesul serviciilor.
Apoi, e o diferență fundamentală între mandatele pe data retention și cele pe interceptări. La interceptări, procurorul merge la judecător și zice: am suspiciuni că X e corupt, dați-mi mandat să îl interceptez. Judecătorul dă mandat. DNA merge la SRI și zice: SRI, interceptează pe X. Legal vorbind, SRI furnizează un serviciu tehnic și nu poate nici tria, nici cenzura materialul predat către procuror. Dacă SRI se limitează la acest rol, e o discuție pe care trebuie să o avem public. Oricum, repet ideea, cel mai bine ar fi să luăm de la SRI acest rol, care e strict tehnic și nu e nevoie de ditamai serviciul pentru interceptat și transcris.
Dar ce e important pentru discuția de acum: mandatul pentru interceptare acționează pentru VIITOR și îl privește doar pe X.
În cazul datelor de telecomunicații, procurorul merge la judecător și zice: vreau să știu cu cine a vorbit Y în perioada cutare, eventual unde a fost în ziua D, la ora M. Judecătorul dă mandat (dacă acceptă că e important pentru caz, evident). Cu acest mandat, procurorul merge la compania Vodafone/Orange și zice: din baza dvs. de date unde ați reținut datele TUTUROR abonaților, dați-mi aceste date despre Y. Deci mandatul pe data retention acționează pentru trecut. Și ne-ar putea privi pe toți, pentru că datele despre Y sunt selectate dintr-un noian de date unde apărem cu toții.
De aceea, e foarte important cine, cum și în ce condiții are acces la baza de date. Aici, decizia Curții spune că și SRI și SIE au nevoie de mandat.
Deci, nu confundați mandatele pe interceptări cu cele pe accesul la datele reținute de companii. Nu au legătură.
Altă întrebare: este instrumentul ”acces la date reținute” un instrument vital în materie penală?
Răspunsul meu: este un instrument care trebuie să fie extraordinar și limitat. De ce?
Din două motive:
- potențialul de intruziune în viața privată a tuturor e acolo, există, și e o tentație mare pentru stat. Inclusiv pentru politic.
- datele de trafic în sine nu dovedesc nimic.
Gîndiți-vă din nou la diferența între instrumentele penale obișnuite (martori, interceptări) și acest instrument.
De pildă, interceptările dovedesc că Hrebenciuc i-a promis lui Paltin Sturza că îi rezolvă retrocedarea. Asta zice el pe gură, e interceptat și asta e probă. Între timp, procurorii au adus și martori care confirmă: i-a promis că îl rezolvă prin mijloace ilegale. Pentru a proba asta, procurorii nu ne-au ascultat pe toți ca să vadă care dintre noi e corupt, ci l-au ascultat doar pe Hrebenciuc, după ce au convins un judecător că au de ce.
Cu ce ne-ar ajuta retenția datelor în cazul ăsta? Cu aproape nimic.
Pe retenția datelor putem afla doar că Hrebenciuc a vorbit la telefon cu Paltin Sturza și că eventual au fost în același timp în data Z într-o arie anume. Și ce? E dreptul lui de cetățean să bea o bere cu amicul Paltin.
Cu ce ne ajută asta din punct de vedere penal? Datele de telecomunicații sunt slabe ca instrument penal. Deci merită să lăsăm statului la bună discreție acest instrument cu potențial masiv de intruziune contra tuturor și din care beneficiile anti-infractori sunt totuși limitate?
De aceea, spune Curtea Europeană de Justiție, trebuie limitat accesul statului la datele reținute de companii numai la cazuri de infracțiuni foarte grave. Cel pentru care statul a cerut date, dar nu a fost anchetat formal, trebuie anunțat ulterior, iar datele trebuie distruse după o perioadă. Asta spune Curtea Europeană, și dupa ea Daniel Morar și Curtea Constițională.
