Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Avem nevoie de o noua politica fata de Kiev - Sapte principii pentru un reset in relatia cu Ucraina

de Cristian Ghinea     Contributors.ro
Vineri, 21 martie 2014, 19:18 Actualitate | Opinii


Cristian Ghinea
Foto: Hotnews
Azi, în ziua în care Ucraina și Uniunea Europeană au semnat Acordul de Asociere, Centrul Român de Politici Europene (CRPE) propune un reset în relația România – Ucraina.

Am scris împreună cu colega mea Bianca Toma raportul Schimbare la Kiev: nevoia unui reset în relația România – Ucraina. Propuneri ale experților români pentru reașezarea relației bilaterale”, pe care îl lansăm astăzi în dezbatere publică.

Relaţia Kiev – Bucureşti a fost în ultimii ani una fragilă, chiar tensionată pe cele mai multe dintre temele de pe agenda bilaterală. Asta și pentru că avem foarte puține teme pe agenda bilaterală. Criza din Crimeea și amenințarea explicită, militară, a Rusiei schimbă datele problemei, inclusiv în dezbaterea internă ucraineană. Atât la București cât și la Kiev s-a vorbit despre nevoia unui reset.  Dată fiind importanța temei, CRPE a realizat o consultare cu experți și actuali şi foşti diplomați români care au participat la Forumul România Ucraina (edițiile 2012 și 2014), experți independenţi, jurnaliști.

Am strâns opiniile lor într-un chestionar și am sintetizat răspunsurile în raport. Câteva afirmații – cheie:

“Prin dezmembrarea sau federalizarea Ucrainei, România ar avea din nou graniță comună cu Rusia la gurile Dunării, printr-o regiunea militară Odessa. Oricare ar fi însă orientarea regimului de la Kiev, România trebuie să mențină punți pentru o relație corectă”

“România trebuie să își propună, să funcționeze ca facilitator, alături de Polonia, al parcursului european al Ucrainei  pentru a spori gradul de securitate națională”

Identificarea unei agende de cooperare comune prin care să depășim istoricele puncte nevralgice (delimitarea frontierei maritime / Insula Șerpilor / Bâstroe, drepturile comunităților românești, Krivoi Rog)”.

Cei curioși despre evaluările acestui grup-expert pe diversele teme bilaterale pot citi tot raportul.

Mai jos sunt recomandările noastre privind acest reset bilateral, asumate de echipa CRPE, pentru care ne asumăm răspunderea.

RECOMANDĂRI – Șapte principii pentru un reset

Suntem după două ediții ale Forumului Civic România – Ucraina și după o schimbare dramatică de putere la Kiev, care aduce un guvern ce înfruntă cea mai serioasă criză din istoria acestei țări. Ucraina este un stat care are nevoie de reconstrucție. Are probleme interne majore și grave probleme cu marele său vecin de la Est.

Toți experții consultați de CRPE în acest exercițiu de construire a unui nou consens intern, sunt de acord că este nevoie și este momentul unui reset în relația bilaterală. Avem o relație fragilă în cele mai bune cazuri și tensionată pe cele mai multe dintre temele de pe agenda bilaterală. Asta și pentru că avem foarte puține teme pe agenda bilaterală.

Credem că e timpul ca România să fie parte din soluțiile oferite Ucrainei, nu una dintre problemele Ucrainei. Nu vrem să spunem că vina aparține României. Dimpotrivă, suspiciunile și tensiunea vin mai degrabă din modul în care ucrainenii discută între ei când e vorba despre România. În decembrie 2012, am scris un raport despre diferențele de percepții dintre București și Kiev[1]. Este într-adevăr șocant să observi teama pe care România o inspiră presei și anumitor politicieni din Ucraina, dată fiind traiectoria României în ultimii 15 ani, în evoluția sa spre statutul de membru UE și NATO. Se văd pe acest subiect urmele a zeci de ani de socializare în stil sovietic, unde imaginea românului era cea a fascistului rău prin definiție.

Dar mai este ceva, subliniat în discuții informale de unul dintre prietenii pe care ni i-am făcut la Kiev în cadrul acestui proiect, care și-a dorit și a reușit să arunce punți de comunicare: România este dușmanul ușor de construit. Politicienii și presa exploatează fobii și uneori le și construiesc. Este evident acum – după criza din Crimeea – că pentru Ucraina vecinul care constituie o amenințare existențială nu este România, ci Rusia. Dar relația cu Rusia era și este un subiect care divizează societatea ucraineană. Astfel încât România a fost mai ușor de construit ca inamic potențial, cu costuri interne aproape zero. Este un resort de gândire colectivă pe care trebuie să-l înțelegem pentru a-l contracara.

Polonia a știut să facă asta – și-a construit o greutate proprie în spațiul public ucrainean, a devenit interfața între Ucraina și Uniunea Europeană, a devenit statul de care orice guvern de la Kiev, de orice orientare, a avut nevoie pentru a contracara influența Rusiei. Polonia nu a putut fi un inamic ușor de manipulat în spațiul public ucrainean pentru că asta ar fi dus la costuri serioase. România are nevoie de o greutate proprie în Ucraina pentru ieși din postura actuală.

