Premierul Victor Ponta nu pare sa aiba deocamdata solutii. Partidul il impinge cu toata forta spre o candidatura, Gabriel Oprea s-a oferit deja sa-i stranga un milion de semnaturi dar liderul PSD transmite mai departe semnale ca doreste sa ramana premier. Nu are la indemana foarte multe optiuni, dar orice decizie prezinte dificultati si riscuri. Tot ce a putut face pe fondul cresterii orizontului intern de asteptare a fost sa prezinte calendarul tragerii de timp pana in septembrie, anuntand posibile alegeri preliminare in PSD in caz ca vor fi mai multi candidati. Dar ce optiuni are, pana la urma, Victor Ponta?

Dan TapalagaFoto: Hotnews

1. Asumarea candidaturii. Pare cea mai neconvenabila varianta pentru liderul PSD, din mai multe motive. Daca ajunge la Cotroceni, iese inevitabil din jocul politic intern. Toti presedintii odata plecati din partidele lor, de la Iliescu la Basescu, au pierdut treptat controlul asupra manevrelor din partide. Spre final, toti presedintii au ajuns la conflicte dure cu noii lideri sau chiar la rupturi dramatice. Emil Constantinescu a intrat in coliziune cu Radu Vasile, Ion Iliescu s-a lovit de ambitiile de putere ale lui Adrian Nastase, Traian Basescu a avut dispute cu Emil Boc iar in final la ruptura de PDL-ul lui Vasile Blaga. Sursa acestor tensiuni o gasim in Constitutie. Presedintele si premierul sunt doua centre de putere condamnate sa ajunga la confruntari. In consecinta, nici Victor Ponta n-ar scapa de conflict. Spre deosebire de predecesorii sai, si-ar incheia devreme cariera politica. Pensionarea s-ar produce pe la 45 de ani, cand altii abia isi incep ascensiunea. Apoi, Victor Ponta nu e deloc sigur pe victorie, cum singur a admis recent intr-un interviu pentru Agerpres. PSD pastreaza trauma turului doi, cand a pierdut in doua randuri la limita in fata candidatului dreptei. E adevarat ca nu mai exista azi un adversar de forta lui Traian Basescu, dar nici PSD nu poate garanta ca scoate peste 50% in turul doi. Scorul de sub 40% de la europarlamentare a consolidat aceste temeri.

2. Asumarea unui tandem presedinte-premier. Daca Victor Ponta gaseste un candidat acceptabil din exteriorul partidului, fara ambitii politice, ar putea ramane premier asa cum isi doreste. Acest candidat ar trebui sa convinga insa baronii PSD sa traga pentru el, ceea ce ar fi cam dificil. Cel mai vehiculat nume este al directorului SRI George Maior, insa acesta nu pare sa-si doreasca functia de la Cotroceni si a cerut intr-una din interventiile sale publice sa fie scos din astfel de scenarii. Apoi, de ce ar trage baronii pentru cineva perceput drept inamicul lor nr 1, pe picior de egalitate cu DNA-ul? De notat insa ca Maior isi gestioneaza atent imaginea, semn al unor ambitii de putere. Daca va accepta totusi o candidatura la prezidentiale, ar trebui sa o faca destul de repede. Nu-si poate permite sa ramana la varful SRI pana in pragul campaniei intrucat ar tara institutia in batalia politica, i-ar afecta grav credibilitatea si pana la urma n-ar fi deloc corect sa procedeze asa. A fost vehiculat si scenariul cu Maior - premier si Ponta - presedinte, dar ne intoarcem la problema enuntata la punctul unu.

3. Asumarea unui pseudo-candidat PSD si sustinerea tacita a unui candidat transpartinic sau "independent" in turul doi. Candidatul cu slaba sustinere interna, deja obisnuit sa piarda, ar putea fi Mircea Geoana. La categoria "independenti" se califica mai multe nume: George Maior, Teodor Melescanu, Sorin Oprescu. Pe ultimul l-au calcat niste anchete la Primaria Capitalei care i-au taiat cheful de orice candidatura. Spre deosebire de George Maior de la SRI, Teodor Melescanu de la SIE s-a declarat la inceputului anului "disponibil, in cazul in care va exista un interes". Nu e clar daca intre timp si-a manifestat vreun partid interesul de a-l sustine. Si Melescanu ar trebui sa se decida repede ce face cu disponibilitatea sa de a candida. Vorbim totusi despre seful SIE, potential candidat, aflat la cateva luni de campania electorala.