Criza din Crimeea și amenințarea explicită, militară, a Rusiei schimbă datele problemei, inclusiv în dezbaterea internă ucraineană. De pildă, îngrijorările exprimate de oficiali și experți ucraineni față de instalarea unor elemente ale scutului anti-rachetă american în România ar trebui să fie acum evident absurde și la Kiev, precum erau deja la București. Dar lăsăm în seama colegilor de la Kiev să vină cu idei pentru o altă poziționare a Kievului față de România (e nevoie de așa ceva), aici am încercat un exercițiu de reflecție pentru România, pentru spațiul public și pentru decidenții români.

Propunem în continuare câteva principii care ar trebui să stea la baza unui reset pentru relația București – Kiev, așa cum ar trebui abordat de România. Acest raport reproduce o serie de sugestii făcute de experții și foștii oficiali care au acceptat să contribuie la exercițiul nostru. Ceea ce urmează sunt propriile noastre sugestii, pe care le asumăm ca atare, ca propuneri ale echipei CRPE.

1. O politică regională pentru Est nu poate ignora greutatea Ucrainei.

România are un interes aparte în integrarea europeană a Republicii Moldova. Acesta a fost obiectivul asumat explicat de statul român în ultimii ani, iar relația cu Chișinăul domină agenda de politică externă în regiune. Ambasada la Chișinău e cea mai mare misiunea diplomatică a României după reprezentanța la Bruxelles. Înregistrăm o cursă între actorii politici români pe tema ”cine ajută mai mult R. Moldova?”. E normal să se întâmple așa, iar CRPE este organizația românească care a urmărit cel mai intens relația cu R. Moldova în ultimii ani, încurajând guvernele României în această direcție. Dar nu e destul.

Parteneriatul Estic, politica europeană care cuprinde R. Moldova în acest moment, are punctul central în Ucraina, așa cum a fost evident la summit-ul de la Vilnius. Ancorarea Moldovei alături de UE este o misiunea aproape imposibilă dacă Ucraina nu este stabilizată. Un acces direct al Rusiei la regiunea transnistreană ar lăsa Moldova expusă. Fără a renunța la prioritatea acordată Moldovei, România trebuie să fie un jucător și pentru Ucraina.

România are un interes direct aici. Minimal, obiectivul ar trebui să fie consolidarea Ucrainei ca stat tampon față de Rusia. Maximal, obiectivul ar trebui să fie integrarea Ucrainei în UE, mutarea graniței externe a Uniunii la Est. În cel mai bun caz, acesta e un obiectiv de durată, deci până atunci trebuie dezvoltate relații de încredere, care să cuprindă inclusiv standarde rezonabile pentru minoritatea românească din Ucraina.

2. Parteneriatul cu Polonia trebuie să capete substanță

Nu suntem singurii dezamăgiți de lipsa de rezultate a acestui parteneriat. Cauza de fond pare a fi o diferență de așteptări: România are mai mare nevoie de Polonia decât are Polonia de România. De aici o relație dezechilibrată care a născut frustrări. Polonia are o politică explicită de construit alianțe cu statele mari din UE, în special cu Germania. România a crezut că fiind partenerul Poloniei va fi cooptată automat în toate schemele de parteneriat ale Poloniei. Nu a fost cazul. Poate că Polonia a căpătat un anumit comportament de mică mare putere regională – așa cum se plâng unii oficiali români off the record. O gelozie e cert că există. Dată fiind criza regională actuală nu mai e important de ce s-a gripat parteneriatul, dar soluția e simplă: România trebuie să ofere ceva concret Poloniei pentru a fi cooptată, nu trebuie să se aștepte să fie invitată în mod automat.

Polonia și-a asumat riscuri în abordarea sa și oficiali polonezi, tot off the record, se plâng că România nu a marșat în momentele delicate la inițiativele sale. Ar fi trebuit să urmărim mai atent asemenea momente. De pildă, Polonia a fost sponsorul Fundației Europene pentru Democrație (European Endowment for Democracy) și, într-o măsură destul de mare, controlează acum această construcție care va prelua tot mai mult din proiectele de democratizare susținute de UE. Polonia a făcut o ofertă de finanțare pentru această Fundație și a așteptat apoi ca și alte state din Estul UE să facă asemenea promisiuni – o idee la care România a marșat sub așteptări.

S-ar fi putut găsi un aranjament prin care o mică parte din fondurile deja promise Republicii Moldova (celebra sută de milioane de euro promise de Președintele Băsescu) să fie canalizate prin EED, cu condiția de a fi dedicați tot Chișinăului, cu dublu avantaj: am fi pus Moldova pe radarul acestei noi construcții UE și am fi putut fi de la bun început un fel de co-proprietari ai EED. Ideea poate fi revalorificată.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















1765 vizualizari

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by