La capitolul transpartinici ar putea fi inclusi Calin Popescu Tariceanu, in care PSD investeste masiv in plan mediatic, si Mihai Razvan Ungureanu, acesta din urma fiind definit mai degraba drept candidat al dreptei dar capabil de colaborare cu Victor Ponta premier si cu PSD la guvernare. Apoi, MRU nu a manifestat dispozitie la conflict cu Ponta, nici ambitia de a schimba majoritatea parlamentara dupa modelul impus de Traian Basescu in urma cu zece ani. Tariceanu pare total depasit, desi se investeste masiv in imaginea lui. Maior, Melescanu sau Ungureanu ar avea sanse sa castige si voturile dreptei in turul doi. Problema lor - cu exceptia lui Melescanu - este ca nu stiu inca ce au de facut. Nici Ponta, nici PSD n-au lamurit-o.

4. Ce sanse are candidatul dreptei. Alianta PDL - PNL va defila fie cu fostul ministru al justitiei, Catalin Predoiu, fie cu primarul Sibiului, Klaus Iohannis. Cele mai mari sanse azi pare sa le aiba in continuare Iohannis, dar acesta prezinta deja vulnerabilitati majore. Va fi dificil sa sustina legalitatea achizitionarii unor case in centrul Sibiului Sibiului dupa niste procese pierdute la Brasov plus ca se dovedeste tot mai gol ca om politic, cu discurs tern, greu de imaginat iesind invingator din confruntari unu la unu cu alti contracandidati. Predoiu inca spera, probabil, intr-o prabusire in sondaje a lui Iohannis in luna ramasa pana la decizia finala. Insa fostul ministru al justitiei se loveste de vulnerabilitati si mai mari: lipsa de notorietate si un discurs pe alocuri chiar mai tern decat al lui Iohannis. PMP a ales sa sustina propriul candidat, pe Cristian Diaconescu, un ex-PSD, iar presedintele partidului, Elena Udrea, se declara dispusa sa voteze un candidat ca George Maior chiar daca ar fi sustinut de partidul baronilor. Toate acestea deschid calea unei eventuale colaborari PMP - PSD dupa prezidentiale, cum deja au atras atentia unii comentatori. Avand in vedere fragmentarea votului dreptei, sansele candidatului PDL-PNL sau PMP de a castiga sunt destul de mici. O sansa in plus pare sa aiba MRU din motivele expuse la punctul trei.

Baronilor PSD si unuia ca Liviu Dragnea le-ar conveni sa-l vada pe Victor Ponta la Cotroceni, motiv pentru care preseaza cat pot in tentativa de a-l determina sa-si asume candidatura. Victor Ponta si cativa lideri PSD stiu bine ca acapararea totala a puterii nu este vazuta afara cu ochi buni in afara tarii. La un moment dat, Ponta a enuntat principiul echilibrarii puterii, nu e clar cat de convins a facut-o. Cert este ca, realist vorbind, premierul nu are motive sa candideze la presedintie, sa lase pasarea din mana pentru vrabia de pe gard. Viitorul pare sa fie al unui "independent" livrat de servicii sau al unui "transpartinic" sustinut de partidul baronilor plus ceva partide de dreapta. Doar aceasta formula complicata l-ar salva pe Victor Ponta, l-ar mentine la varful PSD si l-ar feri de pensionarea anticipata din politica. Ar fi solutia spre care ne indreptam. Din acest motiv nu vom cunoaste adevaratii candidati decat cu putin timp inainte de alegerile din noiembrie. Deocamdata, avem doar mai multe nume scoase la incalzire, multa ceata si fum dar in realitate putine variante acceptabile.